Războiul pasiunilor

Capitolul 19

      

        Îmi strâng mai bine haina pe lângă corp şi privesc cu neîncredere la clădirea din fața mea. Impunătoare, dar totodată intrigantă.
Când am sunat-o în urmă cu câteva ore pe Heaven, pentru a afla dacă ştie unde îl pot găsi pe Aiden, nu m-am gândit că voi fi nevoită să îl caut la locul de muncă, sau mai bine spus la compania pe care o deține. Este o cladire uriaşă, de douăzeci şi opt de etaje, cu Adison Enterprise, scris discret cu litere de oțel, cel mai probabil, peste uşile din sticlă de la intrare.

       Am stat mult timp să mă hotărăsc dacă să vin sau nu. Am trecut în revistă toate argumentele pro şi contra, dar mereu ajungeam la aceeaşi concluzie: trebuie să îl văd pe Aiden, trebuie să las orgoliul la o parte şi să încerc să reparăm ce se mai poate.
Inițial, când i-am spus lui Heaven că nu am de gând să mă mai întâlnesc cu ea şi Ryan în seara aceasta, mi-a făcut capul calendar timp de douăzeci de minute şi sunt sigură că nu s-ar fi oprit dacă nu era Ryan. Totuşi, când a auzit motivul pentru care vreau să mă sustrag de la ieşirea plănuită, au urmat alte câteva minute în care mi-a vorbit despre cât de proşti şi încapățânați suntem eu şi Aiden şi că se bucură de faptul că mi-a venit mintea la cap şi în sfârşit o să fac ceva pentru a îndreptat situația dintre noi.

        Şi uite-mă aici! La numai câteva minute depărtare de el şi eu nu îmi pot opri tremurul ce mi-a acaparat tot corpul. Arajându-mi încă o dată haina mă îndrept spre intrare, şi dacă exteriorul mi s-a părut impunător, interiorul e de-a dreptul intimidant. Luxul şi bun gustul predomină şi am un sentiment de admirație pentru ceea ce văd. Nu este prima dată când mă aflu într-un astfel de loc, însă acesta este cu mult superior şi acum am cu totul şi cu totul alt scop.
Din spusele lui Heaven biroul lui se află la ultimul etaj, aşa că trec repede pe lângă recepție, fără a mai întreba nimic şi odată intrată în lift, apăs butonul pentru ultimul etaj.

        Din spatele biroului solid din gresie, o blondă tânără, foarte atrăgătoare, bine pusă la punct, îmi zâmbeşte forțat. Poartă un costum elegant, format din fustă şi sacou, în partea de sus văzându-se doar gulerul unei cămâşi albe. Arată impecabil şi nu pot să nu simt puțină gelozie când mă gândesc că Aiden o vede zilnic.

        Îşi arcuieşte o sprânceană şi mă măsoară cu interes şi dispreț, însă pentru a nu mă lăsa mai prejos, îmi arcuiesc şi eu o sprânceană şi o privesc intens, în timp ce trec pe lângă ea fără să îi adresez nici un cuvânt. O aud cum strigă după mine să mă opresc, însă nu o bag în seamă.
Grăbesc pasul de îndată ce observ o uşă pe care scrie numele lui Aiden.
Fără să mă mai gândesc, dau buzna înăuntru.

       Toate privirile se întorc spre mine, privindu-mă cu interes, însă pe mine mă interesează una singură. În capul mesei stă Aiden, privindu-mă intens, pe chip nu i se citește nimic și nu știu la ce se gândește. Stau de câteva secunde și nimeni nu spune nimic, totuși privirile celor trei bărbați pe care nu îi cunosc încep să fie din ce în ce mai curioase.

  — Cred că ne putem opri aici pentru astăzi. Vom continua în altă zi! se adresează celor trei, și îi văd cum își strâng în grabă dosarele și părăsesc încăpere grăbiți.

        Odată rămași singuri, îmi dau seama că mi-am uitat tot discursul pe care l-am pregătit, pe drum, și nu știu ce să spun sau ce să fac, iar el nu are de gând să facă nimic pentru a-mi ușura treaba. Mă privește profund, și nu îi pot citi nici o emoție pe chip.

   — Ai venit pentru a-mi reproșa ceva sau pentru noi? mă întreabă dregându-și glasul,iar ochii îi mocnesc de furie și pasiune.

   — Crezi că aș veni până aici doar pentru a-ți reproșa ceva? întrebarea îmi iese printre buze, și cu riscul de a crea o nouă ceartă, îl privesc sfidător.