Războiul pasiunilor

Capitolul 37

  

  
  
   — O să răcești! vocea joasă mă dojenește în șoaptă și inevitabil buzele mi se arcuiesc într-un zâmbet micuț.

   — Serios? Eu nu prea cred, adică cum aș putea să răcesc din moment ce tu mereu mă strângi la pieptul tău? îl întreb în timp ce îmi așez palmele peste brațele sale ce mă țin strâns, și privesc cum valurile lovesc furioase țărmul.

   — La cât de greu de găsit ești, oricât de mult te-aș ține în brațe, tot nu o să fie suficient fiindcă de fiecare dată ajung prea târziu. Uite  numai ce rece ești! Ți-ai făcut un obicei din a dispărea și a te refugia pe plajă, și aș prefera să mă anunți și pe mine.

   — Aiden, nu e ca și cum fac asta de ani de zile. Suntem de doar câteva zile aici și nu îmi vine să cred ce repede au trecut, spun lăsând să îmi scape un oftat.

   — Dar au fost cele mai minunate zile, şi acum ar trebui să te bucuri de momentele acestea şi să pierzi noțiunea timpului, deoarece intenționez sa te mai țin ceva vreme pe aici.

   — Serios? întreb ironică. Atunci să ştii că nu am absolut nimic împotrivă.

        Izbucnim amândoi în râs şi pentru câteva minute nu facem decât să ne bucurăm de locul superb în care ne aflăm. Totuşi, nu durează prea mult până când starea de spirit a lui Aiden se schimbă.

   — Iubito ești aproape înghețată, ar fi trebuit să te îmbraci mai gros! reproșul din vocea sa mă face să pufnesc, iar intensificarea forței cu care sunt ținută îmi dă de înțeles că nu e mulțumit de reacția mea.

   — Ce rost are să o fac din moment ce știu că brațele tale mă vor încălzi? întreb și zâmbesc inocent chiar dacă nu mă poate vedea. Atâta timp cât ești alături de mine, nu o să îmi fie frig niciodată.

   — Așa e, niciodată nu o să îți fie frig și știi de ce? Fiindcă mereu o să te țin în brațe și voi fi lângă tine. Nici de aș vrea nu aș putea să stau departe de tine și să trăiesc cu gândul că nu mai ești a mea. Vreau ca ochii tăi să îi privească doar pe ai mei, ca respirația ta să se amestece doar cu a mea. Vreau să îmi aparții o viață întreagă și toate celelalte vieți ce vor urma.

        Inspir adânc, sprijinându-mă mai bine de el. Chiar dacă știu ce simte pentru mine, să îl aud de fiecare dată spunându-mi-o îmi taie respirația, iar fluturii ce îi simt în stomac devin de necontrolat. Nu credeam că voi trăi vreodată o astfel de iubire, ce mă năucește complet, urcându-mă pe celelalte culmi și făcându-mă să-mi fie frică că în orice moment voi realiza că totul e doar un vis, dar de fiecare dată când îi văd seriozitatea din privire, când îi ascult cuvintele și îi simt atingerile, mă conving că nu are cum să fie un vis, și că totul e cât se poate de real.

   — Asta este și cea mai mare dorință a mea. Dacă nu ești tu, nu o să permit nici unui alt bărbat să facă parte din viața mea, nu aș putea, rostesc aproape pe un ton disperat, în timp ce privirea încă îmi este încă pierdută în fața valurilor năstrușnice. 

        Sunt întoarsă brusc cu fața spre Aiden, iar în momentul în care privirile noastre fac contact una cu alta, orice cuvânt pierde de pe buzele noastre. Ne pierdem unul în ochii celuilalt. Briza puternică și rece ne lovește corpurile neîncetat, și câteva șuvițe rebele din părul lui Aiden îi cad caraghios pe frunte și nu pot rezista impulsului de a nu i le feri. Deși știu că e în zadar să o fac, întrucât în câteva secunde ele vor fi în același loc, dorința ce pulsează în mine este mult mai mare.

        Grijulie îmi ridic mâna și o așez pe chipul său, mângâind încet obrazul ce are un început de barbă și care îi dă un aer și mai fermecător. Chiar dacă palma îmi este rece Aiden nu ezită nici o secundă în a-și îngropa mai bine chipul în ea. Intensitatea și căldura privirii sale mă face să uit complet motivul pentru care palma mea și-a creeat drum spre fața sa, și nu fac nimic altceva decât să îmi țin mâna nemișcată, iar cu degetul mare îi desenez lent conturul buzei inferioare.