Războiul pasiunilor

Capitolul 5

       
        Ajung în clădirea mare la o oră foarte matinală, ştiind sigur că nu o să ajungă nimeni atât de devreme. Sunt obosită şi totuşi, am ales să vin mai degrabă pentru a pune la punct ultimele detalii. Nu îmi vine să cred că astăzi este ziua cea mare. Astăzi este procesul în privința lui Christian White.

        Ultimele două săptămâni au trecut pe nesimțite, m-am îngropat în muncă, analizând atât ziua cât şi noaptea dovezile ce m-au condus la aflarea adevărului. Au fost două săptămâni grele şi obositoare, însă printre muncă am reuşit să mă mai întâlnesc cu Heaven şi să leg o frumoasă prietenie cu ea. Chiar mi-a fost un sprijin şi mi-a ridicat moralul când simțeam că nu mai pot şi că lucrurile îmi scapă de sub control.
Pe drum m-am oprit şi mi-am luat o cafea mare de la Starbucks, care sper că va reuşi să mă trezească şi mai bine.

        Am acordat extrem de multă atenție acestui caz şi nu pot să mă mint şi să nu recunosc că adesea, când luam câte o pauză gândul îmi zbura la el. Nu înteleg de ce, ce are atât de special încât să nu mi-l pot scoate din minte.
Nu țin minte să fi întâlnit vreodată vreo persoană care să mă tulbure atât de mult după prima întâlnire.
Mă urăsc pentru că am ajuns atât de departe, mai ales când ştiu că nu aş putea accepta să am vreo legătură cu un bărbat care nu îşi asumă relațile.
Sunt furioasă, întrucât am ajuns să îi acord mai multă importanță decât ar fi nevoie. Cert este că întâlnirea cu el a avut un impact mai mare asupra mea decât conştientizez eu.

        Scutur capul cu putere, pentru a alunga toate gândurile şi a-mi limpezi mintea. Constat că am ajuns în fața liftului, iar când uşile se deschid sunt întâmpinată de persoana pe care mi-aş fi dorit să nu o văd astăzi.

   — Ai de gând să stai acolo toată ziua sau intri?

   — Bineînțeles că nu voi sta aici deşteptule. Unii mai au de lucru şi nu stau degeaba ca alte persoane.

   — Aici sunt de acord cu tine colega. Unii mai şi muncesc, pe când alții au pur şi simplu noroc şi se mint pe ei însişi că fac treabă şi sunt buni în ceea ce fac.
Calmul cu care rosteşte cuvintele, îmi face sângele să-mi clocotească în vene şi mă întreb pentru a mia oară cum l-am suportat atâta timp şi a scăpat nepocnit.

   — De fapt, Landon, tu eşti cel care se minte singur, pentru că tu ai aşteptări şi norc, nu eu! încetează să îmi arunci întepături şi ai să vezi că greşeşti în totalitate. Nu te mai crede perfect, pentru că având atitudinea de atotştiutor, eşti departe de perfecțiune.

   — Amuzantă ca întotdeauna, Sarah. Ca să vezi că sunt băiat bun, îți urez succes azi şi sper că eşti convinsă că ai făcut alegerile potrivite.

        Efectiv îngheț şi nu mai pot scoate nici un cuvânt. Cuvintele lui mi se repetă obsesiv şi singurul lucru ce îmi vine în minte este că el a fost cel ce mi-a dat mesajul din seara aceea. El a vrut să merg în acel club şi să îi surprind pe Christian şi pe Patricia. El ştia mai multe lucruri despre cazul meu decât eu. Nu apuc să îi răspund deoarece liftul se opreşte, iar Landon îmi face cu ochiul şi pleacă val vârtej.

        Nenorocitul! A făcut totul intenționat. Imbecilul voia să mă facă psihic, să am îndoieli şi să greşesc.
Abia aştept să-i văd fața după proces, când o să constate că defapt mi-a făcut un mare serviciu. Dacă nu i-aş fi descoperit pe cei doi nu m-aş fi gândit să îl înfrunt pe Christian.

   — Putem vorbi?

   — Bună seara, desigur. Intrați vă rog! Christian White mă pofteşte în casa sa şi îmi face semn să îl urmez.
Intrăm într-o cameră, ce seamănă mai mult cu o bibliotecă, aş putea spune că este un birou improvizat.