Războiul pasiunilor

Capitolul 10

  
   — Nemernicul! vocea lui Heaven abia se aude din pricina muzicii şi mă întreb ce am ratat cât timp am fost cu Aiden.

   — Eşti în regulă? o opreasc din monologul pe care îl avea, atingând-o, totodată pe braț pentru a-mi face simțită prezența.

   — Aici erai! Chiar mă întrebam unde ai dispărut.
Vocea indignată a lui Heaven mă face să tresar şi să îmi amintesc de cele întâmplate.

   — Am fost pe aici, dar tu? La cine făceai referire? După cum te-ai exprimat, nu pare a fi o persoană pe care o agrezi.
Se strâmba uşor la întrebarile mele, ca mai apoi să clatine din cap, confuzia mea devenind mai mare.
Văzând că o țintuiesc cu privirea, îmi face semn spre partea cealaltă a camerei. Curioasă mă întorc spre locul indicat de ea şi abia apoi înțeleg.

   — Ryan? La el te refereai? o întreb pentru a primi confirmarea a ceea ce este destul de evident.
În direcția indicată de Heaven se află doar Ryan, iar persoana ce îl acompaniază este exclusa din start.

   — Da! răspunde în şoaptă şi îi simt corpul tensionându-se.

   — Tot nu înțeleg.

   — E ceva despre care nu cred că e locul sau momentul potrivit să vorbesc. Sau mai bine spus, nu cred că e ceva ce are rost să mai aduc în discuție.
Îmi spune într-un târziu şi oftează adânc, însă privirea încurcată şi tristețea din ea mă face să îmi doresc să aflu cât mai multe.

   — Ei bine, de aici nu ne mişcăm până când nu îmi spui absoult tot.
Seriozitatea din tonul meu o ia prin surprindere, dar maschează repede acest lucru, dupa care trage aer adânc în piept şi mă priveşte fix în ochi.

   — Ştii şi tu că el şi Aiden sunt prieteni, implicit a devenit şi prietenul meu, să spun aşa. Îl cunosc de câțiva ani şi am fost atrasă de el din prima clipă. Am ieşit împreună o perioadă, totul era ireal de perfect încât era de aşteptat să dureze putin nu? mă întreabă retoric, fără a aştepta să îi răspund.

  — Într-o zi am bănuit că sunt însărcinată, nu am avut nici o confirmare, însă din cauza stresului şi a grijii nu am putut să îi ascund bănuiala. A fost mai rău decât mi-am putut închipui. Pur şi simplu, mi-a spus că trebuie să vedem dacă ceea ce credeam e adevarat şi a plecat. A doua zi am fost la medic şi am descoperit că tot ce era mi s-a declanşat pe sistem nervos şi că nu aşteptam un copil. Nici nu pot să îți spun cum m-am simtut atunci. Uşurată sau dezamăgită? Idea e că l-am sunat, dar nici nu mi-a răspuns. Ştii ce e amuzant? Că în tot acest timp el o ducea foarte bine. L-am găsit în pat cu cea mai bună prietenă a mea, iar el nici nu a încercat să se scuze.

      Tremurul din voce şi lacrimile ce şi le sterge cu rapiditate, îmi dovedesc că încă nu a trecut peste, şi dacă nu ar fi în starea asta l-aş omorî pe idiotul de Ryan. Cum a putut să îi facă aşa ceva? Şi cum se face că nu am ştiut nimic? O aud cum îşi drege glasul, încercând să continue să povestească.

  — I-am pus în mână rezultatul analizelor spunându-i că e cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla şi am plecat. Nici până în ziua de azi nu a avut curajul să se mai uite în ochii mei, iar eu ca o proastă nici nu am putut să mai las pe altcineva în viața mea.

       Oh! O privesc uluită şi nu ştiu ce să spun, nu m-aş fi aşteptat la o asemenea mărturisire. Durerea pe care a simtit-o trebuie să fi fost mare, iar furia pe care o simt în momentul ăsta îmi face să clocotească sângele.

   — Îl mai iubeşti?

   — Probabil o să îl iubesc mereu, însă după atâta timp sunt convinsă că nu simte nimic pentru mine, iar dacă ar afla de sentimentele mele nici nu îmi pot imagina cum ar reacționa. Promite-mi că nici tu nu o să îi spui nimic şi nici nu o sa aduci vreodată vorba despre ce tocmai ți-am povestit. Nimeni nu mai ştie ce s-a petrecut între noi în trecut, nici măcar Aiden.
Adaugă repede şi neliniştea din vocea sa mă face să accept. Eu nu am nici un drept să intervin în ceea ce a fost sau e între ei, dar pot încerca să îl fac să realizeze singur lucrul acesta.