Războiul pasiunilor

Capitolul 18

   Ryan

       
       Primul lucru de care sunt conştient atunci când mă trezesc este corpul cald a lui Heaven. Doarme lipită de mine, cu părul lung şi răsfirat pe perna mea, şi aş fi ipocrit dacă as nega că am visat la imaginea asta, în fiecare seară de când ne-am despărțit. Brațele mele o țin strâns la pieptul meu, încât mă mir că mai respiră.

        Ceea ce simt pentru ea şi fiecare cuvânt pe care i l-am spus aseară a izvorât din adâncul inimii, iar faptul că şi ea simte la fel şi că m-a iertat, e cel mai important. Ştiu că în  adâncul inimii mai există o mică parte din rănchiuna pe care a adunat-o în toți aceşti ani, şi că nu o să uite niciodată răul făcut, dar faptul că mi-a dat o a doua şansă e nemaipomenit.
O privesc atent şi nu am nici un regret pentru faptul că mi-am deschis sufletul în fața ei. Cu grijă, pentru a nu o trezi, îmi aşez blând o mână peste creştetul capului ei, ce este cuibărit în scobitura gâtului meu.

        Simt cum brațele ei îmi înconjoară abdomenul, pieptul ei gol fiind lipit de al meu, ceea ce mă face să zâmbesc.

        Heaven îmi dovedeşte pe zi ce trece că e ceea ce nu am mai întâlnit până acum la vreo femeie, ceea ce nimeni nu a mai trezit în mine. E perfectă şi e doar a mea, nici nu vreau să mă gândesc că dacă nu m-aş fi trezit mai repede la realitate i-as fi dat cuiva şansa să o aibă în locul meu, să o atingă sau măcar să o privească în orice fel. 

       O văd cum se fâțâie uşor, afundându-şi capul mai mult în scobitura gâtului meu, încercând să găsească o poziție confortabilă. Îmi abțin cu greu un surâs, ferindu-i cu grijă părul de pe partea stângă a feței. Ador să o văd în brațele mele, să îi simt aroma pielii şi să îi ascult glasul minunat. Am ajuns să vreau să fiu tot timpul în preajma sa. Vreau să o aud râzând, certându-mă când ceva nu îi convine, luându-mă peste picior când e binedispusă, să o văd cum mă priveşte pe furiş, de parcă încearcă să îşi picteze imaginea mea pe retină. Vreau să recuperez tot timpul pierdut. O vreau cu tot cu defecte, pe care încă nu i le-am descoperit sau probabil nu am vrut să le văd.

        Am fost un prost când am decis să stau departe de ea, nici nu ştiu ce a fost în mintea mea în acele momente. Am luat o decizie sub presiune şi doar eu ştiu cât de greu mi-a fost. O urmăream de fiecare dată cu privirea, de la distanță fiindcă dacă m-aş fi apropiat prea mult de ea, nu aş fi ştiut ce să îi spun. Multă vreme am căutat consolarea în brațele altor femei, dar totul în zadar. Acum că o am în brațele mele, realizez că nici una nu se compară cu ea, iar timpul petrecut departe unul de altul nu îl vom mai putea primi înapoi, însă prezentul şi viitorul ne aparține, şi nu am de gând să îi mai dau drumul vreodată.

   — Ryan! o aud gemându-mi numele, odată ce îşi deschide ochii somnoroasă. Instinctiv şi fără să mă gândesc prea mult mă îndepărtez puțin, pentru a avea o vizibilitate mai bună asupra feței sale şi o privesc atent când îşi deschide lent ochii verzi şi tulburători, şi dacă asta nu ar fi de ajuns, o văd cum îşi întinde brațele deasupra capului, pentru a-şi alunga starea de somnolență, dar abia după ce lasă mult prea mult la vedere observa acest lucru. Acțiunea ei mă face să strâng din dinți şi să îmi încleştez brațele în jurul ei, ridicând-o deasupra mea.

   — Eşti superbă, te-aş putea privi o viață întreagă şi nu m-aş putea sătura.
Privirea ei este la o distanță mică de a mea, astfel o pot studia în bună voie. Nu îmi spune nimic, însă ochii ei spun totul. Palma ei micuță începe să se plimbe peste suprafața obrazului meu.

