WHISPERS |h.s| română

Capitolul 22

Am coborât destul de amețiți din carusel. Mă simțeam foarte liberă, tot ce mă apăsa și tot ce aveam pe suflet reușisem într-un final să îi spun.

-Poți să-mi repeți ultimul lucru pe care mi l-ai spus? –m-a întrebat în timp ce își trecea mâinile prin păr.

Mi s-a făcut un gol în stomac. Lucrul cel mai important din tot discursul meu a fost exactl acela pe care nu l-a auzit.

La naiba! Pentru mine era foarte dificil să-i confezez asta datorită rigidității mele continue îmi era extrem de greu să îi mai spun încă o dată.

-Nu-mi amintesc ce am spus.. –am murmurat.

Chiar dacă îmi aminteam chiar foarte bine.

-Te-ai simțit bine să spui ce ai pe suflet? –a întrebat, neacordând foarte multă atenție "amneziei" mele temporare.

I-am analizat întrebarea și mi-am dat seama că totul fusese o strategie de a lui. Aceea de a mă pune în situația de a-i mărturisi tot ce am pe suflet în momentul în care eram în acel carusel. Și a reușit asta.

-Mi-a plăcut. –am răspuns.

Harry a zâmbit în timp ce eu mă gândeam la cât de mult a putut să ducă treaba asta la extrem

A început să-i sune telefonul și mi-a făcut un gest cu mâna să-l scuz câteva momente.

M-am încruntat, dar nu am avut de ales.

Din nou alt secret de al lui Harry pe care nu-l puteam descoperi. Apelurile sale misterioase. Dependența sa de telefon.

Am încercat să mă conving că asta era ceea ce alesesem și că, într-un fel, asta mă făcea fericită.

Băiatul a închis apelul apoi și-a băgat telefonul în buzunar. M-a luat de mână și am început să alergăm până la intrarea principală.

Ne-am apropiat de cabină, iar Albert nu era acolo, lucru ce părea să fie în avantajul lui Harry. Nici măcar nu voia să-și ia la revedere?

A apăsat pe acel buton și s-a deschis poarta de metal, lăsându-ne să ieșim.

-De ce fugim? –am întrebat.

Doar m-a privit. Părea să fie atât de obosit încât nici nu putea să-mi răspundă la întrebări.

M-am oprit făcându-l pe el să mă urmeze.

-Harry, nu. Știu că am spus că nu te mai întreb nimic, dar îmi e imposibil. Poate din cauza asta sunt atât de confuza. Trebuie să știu ce dracului se întâmplă!

-La dracu, Abbie! Acum nu pot.

-Niciodată nu poți. Mereu ești ocupat. Trezește-te, Harry! Spui că eu sunt lniștea și stabilitatea ta, dar nu faci nimic pentru a nu mă pierde. Doar îmi ascunzi din ce în ce mai multe lucruri.

-Mereu te-am avertizat că nu sunt ca ceilalți și că stând cu mine poți fi în pericol.

-Exagerezi!

-Nu, nu exagerez, Abbie. Dacă îți povestesc tot ce știu vei fi implicată și tu în asta. Și nu vreau.

Deja simțeam cum îmi îngheață fața din cauza aerului rece de sfârșit de februarie.

-Poate ai dreptate, poate eu nu îți convin atât de mult cum îmi convi tu mie.

Harry a intrat în mașină, iar eu l-am urmat imediat.

Styles a condus până când am ajung la mine acasă. Respirația lui era agitată.

Cu ce m-a ajutat faptul că am spus atunci tot ce simțeam dacă acum sunt iar cufundată în secretele lui?