Războiul pasiunilor

Capitolul 33

Aiden

        Privesc absent peretele din fața mea încercând să îmi păstrez calmul și să nu dau năvală peste ea în casă. În ultimele zile statul în fața ușii ei, atât dimineața cât și seara, a devenit o obișnuință. De când a plecat de lângă mine, lăsând în urmă doar un bilet în care îmi spunea cât de mult mă iubește, dar și cât de mult a rănit-o gestul meu, totul s-a transformat într-un haos total. La firmă am fost mai mult pe dinafară, iar cu Ryan m-am comportat în ultimul hal, mă și mir că încă mă suportă.

        Îmi lipsește, simt nevoia să o am lângă mine în permanență, e o nevoie pe care nu am mai simțit-o pentru nimeni. Absența ei din ultimele zile a reușit să mă destabilizeze, iar dacă până acum nu am fost atât de ferm în afirmații, acum e o certitudine faptul că fără ea eu nu exist, nu am nici un rost. Ea e cea ce m-a făcut să simt că trăiesc și să fiu a naibii dacă o voi lăsa mă părăsească.

        Dacă aș știi că își dorește cu adevărat acest lucru, și că nu simte nimic pentru mine, atunci i-aș da drumul, căci fericirea ei e și a mea, însă știu că e la fel de nefericită ca și mine în momentele acestea.

        M-am obișnuit cu prezența ei, încât acum e greu să fac față lipsei ei. În casă fiecare colțișor îmi amintește de ea, iar dormitorul meu încă îi păstrează parfumul. Intru doar pentru puțin timp seara când ajung acasă, însă nu pot să dorm acolo. În fiecare seară am dormit pe canapeaua din sufragerie, sau mai bine spus am încercat să dorm, căci mai mult mă adânceam în gânduri, ajungând să adorm spre dimineață.

        Am sperat în fiecare zi că aceea e ultima, că voi reuși să obțin iertarea ei, însă de fiecare dată când am simțit că e pe punctul de a ceda, ceva se întâmpla și mă loveam de o respingere nu tocmai blândă.

        Privesc ceasul de la mână și deja știu că este mai puțin de un minut până când o să iasă pe ușa lângă care stau rezemat. Și chiar așa se și întâmplă! Primul lucru ce îmi sare în ochii este rochia vișinie și sexy ce îi acoperă trupul pe care îl știu atât de bine, dar după care tânjesc atât de mult. Rămân fără aer la imaginea din fața mea, este atât de frumoasă, iar părul ce îi cade în valuri pe spate o face să fie și mai atrăgătoare. Văzând-o cât de superbă e nu pot să nu mă întreb dacă mă pot îndrăgosti mai mult de ea, decât sunt deja.

        Strâng din dinți la amintirea faptului că nu pot să o ating, să mă bucur de ea, să îi simt gustul pielii și să o țin în brațele mele până când rămâne fără aer. Sunt conștient de faptul că am rănit-o prin ceea ce am făcut, dar dacă aș avea șansa să mă întorc în trecut, aș face același lucru, fiindcă siguranța ei e cea mai importantă. Doar simplu gând că i s-ar putea întâmpla ceva mă termină, mă zdrobește îmi mii de bucățele, și știu că fără ea, eu nu voi putea trăi. Singurul meu regret e că am preferat să tac și să nu îi spun și ei despre ce e vorba, căci cu siguranță asta e ceea ce o doare cel mai tare. Faptul că am mințit-o, dar niciodată nu voi mai face greșeala asta. Sunt convins că vom reuși să ne regăsim și să trecem peste situația asta grea, iar atunci nimic nu ne va mai putea separa.

        Închide ușa și face un pas în față, iar când mă vede își păstrează expresia blândă și zâmbetul pe buze. Nu este surprinsă să mă vadă aici, în ultimul timp s-a obișnuit cu prezența mea, și dacă la început era furioasă, se pare că acum starea ei este una extrem de bună, ceea ce pe mine mă bucură.

   — Aiden! rostește cu voce mică și puțin emoționată, sper să fie așa și ca intuiția să nu mă înșele, căci la cât de tare îmi bate inima îmi e din ce în ce mai greu să înțeleg ce se ascunde în sufletul ei. Ești aici, din nou, continuă sec și tot entuziasmul mă părăsește, dar îmi revin repede.