Războiul pasiunilor

Capitolul 21

       
        Ne aflăm de ceva vreme în mașină, însă nici eu și nici Aiden, din câte deduc, nu avem o destinație în minte. Totuși, pacea pe care o simt în suflet, după atâtea zile încărcate de stres, muncă și certuri, mă face să mă gândesc serios la o pauză. Am nevoie să mă deconectez de la toate, să mă relaxez și să îmi reamintesc că trebuie să mă pun pe mine pe primul loc, însă nu singură, ci împreună cu Aiden. Ambii avem nevoie de o detașare, să petrecem timp împreună, ca niște oameni normali.

   — Ai planuri pentru următoarele zile? vocea sa se aude din senin și pentru o clipă stau și îl privesc fără a spune nimic.

   — Nu neapărat, munca este singura care mi-a ocupat timpul în ultima vreme, și probabil și în cele ce urmează.

   — Hai să plecăm, oriunde vrei tu. Spune primul loc care îți vine în minte. Avem nevoie de liniște, eu unul cel puțin am. Ultima perioadă a fost un calvar și am nevoie de tine. Poate sunt egoist, cu siguranță sunt, dar am nevoie de tine, vreau să te am câteva zile doar pentru mine.

        Mă uit la el și nu îmi vine să cred ce aud. Mă simt de parcă a reușit să îmi citească gândurile și să le exprime prin cuvinte. Fără să îmi dau seama, oprește mașina pe  marginea șoselei, dintr-o singură mișcare reușește să de-a drumul atât centurii mele, cât și a lui. La fel de rapid mâna sa se așează pe spatele meu, presându-și lent buzele de ale mele. Gestul său mă ia la început prin surprindere, dar îmi revin repede, și îi permit să adâncească sărutul. Chiar dacă nu este primul sărut pe care mi-l dă, de fiecare dată trăiesc senzații diferite, fiecare sărut este diferit, însă reușește să mă înnebunească de fiecare dată. Se retrage încet și mă privește zâmbind.

   — Mită? îl întreb de îndată ce îmi recapăt respirația.

   — Crezi că am nevoie să apelez la așa ceva? mă întreabă arogant și abia după ce realizez că nu așteaptă un răspuns la întrebare, aceasta fiind una retorică, simt cum exasperarea mă cuprinde.

   — Deja știu că nu ai să refuzi, și că vrei la fel de mult ca mine să petrecem ceva timp doar noi doi.

        Zâmbesc la siguranța cu care pronunță cuvintele și doar pentru a-l necăji, hotărăsc să mă joc puțin cu el. Îmi așez palma pe chipul său, trăgându-l în spre mine, totodată, privindu-l fix în ochii și încep să îi vorbesc pe un ton cât mai serios.

   — Totuși o fac, te refuz Aiden! Uluit se trage puțin mai în spate și mă privește buimac, nevenindu-i să creadă ce tocmai a auzit. Totuși își revine repede și adoptă din nou o expresie relaxată și arogantă.

   — Uiți că ți-am cerut să alegi un loc, nu și permisiunea de a veni.  Iubito, acceptul tău nu e discutabil, o să vi cu mine și subiectul este încheiat. 

        Șoc. Doar atât mai simt acum, iar în minte mi se derulează la nesfârșit vorbele lui. Aiden mă privește rânjind, după care plin de sine, pornește mașina și se concentreză pe condus, ignorându-mă total. Pentru a-i dovedi că nu îmi pasă de indiferența sa, mă afund mai bine în scaun, cătând o poziție cât mai confortabilă, și privesc pe geam, fără a-i mai da importanță.

        Am pierdut noțiunea timpului de când privesc absentă pe geam, însă ochii mei extenuați par a-mi transmite că a trecut ceva timp.  Îmi închid pentru puțin timp pleoapele, după care le deschid și îmi fixez privirea asupra lui. Acum că îl văd cum conduce atât de relaxat realizez că oriunde ar fi și orice ar face, bărbatul ăsta m-a cucerit total. Simțind că este privit se întoarce în spre mine și mă analizează intens. Același lucru îl fac și eu, însă totul durează doar câteva clipe, căci soneria telefonului său ne întrerupe. Bombănind o înjurătură Aiden trage mașina pe dreapta, după care îmi spune că e ceva legat de muncă și trebuie să răspundă. Încuviințez, și în timp ce el discută, îmi verific și eu telefonul. Din fericire nu m-a căutat nimeni de la birou, singurul mesaj pe care îl am e de la Heaven, în care mă întreabă ce s-a întâmplat cu Aiden și dacă ne-am împăcat. Îi răspund cât mai succint, și stabilim că o să îi povestesc mai pe larg când o să ne vedem.