Războiul pasiunilor

Capitolul 32

       
      
        Privitul parchetului nu a fost niciodată mai interesant ca în acest moment. Au trecut două ore de când m-am trezit, afară încă nu s-a luminat de ziuă, iar eu am ajuns să stau în cel mai îndepărtat colț al camere, privind într-un punct fix. Îmi e greu să stau lângă el și să nu îmi amintesc de durerea pe care mi-a provocat-o. 

        Îl înțeleg, știu că a făcut totul pentru mine, din dorința de a fi în siguranță, dar cum să uit faptul că m-a mințit, că m-a privit în ochii în tot acest timp și nu mi-a spus absolut nimic. A preferat să păstreze tăcerea, iar lucrul acesta nu îl voi înțelege. Să fi fost oare frică? Căci dacă e așa înseamnă că nu mă cunoaște deloc. Nu aș fi putut să mă supăr din cauza aceasta deoarece știu că a avut intenții bune, ceea ce mă scoate din minți este faptul că s-a ferit de mine, că a ales să nu îmi spună acest lucru.

        Cum mai pot eu de acum înainte să am încredere că el nu o să mă mai mintă? Cum, când lui i-a fost atât de ușor să păstreze secretul ăsta? Poate că exagerez, poate că privind din exterior situația nu e așa de gravă, dar ce mă fac cu durerea ce persistă în sufletul meu? Nu mă pot gândi la nimic care să aline durerea din interiorul meu, nici măcar nu am mai suportat să stau în brațele sale protectoare fără să izbucnesc în plâns. Minute în șir am suspinat la pieptul său, apoi, ne mai suportând, m-am izolat în fotoliul din cel mai îndepărtat colț de el. 

        Mă gândesc la tot ce s-a întâmplat de când ne-am întâlnit, la tachinările noastre, disputele și momentele magice, iar zâmbetul îmi reapare pe buze. Relația mea cu Aiden a fost una frumoasă, în ciuda micilor diferențe, însă trădarea sa îmi vine și ea în minte. Mă doare, mă simt slabă, rănită, dărâmată, dezamăgită. Urăsc minciuna datorită mizeriei pe care o adăpostește, datorită rănilor pe care le face imediat ce este descoperită, iar bărbatul pe care îl iubesc a apelat la ea.

        Am reușit să trecem peste toate supărările, am reușit să construim ceva frumos, iar în străfundul inimii și minții mele știu că nici de data aceasta nu o să fie diferit. Sunt convinsă că vom găsi o cale spre împăcare, dar nu intenționez să o aleg pe cea mai ușoară. Nu pot să mă prefac că totul e bine și să o iau de la început, fiindcă în acest caz Aiden nu o să învețe din greșelile sale. Vreau să își asume ce a făcut și să conștientizeze cât de tare m-a rănit.

        Îmi fac curaj și îmi ridic privirea din podea. Mici raze de lumină pătrund printre ferestre, făcând mult m ai vizibil locul în care Aiden doarme. Oftez și mă ridic cu intenția de a pleca, însă corpul nu pare să mă asculte. Mă trezesc lângă pat, privindu-l și deja știu că nu aș vrea să mai plec niciodată.

        Mă îndepărtez ușor de el și mă îndrept spre dressing de unde iau niște haine la nimereală și mă îmbrac cât de repede pot. Găsesc în sertarul de la  noptieră un carnețel și un pix și mă forțez să îi las câteva cuvinte. Nu pot să plec pur și simplu.

        Așez hârtia pe partea pe care ar fi trebuit să  mă aflu eu și în mare liniște plasez un sărut pe obrazul pe care mici firicele de barbă ies la suprafață. Parfumul său mă învăluie și nu știu exact dacă provine doar de la el sau și de la tricoul pe care l-am șterpelit din hainele sale și l-am îmbrăcat fără ezitare.

        Plec fără să privesc înapoi, fiindcă știu că dacă aș face-o mi-aș da naibii orgoliul și aș rămâne. 

  ***

        Au trecut opt zile de când am plecat din casa lui Aiden. Dacă regret? Nu. Nu o fac, însă mă întreb oare dacă merită toată suferința asta. Oare e adevărat ce mi-a spus Aiden ultima dată când ne-am văzut? Oare orgoliul și încăpățânarea mea sunt atât de mari încât mă las condusă de ele? Probabil că da, din moment ce nu este singurul care are părerea asta. Ryan a fost de aceeași părere și a avut grijă să mi-o aducă la cunoștință de fiecare dată când ne-am întâlnit.Mă bucur însă că Heaven a preferat doar să fie alături de mine, fără a preciza dacă greșesc sau nu, cât despre Allison pot spune doar că am auzit mai multe înjurături în aceste opt zile cât nu am auzit în toată viața mea. Și culmea, toate erau la plural, nu doar pentru unul dintre noi. În concepția ei, amândoi suntem niște catâri proști care nu fac decât să se chinuie reciproc.