WHISPERS |h.s| română

Capitolul 4

Unde este Harry?

 Am ajuns acasă foarte obosită. Câte lucruri, la care nu m-aș fi gândit niciodată, se puteau întâmpla într-o singură zi.

Mi-am scos converșii și m-am aruncat pe canapea.

Fără îndoială, mintea mea nu înceta să se gândească la ceva: pariul și Harry.

Era clar că mă jucam cu o persoană, dar nu era alt remediu de a intra în bula care-l înconjura pe Styles.

Perseverența și competivitatea mi s-au activat automat. Trebuia să-l cunosc pe acel băiat și era doar un mod în care o puteam face.

Adu-ți aminte regulile: Fă-l să se îndrăgostească de tine, dar ai grijă să nu te îndrăgostești tu de el. Ai cinci zile și trebuie să ai ceva care să demonstreze că s-a îndrăgostit de tine. Baftă, Abbie. O să ai nevoie!

Cuvintele pe care mi le spusese Niall cu câteva ore înainte îmi umpleau capul. Puteam să câștig pariul. Și o voi face.

Am căutat în geantă. În ea erau niște hârtii noi pe care Greg m-a rugat i le dau lui Hamilton, după ce i le-am dat pe cele de la întâlnire.

Era scuza perfectă ca să-l văd din nou pe Harry.

Am scos hârtia pe care era scris numărul de telefon al lui Harry.

Am analizat puțin situația. Era timpul să acționez.

Mi-am luat telefonul și am tastat numărul lui Harry. Am apropiat mobilul de ureche și am ascultat tonurile.

Inima îmi bătea rapid, iar respirația mi se îngreuna. Dacă continuam să fiu așa agitată, sigur nu reușeam nimic.

-Da? –a răspuns.

-Harry? –am întrebat neliniștită.

-Eu sunt. Cine e?

-S-sunt Abbie.

O tăcere s-a așternut peste ambele părți ale apelului.

-Cum ai făcut rost de numărul meu? –a întrebat confuz.

-Greg mi l-a dat. –am improvizat.

Băiatul din nou a rămas tăcut.

-Ce se întâmplă?

-Greg m-a rugat să îți dau niște acte cât mai repede posibil.

-I-ai dat ce ți-a cerut Robert?

-Așa am făcut.

-Și despre ce sunt acele acte acum?

Am rămas tăcută și m-am uitat pe acele hârtii.

-Se pare că e vorba despre procentajul de câștiguri. –i-am spus. –De asta te-am sunat.

Improvizam. Poate că sfatul lui Ruth funcționa și în viața de zi cu zi.

-Bine. Când mi le poți da? –m-a întrebat în sfârșit.

-Chiar în seara asta.

Un mic chicot s-a auzit de la capătul celălalt al telefonului. Styles râdea? Și eu l-am făcut să râdă?

Mi-am arcuit o sprânceană, dar nu am zis nimic.

-Într-un final ai obținut întâlnirea pe care ți-o doreai cu mine. –a spus.

M-am încruntat. În niciun caz nu am vrut o întâlnire. Pur și simplu o cină care era modul meu de a mă scuza pentru noaptea trecută.

Dar, poate că acum mă interesa mai mult o întâlnire.