Războiul pasiunilor

Capitolul 28

      

        Stând în această încăpere străină, dar care îmi conferă un sentiment de familiaritate, de confort, nu știu cum să definesc exact modul în care mă simt în acest moment. De cum am pășit în acest dormitor am fost acaparată de decorul superb ce îl îmbracă și de priveliștea mirifică redată de razele slabe ale lunii se reflectă printre perdelele de un alb imaculat, ce îmbracă o parte din ferestrele mari. Secunde, minute sau poate chiar o oră întreagă, nu mai știu până unde s-a învârtit acele ceasului de când am ajuns acasă la Aiden. Fac pași mici, analizând orice detaliu și minunându-mă de cât de mult îmi place această cameră, ochii tot îmi fug spre bărbatul ce stă rezemat de ușa închisă, de un negru imaculat, cu mâinile în buzunare și cu privirea fixată asupra mea. Simt tensiunea dintre noi, dorința ce ne arde trupurile, anticiparea din ochii și respirațiile noastre.

      Nu mai țin minte cum am reușit să ajunge până aici cu hainele pe noi, în urma sărutului ce a pornit imediat ce am trecut pragul casei, însă de îndată ce am ajuns în dormitorul său, Aiden mi-a dat un răgaz, probabil dorind să fiu cât mai sigură de decizia pe care am luat-o. Văzându-l  cum mă analizează, sclipirea de încântare ce i se reflectă în privire și zâmbetul de fericire ce îi încadrează chipul, mă întreb dacă vom ajunge într-un moment în care ne vom spune adio, voi fi capabilă să mai simt pentru altcineva tot ce Aiden a trezit în mine? Răspunsul îmi vine mai repede decât aș fi putut să anticipez. Nu! Niciodată nu cred că voi putea să mai las pe altul să îmi pătrundă atât de adânc în suflet. Îmi observă schimbarea de dispoziție, bucuria explozivă ce mă cuprinde, însă nu face nici o mișcare, mă lasă pe mine să hotărăsc încotro ne vom îndrepta. 

     Deși suntem doar la câțiva metri distanță, mi se pare că între noi se află mile întregi. Ne mai rezistând lipsei căldurii brațelor sale, pășesc cu pași mari spre el, iar când ajung la o distanță extrem de mică îi prind chipul cu palmele și îl trag spre mine.

   — Te iubesc! îi spun cu emoție în glas, privindu-l fix.

      Văd cum își mărește ochii, uimirea i se citește pe chip, buzele i se deschid, însă nici un cuvânt nu iese printre ele. Ne transmitem prin intermediul privirilor tot ce gurile noastre nu sunt în stare să articuleze, dar focul aprins ce îl citesc în ochii săi electrizanți, mă fac și pe mine să ard. Orice urmă de frică în privința faptului că mă voi răzgândi ce îi umbrea chipul în urmă cu ceva timp a dispărut complet. Cele două cuvinte rostite de mine, nu numai că l-au făcut să fie conștient de ceea ce simt, dar i-au redat și încrederea pe care o am în el. A reușit să treacă peste sensul de bază și să înțeleagă și ceea ce am vrut să îi transmit în același timp cu iubirea mea față de el. 

      Liniștea ce domnește printre noi din momentul în care i-am spus că îl iubesc este perturbată de sunetul unirii gurilor noastre flămânde. Suspinele de plăcere răsună din partea amândurora, iar când pielea mi se înfioară datorită aerului rece ce tocmai mă acaparează icnesc în semn de surpriză. Mâinile lui Aiden îmi înconjoară mijlocul, iar atingerea sa mă face să fiu conștientă de lipsa rochiei ce mă acoperea, și care mi-a fost înlăturată fără pic de efort și fără să îmi dau seama în ce moment. Pentru a nu rămâne mai prejos, cu mișcări grăbite îi deschid câte un nasture de la cămașă, până când reușesc să o îndepărtez. Mă privește arzător, iar pasiunea ce a luat naștere între noi este mai puternică decât a fost vreodată.