        Nerabdător, îmi bag mâna în părul bogat ce se revarsă pe spatele său şi o trag pe nepregătite spre mine, presându-mi buzele de ale ei. Îmi răspunde fără nici o ezitare, ceea ce îmi demonstrează că este la fel de dornică ca şi mine. O devorez la propriu, încercând să îi demonstrez cât de dependent sunt de ea. Gemetele pe care le scoate mă fac să înebunesc şi dacă nu s-ar fi retras, nu i-aş mai fi dat drumul.

   — Aşa trezire să tot ai.
Îmi spune oftând multumiță şi întinzându-şi din nou brațele şi picioarele, în semn de trezire.

   — Aş putea face mult mai multe.
Cuvintele mele o fac să izbucnească într-un râs zgomotos şi să mă privească amuzată.

   — Sunt convinsă, dar eu cred că noaptea trecută mi-ai arătat suficient cât de talentat eşti.

   — Şi încă nu ai văzut tot! îi fac jucăuş cu ochiul şi mă trezesc cu o palmă peste umăr.

   — Îmi este foame.
Îmi spune pe un ton plângăcios, reuşind astfel să schimbe subiectul, ceea ce ma amuză copios.

   — Şi mie! o văd cum îsi dă ochii peste cap şi se rostogoleşte, ajungând să stea pe spate, lânga mine, brațele noastre atingându-se şi trimițându-mi un sentiment de caldură în tot corpul.

        Simt că toată buna dispozitie i s-a schimbat şi automat mă gândesc că ceva din gesturile sau vorbele mele au contribuit la această schimbare bruscă.

   — Te-am supărat cu ceva? Am făcut ceva ce te-a deranjat? o întreb cu glas răguşit, încercând să îmi păstrez calmul, pentru a nu o supăra.

        Se ridică repede, având grijă să îşi ascunda golăciunea şi mă priveşte cu ochii mari şi speriată.

   — Nici vorbă! Nu e vina ta, nu ai făcut nimic. Doar că nu pot să nu mă simt vinovată.
Îmi spune încet, vocea fiindu-i încărcată de o tristețe care îmi sfâşie sufletul.

   — Vinovată? Pentru ce?

   — Fața de Sarah şi Aiden. Uite cât de bine ne merge nouă, şi cât de rău lor. Orice ar spune, între ei existe sentimente, doar că amândoi sunt mai încăpățânați decât un catâr.
La auzul ultimei parte încerc să îmi înăbuşi râsul, sfârşind prin a mă da de gol printr-o tuse zgomotoasă, atrăgând totodată o privire aspră din partea lui Heaven.
Îmi aşez palmele peste ale sale şi oftez adânc înainte de a da drumul cuvintelor.

  — Nu ai de ce să te simți tu prost din cauza asta. Aşa cum ai spus şi tu, sunt doi încăpațânați, iar în seara asta dacă nu vor pleca împreuna de mână, atunci eu îi voi da cap în cap. Vei vedea că totul se va aranja şi totul o să fie bine.

         Încuvințează din cap, strângându-mi palmele între ale sale, pentru a mă asigura că are încredere în mine.
Un sentiment de mândrie mă cuprinde şi brusc o trag în spre mine, lipindu-mi buzele de ale ei într-un mod tandru şi grijuliu. O sărut lent, atent, oferindu-i afecțiune, căci de asta are nevoie.
Ne desprindem încet şi îi zâmbesc blând.

   — Esti pregătit pentru taifunul din seara asta? mă întreabă fluturându-şi genele lungi şi privindu-mă inocent, încât îmi vine să dau naibii totul şi să o trântesc în pat pentru o săptămână întreagă, însă sunt conştient că ea nu are aceleaşi planuri cu ale mele

   — Iubito, suntem împreună! Iar împreună putem face fața oricărei furtuni. Sarah şi Aiden nu sunt decât nişte picături de ploaie, aşa că ne vom descurca cu siguranță.

        Chipul îi radiază şi se aruncă asupra mea, înconjurându-mi trupul cu bratele sale şi asezându-se acolo unde îi e locul, la pieptul meu. Gestul ei mă convinge din ce în ce mai tare de faptul că Heaven e fericirea mea, iar eu ca un prost am ales în perioada în care am cunoscut-o să abandonez fară să fi luptat, dar acum totul a luat sfârşit. E a mea, în bratele mele şi nimeni şi nimic  nu mi-o va lua.

   Le-ați dus dorul lui Ryan si Heaven? M-am gândit să vă dau şi o mica doza din cei doi, luând o mică pauza de la Aiden şi Sarah, ca să nu vă plictisiți :)))
Lectura placută şi ne revedem curând !