Miranda

Capitolul 8-Ultima șansă

Miranda P.O.V

-Ia te uita, micuța fugara a fost depistata, spune Lucas uitându-se amuzat la mine, apropiindu-se periculos.

-Nu, nu...spun slab, incremenita în fața sa
-Ce s-a întâmplat Miranda? Am crezut ca ne împrietenisem în sfârșit, își misca el capul atent, privindu-ma fix

-Candice..o strig pe fata care acum se așezate pe canapea, uitându-se atent la amândoi.
Candice...spun cu vocea tremurându-mi, aproape izbucnind în lacrimi.

-O, iubire...Candice nu te va ajuta. Chiar nu m-am înșelat când am spus ca unele fete sunt prea naive, îmi spune lipindu-si mâna de mijlocul meu, tragandu-ma mai aproape de el.
O nu, nu, nu!

-Ce crezi ca poate caută o fata tânăra intr-o cabana in pădure? Nu ai citit povestea lui Hansel și Grattel? Întreabă Lucas amuzat, tragandu-ma din ce în ce mai aproape de el

-Lucas, mai ai nevoie de ceva?Întreabă Candice, iar socul si dezgustul pentru persoana din dreapta mea ma face sa o privesc dur.
-Te-am crezut prietena, cum ai putut sa faci asta?
Ce fel de suflet ai? Spun cu lacrimi în ochi spre cea care se ridica de pe canapea

-Îmi pare rau Miranda, dar am avut o înțelegere cu Lucas.
Nu e nimic personal, doar ca a trebuit sa îmi joc rolul. Imi pare rău că s-a ajuns aici, răspunde ea, trecând încet pe lângă mine, ajungand in dreptul usii, pe care o deschide.

Lucas imi atinge brusc fața cu mâna sa, mângâindu-mi încet obrazul, facandu-ma sa imi strâng ochii și sa dau drumul lacrimilor.
Dumnzeule, cum de s-a ajuns aici? Cum de am putut fi atat de naiva încât sa ma încred din nou intr-un necunoscut?

Lucas se apropie periculos de mult de gâtul meu, în timp ce eu încremenisem cu ochii in lacrimi.
-E timpul sa mergem iubire, ai făcut destule astăzi, îmi șoptește Lucas, indepartandu-se încet

-Lucas, te rog, nu, nu vreau sa merg! Izbucnesc eu brusc in lacrimi, în timp ce el îmi prinde mâna intr-a sa, tragandu-ma spre usa

-Nu, nu! Candice, te rog ajuta-ma! Urlu eu spre cea lângă care trecem, în timp ce ea nu schițează niciun gest.

-Mulțumesc pentru ajutor Candice, considera toate datoriile achitate, ii spune Lucas din tocul ușii.
Țipând și zbatandu-ma în strânsoarea lui, văd cum ușa cabanei se închide, in timp ce Lucas imi prinde dur mijlocul, obligandu-ma sa inaintez prin întunericul nefast.

După câțiva metrii buni în care am fost trasa după el, în ciuda țipetelor și loviturilor mele, pare ca lui Lucas i se umple paharul în momentul în care se oprește brusc, lipindu-ma de un copac.
Îmi prinde dur încheieturile, ridicându-mi-le deasupra capului, în timp ce corpul sau masiv se lipește de al meu, blocandu-ma de-a dreptul.

-Cu asta ti-ai semnat sentința, Miranda, îmi șoptește el, apropiindu-se de gâtul meu
As fi făcut orice, absolut orice sa te protejez, dar tu ti-ai batut joc de bunătatea mea.
Credeai ca e atât de simplu sa scapi de mine? Credeai ca nu vor exista consecinte? Îmi împinge el și mai tare mâinile în copacul rece

-S-a terminat, Miranda.
Cu jocurile, și cu bunătatea. De acum încolo iti vei cunoaște locul, răpitorul și victima.
Vei înțelege ca nu ai cum sa scapi, esti a mea! Numai a mea! Își împinge și corpul mai dur spre mine, facandu-ma sa icnesc.

-Nu ai idee cat de recunoscătoare ar trebui sa imi fii ca nu l-am sunat pe Liam.
Ar fi terminat cu tine într-o secunda, înțelegi? Ti-ar fi tras un glonț în cap în momentul în care ar fi coborât din masina si s-ar fi terminat totul.
Dar nu, am vrut sa iti mai dau o sansa, o ultima șansă să te revanșezi și sa fii fata bună care vreau sa fii, șoptește el dur, urmând sa imi elibereze o mâna.

-Am amanat-o prea mult, adauga brusc.
Cu mâna dreaptă, îmi prinde dur maxilarul, iar intr-o secundă, buzele sale se lipesc dur de ale mele, în timp ce eu incremenisem.

Șocul, în combinație cu frica, ma făcura sa încep sa tremur de a dreptul, în timp ce Lucas adâncea sărutul dur.

Brusc, si cealalta mâna îmi este eluberata, deoarece palma sa stânga coboară periculos de mult spre șold ,iar cu celălata, îmi imobilizează capul in direcția opusa, urmând sa imi sărute dur gâtul.

Profit de faptul ca mâinile mele sunt libere și îmi reamintesc faptul că l-am suprins mereu pe Lucas cu o armă.
Deși tremuram din toate încheieturile, nu puteam renunta aici.
Îmi strecor mâna in buzunarul pantalonilor săi și scot cu grija pistolul rugandu-ma ca acesta sa nu observe.

Oribita de lacrimi, și știind ca dacă va sesiza înainte să pot acționa, ma va ucide cu siguranță, stiam ca trebuia sa o fac. E ultima mea sansa
Dintr-o singura mișcare, îl lovesc cât de tare pot in mijlocul corpului, vazandu-l cum scoate un sunet înfundat si cum se lasa in jos de durere.

Lucas ma lovește brutal in piciorul ranit și astfel ma dărâma la pământ.
Încearcă sa imi ia pistolul din mână, trăgând amândoi brutal de el, până ce groaza ca mâna mea e periculos de aproape de trăgaci, ma face sa ma repozitionez si sa il lovesc cu ultimele puteri cu piciorul peste mana.

Ma sprijin de copac in secundele care au urmat, Lucas fiind in continuare jos amorțit de durere, iar eu profit de ocazie, și cu ochii închiși, apas pe trăgaci.

Un urlet gutural umple în secundele ce au urmat liniștea pădurii, iar ochii mei plini de lacrimi se deschid, văzând cum glonțul l-a lovit in stomac.
Fara sa mai am pic de rațiune, am strâns pistolul în mână, iar cu ultimele secunde disponibile, nestiind în ce stare se afla acum cel rănit, am început să alerg știind că viața mea depinde cu adevărat de asta.