Războiul pasiunilor

Capitolul 6

      
      
       Cu fiecare pas pe care îl fac, îmi simt pulsul din ce în ce mai accelerat. Nu pot să îmi explic sentimentele ce mă încearcă de fiecare dată când îl văd sau mă gândesc la el.

        Deoarece maşina mea se află exact lângă motocicleta de care stă rezemat, decid să adopt aceeaşi poziție. Îmi pun geanta pe bancheta din spate şi apoi mă lipesc de maşină cu brațele încrucişate.

        Întrucât sunt analizată de ochii săi pătrunzători, îmi iau libertatea de a-l studia şi eu. Îmbrăcămintea îi stă impecabil, iar zâmbetul caracteristic este încă prezent. Probabil crede că mă va intimida prin modul în care mă priveşte, dar ceea ce nu ştie el e că sunt obişnuită să fiu în centru atenției, dat fiind faptul că zilnic sunt nevoită să stau în fața unor oameni şi să încerc să lupt pentru o cauză. La fiecare proces trebuie să vorbesc în fața unor oameni, care inevitabil sunt cu ochii pe mine. Singura diferență este sentimentul pe care îl trezeşte fiecare persoană ce îşi concentrează atenția asupra mea: ceilalți oameni mă lasă indiferentă, pe când Aiden îmi provoacă nelinişte, mă face să îmi doresc să ştiu ce părere îşi face despre mine.

        Privirea sa rămâne blocată pe buzele mele, iar starea de tensiune se agravează, aşa că întrerup acest joc al analizatului şi sparg liniştea dintre noi.

   — Aiden! Ce vânt te aduce pe aici? Din câte observ au uitat să îți pună căutşele, fac un semn discret spre mâinile pe care le ține în buzunarele blugilor.

  — Sarah, la fel de încântătoare ca şi acum două săptămâni. Vezi tu, sunt alergic la cătuşi, însă pe tine te-aş lăsa să mă încătuşezi.
Pufnesc amuzată şi îmi dreg glasul.

  — Hai să lăsăm gluma la o parte. Aştepți pe cineva sau ai vreo problemă?

   — Aştept, îmi răspunde jucăuş, iar zâmbetul i se lățeşte.

   — Atunci nu te mai rețin.
Dau să intru în maşină, însă portiera este izbită puternic, iar două brațe mă țin lipită de ea.
Parfumul său îmi inundă simțurile şi uit de tot. De locul în care ne aflăm, de persoanele ce ne pot vedea, de ipostaza în care ne aflăm. Singurul lucru la care mă gândesc este el.

  — La tine mă refeream. Ți-am văzut maşina şi mi-am spus că aş fi un mare nesimțit dacă nu te astept pentru a te saluta.
Îmi şopteşte toate aceste lucruri la ureche, făcându-mă să respir accelerat, ceea ce îmi dă un semn că trebuie să iau distanță. Mă întoc cu fața spre el şi fac un pas în lateral, astfel încât să nu respirăm acelaşi aer.

  — Crede-mă că nu ai fi fost. La urma urmei nu aveam de unde să ştiu că ai trecut pe aici.

  — Poate ai dreptate sau poate am vrut să te văd. La petrecere m-ai cam evitat, îmi reproşează, încordându-şi maxilarul.

   — Nu ştiu de ce ai ajuns la concluzia asta. Pur şi simplu nu te cunoaşteam aşa că am preferat să stau mai departe. În plus, când am ajuns erai foarte bine acompaniat.
Îşi dă ochi peste cap şi pufneşte exasperat, băgându-mă în ceață. Nu înțeleg ce anume l-a deranjat, însă nici nu voi mai rămâne nici o secundă în preajma lui pentru a încerca să aflu. Întind mâna spre portiera maşini, dar Aiden mă opreşte.

  — Ia masa cu mine!

       Pentru o clipă aş fi analizat oferta, însă ceva din tonul lui mă face să mă încrunt. El nu mă invită, ci îmi odornă, de parcă ar fi ceva normal şi aş fi nebună dacă l-aş refuza. Zâmbetul lui larg şi privirea ce i se plimbă pe corpul meu, mă lasă să înțeleg exact ce masă ar dori el să ia. Una în care eu aş fi felul principal!
O stare de nervi pune stăpânire pe mine şi cu greu mă temperez pentru a nu-l pocni.