Miranda P.O.V
Ma desprind încet din sărut și îl văd pe Nathaliel cum îmi zâmbește cald și imi mângâie calm fruntea.
Fără să mă gândesc de doua ori, ma ridic brusc de pe banca, alergând spre mașina mea in timp ce îl auzeam pe Nathaliel strigând in urma mea.Era greșit, al naibii de greșit ceea ce făcusem, dar nu regretam, aveam nevoie de așa ceva după atât timp. Chiar daca știu ca la un moment dat voi ceda tentației și ii voi mai acorda o șansa, prefer sa o fac încet și să îi savurez pedeapsa.
Pornesc cu viteza mașina și ma îndrept spre casa cu un rânjet satisfăcut pe fata.***
Următoarea dimineața era ca de obicei una ploioasa cu câteva tunete care m-au trezit din somnul meu perfect.
Ma ridic inca adormita, și o senzatie de frig îmi cuprinde corpul, așa ca îmi iau halatul meu albastru pufos și merg spre bucătărie.
După ce mi-am făcut o cafea, am mers in living unde m-am așezat confortabil pe canapea și am dat drumul la tv urmând sa caut un film.Sunt distrasa insa atunci când aud soneria de la intrare, așa ca las cafeaua pe măsuță și ma îndrept curioasa spre usa.
Spre surprinderea mea, nu era nimeni acolo, ci doar un buchet de trandafiri galbeni intr-o cutiuța de aceeași culoare.
Ma uit puțin in jur și văd ca nu era nimeni pe strada, așa ca ridic cutia și ma îndrept din nou spre living analizând-o.Îmi dau seama ca in interioriul cutiei, inafara de flori se mai afla ceva, așa ca decid sa scot trandafirii. Într-adevăr mai era ceva acolo, un bilețel:
"Nu am pus un trandafir roșu printre toți cei galbeni, pentru ca ar fi prea deosebit, iar in ochii mei doar tu meriți sa fii deosebita.
A fost cea mai frumoasa seara, iti mulțumesc!"Chiar daca nu s-a semnat, mi-am dat seama ca a fost Nathaliel.
Asta începuse sa ma calce puțin pe nervi, adică doar ne-am sărutat, nu suntem împreuna și nu are de ce sa îmi trimită flori.
Am luat aranjamentul de pe masa și am decid sa îl pun in coșul de gunoi.
Aveam alte lucruri de care sa ma preocup.In seara aceasta era petrecerea de logodna a lui Kate și chiar daca încă nu știam cu ce sa ma imbrac, am decis sa nu mai merg la cumpărături pentru ca nu aveam dispoziția necesară.
Simțeam nevoia sa ma detensionez prin putina miscare, insa sala nu mai era o opțiune.
Nathaliel mi-o luase si pe asta.Desi nu era la fel, parcul era cea mai buna varianta in acest momentul, iar vremea parea ca incepe sa tina cu mine oprind ploaia.
Mi-am luat un hanorac gri și o pereche de pantaloni de trening de aceeași culoare, mi-am prins parul intr-un coc lejer, pornind.Am decis sa merg in parcul din apropiere care este destul de mare și care nu este frecventat din fericire de atât de mulți trecători.
Asta am și făcut, timp de jumătate de ora pana când obosisem destul de mult și am decis sa ma opresc pe o banca.In depărtare însă, observ un cățel negru destul marisor care se apropia curios de mine.
Ajuns lângă banca, ma privește atent, realizand imediat ca un Buldog superb ma acopaniase.-Hei frumosule, ce cauti singurel aici?
Se vedea ca este un caine cuminte, iar mangaitul pe burtica părea să fie activitatea lui preferată
-Iti place, nu-i așa răsfățat mic? Șoptesc zâmbind copilărește-Nu este singurul, aud o persoana in dreapta mea, iar momentul cand mi ridic privirea nu văd pe nimeni altcineva decât Nathaliel.
De ce ma urăște universul atât de tare?
-Te-ai angajat la FBI, se plătește mai bine decat de la firma lui Lucas si Liam? Spun nervoasa aruncându-i o privire urata-Drăguță ca întotdeauna.
Însă, deși a devenit una dintre pasiunile mele sa te urmăreasc, aparent si Lord a devenit interesat de tine, spune privindu-si cățelul-Il prefer pe el decat pe stăpânul său.
