WHISPERS |h.s| română

Capitolul 38

Harry avea într-o mână mâna mea, iar în cealaltă biletele pentru zborul de două ore pe care urma să îl parcurgem.

Se uita când în stânga când în dreapta, urmărind numărul locurilor .

Eu însă încercam să mă controlez strângându-i mâna lui Harry.

-Treizeci și cinci și treizeci și șase! –a exclamat. –Aici sunt.

Am răsuflat ușurată.

-Vrei la fereastră? –a întrebat Harry.

-Da.

Băiatul s-a dat la o parte și mi-a fpcut loc să trec. A pus ghiozdanele în spațiul de deasupra noastră, iar apoi s-a așezat lângă mine.

Dădeam agitată din picioare pânp când Harry și-a pus repede mâna peste ele.

-Hei! –mi-a șoptit. –Liniștește-te!

L-am privit și l-am văzut că el nu avea nicio problemă. Părea atât de inocent, iar zâmbetul său ar fi putut face pe oricine să se îndrăgostească.

Am tras aer în piept în timp ce mâna lui Harry urca și cobora pe piciorul meu. Se pare că Harry căuta o modalitate de a-mi distrage atenția.

-Vă rugăm, puneți-vă centurile.

O stewardesă s-a oprit în dreptul nostru. Harry și-a luat mâna de pe piciorul meu și și-a închis centura.

Am chicotit și am văzut-o și pe ea zâmbind.

-Închide-o și tu. –a spus Harry după ce am rămas singuri.

-Ai fost grațios.

Harry a început să râdă, iar eu am făcut așa cum mi-a cerut. Sinceră să fiu, mă mai liniștisem.

După ce stewardesa a terminat ce avea de spus am simțit cum a început să ne punem în mișcare.

Am tras cât de mult aer am putut. Harry a înteles și m-a luat de mână.

-Închide ochii. –a propus.

-De ce? –am întrebat.

Am simțit un gol în stomac când mi-am dat seama cât de sus urcam. I-am strâns și mai tare mâna.

-Liniștește-te. –a spus în ciuda zgomotului făcut de motorul avionului. –Sunt cu tine.

Deși aveam ochii în continuare închiși, zâmbeam. Zâmbeam pentru că el era cu mine. Nimic rău nu se putea întâmpla. Nici măcar un model precum Hannah nu se putea întâmpla. Era aproape imposibil să ne despărțim.

Respirația mi s-a mai liniștit câteva minute mai târziu. Acum îmi tremurau doar mâinile, nu tot corpul.

Am deschis ușor ochii și m-am uitat în stânga mea. Harry nu-și luase privirea de la mine și nici zâmbetul nu-i dispăruse.

-Ești bine? –m-a întrebat.

M-am uitat pe geam și am simțit din nou acel gol în stomac când am văzut cât de sus eram.

-Da. –am răspuns zâmbitoare.

***

Ne aflam în piața San Marco. Abia acum trei ore ajunseserăm în Veneția și acum ne plimbam pe străduțele ei.

Era destul de multă umezeală în aer. Observam tot ce mă înconjura.

M-am uitat la Harry și l-am văzut cum se bucura de soarele de pe cer. Era o vreme destul de frumoasă, cred că erau în jur de douăzeci și cinci de grade.