WHISPERS |h.s| română

Capitolul 26

-Nu pot. –am răspuns. –Nu pot să uit de tine, Harry.

Băiatul m-a luat brusc de gât și m-a apropiat de el. Buzele noastre s-au apropiat și ne-am sărutat. Acum nu era ceva brusc, ci era ceva dulce, din iubire.

Ne-am despărțit, dar am continuat să ne privim. Ceva se născuse între mine și Harry, ceva ce nu se putea opri așa ușor.

-Nici eu nu vreau să uiți de mine. –a murmurat.

Mă privea cum niciodată nu m-a privit.

-Pot să-ți cer ceva?

-Sigur.

-Să nu pleci niciodată de lângă mine, Abbie.

Am înghițit în sec. Ar mai fi vrut să rămân lângă el dacă ar fi știut că pentru mine e doar un joc? Chiar voia asta?

Harry avea o imagine falsă despre mine. Dar, m-am apropiat de el din cauza jocului.

-Vrei să vii să dormi la mine? –a întrebat.

Am aprobat și băiatul s-a ridicat. Mi-a oferit mâna pentru a mă ajuta să mă ridic.

-Abbie, te iubesc.

Am rămas mută. Harry ținea la mine așa cum nimeni nu o făcuse.

***

M-am trezit ziua următoare într-un pat matrimonial, un pat în care fusesem deja de câteva ori.

Am privit în stânga mea și l-am văzut pe Harry cum dormea. O imagine superbă. Avea gura întredeschisă. Pieptul îi urca și cobora din cauza respirației. Era înbrăcat doar în niște boxeri albaștri.

Era unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le văzusem în viața mea, dar și printre cele mai periculoase.

Și-a deschis ochii încet ca și când ar fi știut că-l priveam. I-am zâmbit timid când i-am întâlnit privirea.

-De ce mă privești? –m-a întrebat cu vocea lui răgușită dimineața.

-Îmi place să fac asta. Sau nu am voie?

M-am ridicat repede și m-am privit în oglinda dulapului. Din nou aveam pe mine acea pijama pe care a cumpărat-o special pentru mine.

Harry s-a întors și și-a sprijinit capul în mâini.

Zâmbea.

-Mă duc să-ți fac micul dejun! –am exclamat.

-Știi cumva să gătești? –a întrebat sarcastic.

-Binteînțeles. E unul din lucrurile pe care le fac cel mai bine.

-Trebuie să văd asta.

Am ieșit alergând din cameră și am traversat holurile casei.

-Așteaptă-mă, Abbie! –a strigat băiatul din cameră.

L-am ignorat și mi-am continuat drumul către bucătărie. Am deschis ușa și m-am oprit la rafturile care erau deaspra aragazului.

Erau trei și am zis să încep cu primul. Când am vrut să-l deschid Harry mi-a apcat mâna.

-Ți-am zis să mă aștepți. –a murmurat.

I-am zâmbit și mi-am tras mâna.

-Vreau să-ți fac micul dejun! –am exclamat.

-Nu vreau să dai foc la casă, Abbie.

-Știu să gătesc!

-Mă duc la baie. Așteaptă aici și nu atinge nimic.

Am aprobat din nou cu un zâmbet șiret. Băiatul a plecat lăsându-mă să-i văd spatele tonifiat.

Fizic, era perfect, personalitatea era mai mult decât atât.

Am oftat ca o adolescentă îndrăgostită.

Oftam pentru că găsisem pe cineva care să mă completeze chiar dacă avea o grămadă de secrete și o relație ciudată cu cel mai căutat om din țară.

M-am întord din nou către dulapuri. L-am deschis pe primul căutând două cești.

Am scos câteva, albe și micuțe. Le-am pus pe blat și am văzut și câteva farfuriuțe undeva mai sus.

M-am ridicat pe vârfuri și am încercat să le apuc, dar nu vedeam bine ce făceam.

Am reușit să le iau până la urmă. Dar, ceva de sub ele căzuse.

M-am încruntat. Părea să fie un portofoliu. Am lăsat farfuriile lângă și l-am privit.

L-am examinat și mi-am dat seama că era vorba despre ceva diferit. Materialul era ca pielea și se simțea și mirosul.

L-am deschis și am privit în interios. Era o poză cu un bărbat.

Mi s-a făcut pielea de găină. Chiar dacă avea fața acoperită bărbatului tot i se distingea zâmbetul.

Mânalui Harry a apucat dosarul și mi l-a smuls din mână.

-Ce faci cu ăsta? –a întrebat.

Nu părea prea fericit, ca de obicei când întrebam despdre bărbatul din tabloul din camera lui.

-A căzut din dulap.

-Ți-am zis să nu-l deschizi, Abbie! –a exclamat.

-Doar am luat niște farfurii.

Și-a închis ochii și și-a pus mâinile pe față.

-Cine e? –am întrebat.

Styles s-a încruntat foarte tare. Părea extrem de nervos, iar asta mă intimida.

Părea că voia să-mi ascundă din nou ceva, dar și-a dat seama că ar fi inutil să facă asta.

Harry s-a așezat pe un scaun și s-a sprijinit de blatul din bucătărie.

-Mai bine te-ai duce la facultate. –a murmurat.

-Avem timp.

Am tras și eu un scaun și m-am pus în fața lui privindu-l în ochi.

-Bărbatul este tatăl meu. Este ultima lui poză.

Acum înțelegeam de ce reacționa așa, de ce evita acest subiect.

Nu puteam niciodată să înțeleg durerea pe care o simțea Harry.

Băiatul și-a încruntat mandibula. Se vedea că se abținea din greu să nu plângă.

-Tatăl meu a fost mereu foarte rezervat. Nu ne spunea niciodată unnde merge în escapadele din timpul nopții, nici măcar cum îi mergea la muncă. Niciodată nu am știut nimic de el, dar am învățat sa trăim așa. Dar, într-o noapte a sunat la ușă poliția spunându-ne că l-au găsit pe Des Styles într-o groapă cu două gloanțe în cap.

Am rămas perplexă. Nu mi-am imaginat ca unul dintre secretele lui ar fi chiar asta.

-L-a asasinat un traficant de droguri. După confesiunea lui, tatăl meu i-a omorât un prieten și de aia au terminat cu el. Știu doar că tatăl meu nu a omorât niciodată pe nimeni...și poate din cauza asta el este...

Băiatul a înghițit în sec.

-Mort. –a terminat de spus.

Din nou a făcut o pauză și a privit în tavan.

-Și ce s-a întâmplat cu traficantul?

-S-a întâmplat ce trebuia să se întâmple, Abbie. L-au omorât.

-În închisoare?

-Cei de la Skills.