Războiul pasiunilor

Capitolul 22

  
   Aiden

       
        Privesc ceasul și constat că au trecut abia douăzeci și patru de minute de când a început ședința și deja știu că voi mai privi mult prea des ceasul ăsta până când voi rezolva toate treburile ce țin de companie.

        Fâțâindu-mă în scaun, încerc să adopt o poziție cât mai bună, fără a atrage atenția asupra mea. Măcar atât să fac, din moment ce am pierdut de mult firul discuției. Îi privesc pe cei din încăpere şi fac tot ce îmi stă în puteri să dau cât de cât impresia că analizez tot ceea ce discută ei, dar de îndată ce discuțiile continuă, mă dau bătut.

        Oricum nu mă pot gândi decât la ea. Am devenit dependent de compania ei, într-un timp atât de scurt a reușit să devină un punct slab pentru mine, unul pe care nu credeam că îl voi avea vreodată. Ceea ce trezește în mine e atât de complicat, dar atât de bine. Fiecare secundă în care nu este lângă mine nu face altceva decât să mă atragă tot mai mult. Am nevoie să o simt aproape, sunt atras de tot ce ține de ea, simpla ei prezență trezește în mine sentimente pe care nu credeam că sunt capabil să le dețin. Și totuși, toate acestea mă fac extrem de fericit.

        Prins în gânduri nu realizez că toate privirile din încăpere sunt ațintite asupra mea, așteptând să le răspund la o întrebare, cel mai probabil. Dacă pe parcursul anilor de muncă am învățat ceva , acela este că niciodată nu trebuie să îi las pe cei din jurul meu să bănuiască măcar la ceea ce mă gândesc, iar masca de indiferență pe care o folosesc de fiecare dată, dă roade mereu.

   — Voi mai analiza o dată această propunere şi voi reveni cu un răspuns! mă adresez pe un ton formal, după care strâng foile de pe masă şi părăsesc încet, dar sigur sala.

        Odată ajuns în birou, îmi slăbesc nodul de la cravată, răsuflu adânc şi iau repede telefonul şi o apelez. Singura care mă poate calma este ea. Încă de când am lăsat-o aseară în fața blocului ei, am simțit un gol, un sentiment de nelinişte. Aş fi vrut să nu o las, să ne petrecem noaptea împreună şi să ştiu că e a mea cu totul, însă ştiu că e mult prea repede. Nu vreau să mă grăbesc şi să o fac pe ea să creadă că nu o respect fiindcă nu e deloc aşa. O respect enorm de mult, dar în acelaşi timp dorința pentru ea devine din ce în ce mai copleşitoare şi cu greu rezist atunci când sunt în preajma ei, dovada fiind cele întâmplate aseară.

        După al treilea apel intră căsuța, însă nu vreau să îi las nici un mesaj. Am nevoie să îi aud vocea, dar se pare că în acest moment acest lucru nu este posibil. Mai încerc o dată, însă sunt întâmpinat tot de căsuța vocală. Frustrat abandonez telefonul şi încep să răsfoiesc oferta ce a fost discutată la şedință, dar la care eu nu am fost atent deloc.

       Cu cât parcurg mai mult din prezentare, cu atât am impresia că există câteva scăpări, iar dacă aş fi fost mai atent le-aş fi putut semnala din prima. Iritat, apuc receptorul şi formez codul de la birou.

   — Bună ziua, sunt secretara domnului Anderson, cu ce vă pot ajuta? aud vocea politicoasă a secretarei şi deşi nu asta intenționez, cuvintele îmi ies mai aspru decât aş fi vrut.

   — Clara, am nevoie de tot ce aveam în legatură cu Roselvent. Verifica chiar şi arhiva şi trimite-mi absolut tot.

   — Chiar şi cele ce conțin tranzactiile din anii trecuți şi sunt încheiate? caută să se asigure, căci de obicei nu obişnuiesc să cer astfel de informații, mai ales că nu de mult am avut o întâlnire cu ei. Iar cât despre ce se află în arhivă să nu mai spun, nici nu cred că li se mai aplică legislația de acum, totuşi prefer să le văd şi pe acelea.