Miranda

Capitolul 40

Miranda P.O.V
Ma uitam la bărbatul din fata mea socata.
Aceeași ochi, același par, aceeași atitudine și aceelasi zâmbet.
Nathaliel nu se schimbase deloc, inafara de faptul ca părea mult mai matur, o urma timida de barba înconjurandu-i maxilarul perfect.

-Miranda..spune încet și văd cum îmi analizează chipul in detaliu
-Nathaliel..spun și eu la fel de încet și îmi retrag timid privirea de pe corpul sau bine lucrat
-Va cunoasteti? Întreabă domnul Roger privindu-ne
-Da tata, am fost..prieteni, șoptește slab Nathaliel

-Ma bucur copii, atunci o sa va  înțelegeți bine, adaugă acesta in timp ce Nathaliel se aseaza la masa continuând sa se uite la mine, intimidandu-ma

Domnul Roger continua sa vorbească cu Adam despre experiențele sale plăcute de când a înființat compania și sursele sale de inspirație, adică soția și..Nathaliel.
Ma apropii încet de Adam și ii spun foarte încet încât sa audă numai el:
-Adam, vreau sa plec
-Miranda nu putem pleca acum.
Ii luam interviul domnului Roger apoi mergem.
Ce se întâmpla oricum?
Nu arati prea bine

-Nu ma simt foarte bine, ii răspund și in aceelasi timp ma conformez faptului ca va trebui sa stau pana la sfârșitul cinei aproape de Nathaliel.
Îl mai priveam din când in când pe băiatul care timp de luni de zile nu m-a lăsat să dorm.
Toate nopțile incepeau cu gândul la el și la cât de mult m-a rănit.
După un an imi mai revenisem, ma conformasem ideei ca nu îl voi mai vedea niciodată și începusem chiar sa îmi revin.

Îmi era atât de greu sa îl privesc pe băiatul căruia m-am dăruit de buna voie și de care am fost îndrăgostită încă din prima clipa când l-am văzut pe acea sosea părăsită.

                            ***

Orele au trecut extrem de greu, iar eu ii răspundeam destul de încordată domnului și doamnei Morgan la întrebările despre facultatea mea și despre cum l-am cunoscut pe Nathaliel.
Nu aveam de gând sa raspund, nu voiam sa îl rănesc așa cum făcuse el cu mine, eram mai matura decât atât și nu ma puteam injosi in asemenea hal încât sa vreau sa ma răzbun.

Cina s-a terminat in sfârșit și am mers pe canapeaua uriașă din living alături de Adam și domnul Roger unde i-am luat interviul.
Vorbea atât de frumos și de degajat despre reușitele sale și mai ales despre familia pe care o iubea nespus. Interviul nu a durat mai mult de 20 de minute, iar când s-a încheiat și urma sa plec, am răsuflat ușurata.
Îmi iau rămas bun de la domnul și doamna Morgan aceștia sărutându-ma pe obraz și spunându-mi ca le-ar plăcea sa mai dea interviuri revistei noastre.

Tocmai insa cand ma pregăteam sa deschid usa,  îl aud pe domnul Roger:
-Nathaliel! Vino sa iti iei rămas bun de la Miranda și Adam!
Ma întorc tremurând din fata ușii spre Nathaliel care venea spre mine vizibil încordat.
Se apropie încet de mine pana ajunge fix in fata mea și îl văd cum își plasează mâna stânga pe talia mea, iar cu cea dreapta îmi cuprinde umărul

-Mi-ai lipsit! Îmi șoptește
Încep sa tremur, iar el observând reacția mea, se desprinde din îmbrățișare.
După ce da mâna cu Adam, ieșim pe usa și ne îndreptam spre mașina parca abia mai putând respira
-Miranda, ce s-a întâmplat acolo? Ma întreabă Adam curios

-Nimic, doar ca am avut un mic șoc sa îl văd pe Nathaliel, am fost..prieteni in facultate și ne-am certat destul de rău și nu l-am mai văzut de atunci
-Inteleg, oricum interviul a ieșit perfect, ai fost minunata Miranda! Îmi spune și îmi arunca un zâmbet gingaș
-Mulțumesc, Adam! Nu as fi reușit fără ajutorul tău

După câteva minute de mers, ajung acasă și intru in living trântindu-ma pe canapea.
Numai ca odata ce fusesem din nou prinsa in gândurile mele, uisem ca încă sunt îmbrăcată, asa ca imi dau paltonul jos și merg sa îl pun in cuier. Numai ca simt ceva destul de tare in buzunarul stâng.
Era un bilețel.

Imediat îmi vine in minte momentul in care Nathaliel m-a îmbrățișat și când m-a apucat strâns de talie, probabil atunci a pus si hârtia asta acolo.
Simt cum mâinile încep sa îmi tremure și o curiozitate destul de mare ma cuprinde in timp ce o despăturesc și observ un scris caligrafic care se întindea pe toată pagina.
Eram pregătită sa văd ce avea Nathaliel de spus?
Eram pregătită sa îl primesc din nou in viața mea cu brațele deschise ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
Nu știu, și nu ma pot hotărî acum când sunt atât de tulburata psihic.

Iau scrisoarea și o așez cu grija pe biroul din dormitor, gândindu-ma ca o voi citi citi atunci când îmi voi pune ordine in gânduri.
Scap de rochie și de pantofi, apoi ma schimb imediat intr-un tricou alb simplu și niște pantaloni scurți de aceeași culoare și ma trântesc in pat obosita.
Din fericire mâine este sâmbăta, așa ca sunt liberă sa lenevesc mai mult și sa ma gândesc la băiatul care mi-a dat lumea peste cap încă o data.

                           ***

Îmi deschid încet ochii in timp ce razele soarelui îmi gâdila timid fata. Ma uit la telefon și văd ca era ora 10:30 și ca probabil era timpul sa ma dau și eu jos din pat și sa fac un dus. Timp de 15 minute, asta am făcut după care am mers in bucătărie și mi-a pregătit un smottie delicios din fructe pentru ca astăzi urma sa merg la sala cu Adam.

Merg in dormitor și ma schimb intr-o pereche de colanți negrii de la, și o bustiera sport albastra.
Parul l-am prins sus intr-o coada și am așezat cu grija șapcă neagră simpla pe cap.
Mi-am luat adidașii albastrii și am pornit spre mașina.

                           ***

Am ajuns la sala in 15 minute, fiind destul de aproape de casa și l-am văzut pe Adam cum cobora din mașina fix când am parcat-o eu.
-Ce zi minunata pentru sala! Spune Adam dându-mi seama ca are o dispoziție buna
-Chiar este!
Ma bucur ca nu mai ploua! Mergem?

După ce mi-am pus lucrurile intr-un dulap, am mers spre Adam care ridica câteva greutăți.
Am decis ca eu sa alerg puțin pe bicicleta pentru încălzire și voi vedea pe urma.
-Scuza-ma domnișoara, acea bicicleta este a mea, aud din spatele meu o voce impunatoare, ceea ce ma face sa ma razgandesc in legatura cu ziua care începuse atat de bine

-Serios? E numele tău scris cumva pe ea? Intreb răutăcios in timp ce pedalam fara sa ma întorc
-Nu, dar pe tine este, aud rămânând stupefiata
Momentul în care m-am intors, a fost si momentul în care aproape mi-am pierdut echilibrul atunci când îl văd pe Nathaliel îmbrăcat intr-o pereche de pantaloni de trening negrii și intr-un maieu alb destul de larg care ii lasa muschii și tatuajele la vedere, rânjindu-mi pervers