-Interesant, nu ai mai spus asta aseară in timp ce îmi băgai limba pe gat, îmi spune brusc
-Nathaliel, îmi spui și mie de ce mi-ai trimis flori? Îl intreb cu sprânceana ridicata-Din plăcere, îmi răspunde asezandu-se pe vine și începand sa îl mângâie și el pe Lord
-Le-am aruncat.
Nu îmi plac trandafirii galbeni, ii spun pe un ton răutăcios
-Atunci iti voi trimite unii roșii.-Esti insistent si enervant.
-Iar tu esti al dracului de sexy, șoptește el privindu-ma intens
-Trebuie sa plec, spun brusc ridicându-ma
Pa Lord! Adaug ca o ultima critica-Pa, iubito! Ne vedem curand! Îmi spune cu un zâmbet pervers
"Sa o crezi tu!" Murmur incepand sa alerg din nou***
Orele au trecut rapid, iar tot ce am făcut a fost sa fac un dus și sa lenevesc pe canapea.
Văzusem ca se făcuse deja târziu, așa ca m-am ridicat și am mers in dormitor sa ma schimb.
Mi-am ales o rochița albastra mulată pe corp, cu un fermoar la spate auriu ce ii accentua feminitatea.
Rochia nu avea bretele și era una simpla, dar totuși elegantă.Am asortat-o cu o pereche de Stiletto negrii și paltonul de aceeași culoare.
Parul am decis sa îl îndrept cu placa și am aplicat un ruj nude urmat de un machiaj in care predomina cremul și maroul.
M-am uitat in oglinda, mulțumită de rezultat și am pornit spre mașina.***
Restaurantul nu era foarte departe, așa ca am făcut cam o jumătate de ora cu mașina.
Când am coborât am văzut cât de frumos era in exterior și câta lume se îndrepta spre intrare.
Asta fac și eu, și sunt imediat întâmpinată de Kate și Stefan.
O petrecere mica, deci.-Arătați minunat! Le spun sincer entuziasmată
Kate purta o rochie neagră lunga și mulată și un colier din aur cu o piatra superba in mijloc.
Parul sau auriu se vedea excelent in contrast cu rochia și rujul sau roșu. Stefan era bine-nțeles la costum, unul negru și foarte elegant, purtând o cămașă albă și o cravata roșie. Se potriveau și ma bucur nespus ca au făcut pasul asta.-Tu vorbesti? Uita-te la tine! Daca eram băiat, nu scăpai din brațele mele, Îmi spune Kate cu un zâmbet larg
Apropo, Miranda, am o veste buna pentru tine!
-Ce veste?
-Zilele trecute ghici cu cine m-am întâlnit in oraș: cu Nathalieel!
Am stat ceva și am vorbit și l-am invitat și pe el la petrecere. Nu e minunat? Ma întreabă entuziasmata-Aaa, da Kate, chiar este, ii spun și zâmbesc cam forțat.
Kate nu știa adevăratul motiv pentru care Nathaliel dispăruse acum mult timp și nici nu voiam sa îl știe.
Am preferat sa păstrez anumite lucuri doar pentru mine chiar daca ea e prietena mea cea mai buna.
După ce am mai vorbit cu Kate și Stefan am mers la masa unde erau câteva cunoștințe din facultate și Eathen-Hei, Miranda! De când nu te-am mai văzut! Îmi spune Eathen sarutandu-ma pe obraz
-Pot spune aceelasi lucru! Se pare ca ești prea ocupat cu munca și nu mai ai timp de prieteni, ii spun glumeț
-Știi ca as fi vrut sa ies mai des cu voi, promit ca ma voi revanșa!La un moment dat insa, simt cum cineva imi atinge calm umărul,, iar inițial am crezut ca e Kate așa ca mi-am așezat mâna peste a sa fără sa ma uit in spate.
Numai ca atunci când am simțit ca este o mâna de băiat, m-am blocat.-Asta a fost un gest cu adevărat romantic, sopteste persoana din spatele meu, inghetatandu-ma
Terifiata, privesc brusc in spate observându-l pe Nathaliel intr-un costum albastru închis, având pe sub o cămașă albă imaculata și un papion asortat.
CITEȘTI
Miranda
FantasyPrimul volum: Miranda Al II-lea volum: Edward Miranda este o tânăra de 19 ani care devine ținta vie a unui tânăr periculos, care o răpește si o obligă sa trăiască cea mai traumatizanta experiență a vieții sale, înainte sa il întâlnească pe cel car...