      Simt cum corpul meu ce tremură din cauza emoțiilor face contact cu salteaua moale și răcoroasă, iar Aiden se poziționează deasupra mea, învăluindu-mă complet cu căldura trupului său. Senzația provocată de atingerea corpurilor noastre aproape goale este devastatoare. Ochii săi ce scânteiesc în întuneric nu mi-au părăsit nici o secundă chipul, iar blândețea atingerilor sale îmi scot doar suspine de plăcere pură. Brațele sale protectoare mă ridică pe culmi înalte, făcându-mă să simt că aici este locul meu. Buzele noastre sunt prinse într-un dans lent, iar ultimele haine ce ne acopereau sunt îndepărtate una câte una, până când dispar complet.

      Unirea corpurilor noastre se produce mai repede decât aș fi anticipat, iar când un suspin de durere îmi iese printre buze combinat cu geamătul său de plăcere, îl simt cum încremenește, privindu-mă îngrijorat și surprins. Știu că ar vrea să îmi spună ceva, dar nu îi permit, îl îndemn să nu se oprească. Corpurile noastre flămânde se mișcă în același ritm, umbrele noastre se reflectă în întuneric pe peretele opus, pasiunea mistuitoare ce mocnea în noi iese la suprafață, Aiden purtându-mă pe culmi necunoscute, dar atât de plăcute și mistuitoare, încât în momentul în care simt cum trupul îmi este la un pas de a se sfărma în mii de bucățele când unirea dintre noi atinge apogeul, o senzație copleșitoare mă învăluiește, făcându-mă să mă predau complet, pierzându-mă în brațele sale ce îmi oferă alinare. Respirația accelerată a lui Aiden este urmată de un gemăt vibrant, iar sfârșitul său vine, făcându-l să își îngroape chipul în scobitura gâtului meu, menținându-și greutatea în brațe pentru a nu mă strivi în urma prăbușirii sale deasupra mea. 

      Rămânem nemișcați, cu respirațiile precipitate și senzațiile de nedescris ce încă ne fac corpurile să vibreze.

    — De ce nu mi-ai spus? De ce mi-ai ascuns că nu ai mai fost cu nimeni în acest mod? îi aud șoapta și oftez adânc în căutarea unui răspuns.

   — Nu știu, îi răspund cu glas stins.

   — Ce mă fac eu cu tine la cât ești de încăpățânată și orgolioasă? mă întreabă sec, ridicându-și capul și fixându-mă cu privirea.

   — Asta aș vrea să știu și eu domnule Anderson, tonul meu jucăuș și zâmbetul micuț ce îmi apare pe chip și pe care încerc să îl înăbuși mușcându-mi buza de jos, îl face să își ridice o sprânceană.

   — După ce că ești vinovată mai ai și glas. Cred că nu te-am obosit suficient domișoară Prescott.

      La auzirea cuvintelor ce tocmai le-a rostit încerc din răsputeri să îmi ascund roșeața din obrajii pe care îi simt în flăcări, acoperindu-mi fața cu o mână , gest ce îi provoacă un râs răsunător și puternic lui Aiden.

   — Cum am trăit eu fără tine până acum? Cum am putut respira fără să îți aud respirația? Cum a putut inima mea să bată fără să o simtă pe a ta bătând? Cum am putut crede că trăiesc fără ca tu să fi fost lângă mine? mă întreabă chinuit, iar mici lacrimi de fericire mi se adună în ochi când mă gândesc cât de perfect e bărbatul în a cărui brațe mă aflu.

   — Acum că te-am întâlnit, te-am cunoscut, m-am îndrăgostit de tine, mi-ai spus că mă iubești și ne-am aparținut unul altuia, nu te pot lăsa, nu pot să îmi imaginez nici o secundă fără tine. Am început să simt că trăiesc când ai intrat în viața mea, iar în momentul în care nu vei mai fi alături de mine, inima mea nu o să mai aibă nici un motiv să mai bată, îmi spune șoptit, și știu cât de serioase sunt afirmațiile sale, chiar dacă le-a rostit pe un ton blând.

      Una dintre mâinile sale  îmi mângâie fața, dându-mi blând la o parte unele fire de păr ce mi s-au lipit de chip, iar cealaltă îmi cuprinde ceafa și se rostogolește într-o parte, trăgându-mă în brațele sale și continuând să mă dezmierde. Simt cum buzele sale îmi ating lin fruntea, iar eu mă ghemuiesc la pieptul său, bucurându-mă de acest moment și de iubirea pe care bărbatul de lângă mine mi-o arată atât prin cuvinte cât și prin gesturi și atingeri.