Războiul pasiunilor

Capitolul 34

     
      
        Ştiți senzația aceea că vreți să strângeți persoana din fața voastră de gât, dar nu o faceți din cauză că țineți prea mult la ea? Ei bine, fix aşa mă simt eu în momentul acesta. 

   — Îmi spui și mie ce a fost în capul tău când l-ai bătut pe Landon? îl întreb pe un ton plat, încercând să nu mă pierd cu firea.

   — De fapt, mai bine nu îmi spune. E clar că nu aveai nimic.

   — Te-a sărutat, cu forța. Ar trebui să fie bucuros că încă mai are capul pe umeri, îmi spune extrem de nervos şi cu maxilarul încleştat.

   — Și asta îți dă dreptul să îi faci asta? 

   — Tu acum ce faci? Îi iei apărarea? mă întreabă oripilat și uluit.

   — Normal că nu, dar asta nu înseamnă că aprob ce ai făcut. L-ai fi putut omorî Aiden, te-ai gândit la posibilitatea asta? 

   — Din câte am auzit e bine mersi, ba chiar respiră fără aparate, rostește calm, încercând să pună punct discuției, dar de data asta nu o să iasă cum vrea el.

   — Aiden nu face pe deşteptul că te pocnesc!

   — Îmi place încotro îndrepți discuția, iar oferta ta e chiar tentantă.
Privirea lui mă examinează atent şi mai că aş putea jura că se abține să nu râdă. Îl privesc la rândul meu foarte concentrată şi abia când rânjetul i se măreşte constat cu stupoare sensul din spatele cuvintelor sale. Perversul! Nici acum nu se linişteşte!

        Oftez adânc, întrucât nu mai ştiu ce să spun. E clar că discuția asta nu are cum să funcționeze şi că Aiden e hotărât să încheie subiectul.

   — Eşti un idiot! Replic în timp ce mă încrunt urât spre el.

   — Un idiot care te iubește a naibii de mult iubito. Să nu uiți asta!

   — Chiar de-aș vrea tot nu aș putea uita, mormăi mai mult pentru mine, dar nu am luat în calcul distanța mică dintre noi și se pare că m-a auzit și el.

   — Și sunt doar al tău, așa cum și tu ești a mea, continuă pe un ton jos și catifelat.

   — Aici nu e vorba despre noi Aiden, pufăi enervată. Ci despre ce i-ai făcut lui Landon. Tu chiar nu te-ai gândit la consecințe? L-ai băgat direct la terapie intensivă, ai mare noroc că Ryan a reușit să te scoată din încurcătura asta, dacă nu, acum nu te-ai fi aflat la tine acasă ci într-o celulă.

   — Puțin îmi pasă de idiotul ăla, mi-o retează iritat. A meritat ce i-am făcut, așa că subiectul se închei aici, nu am de gând să mai discut nici un moment despre el. Singurul lucru pe care noi o să îl dezbatem suntem noi, mi-o trântește nonșalant, etalându-și dantura perfectă.

   — Trebuia să îmi fi dat seama de faptul că nu era o idee bună să vin aici. Cred că cel mai bine e să plec, înainte ca discuția să ajungă într-un punct neplăcut pentru amândoi.

   — Dacă tu crezi că eu te voi lăsa să pleci de aici și să te întorci în apartamentul tău, unde vei suferi de una singură din cauza încăpățânării tale, atunci cu siguranță nu mă cunoști deloc.

        Un mic chicot îmi iese printre buze, dar nu din cauză că aș fi încântată de ceea ce tocmai am auzit, ci mai mult de nervi. Nemernicul m-a manipulat încă de când am ajuns la spital. A reușit să mă facă să îl însoțesc până acasă, folosind scuza că preferă un loc liniștit în care să vorbim despre ceea ce a făcut. Încerc să mă conving că tot tremurul din interiorul meu se datorează furiei, dar pentru cât timp voi mai continua să mă mint singură? Am plecat împreună cu el de la spital și am venit aici fiindcă mi-am dorit, fiindcă am sperat că mă va face să admit că nu mai suport să stăm departe unul de altul, iar acum când am ocazia perfectă să o fac, eu ezit.