Miranda

Capitolul 22

Miranda P.O.V
Dumnezeule! Sunt chiar ei..inima îmi bate atât de tare încât simt ca îmi va ieși din piept, palmele îmi sunt exagerat de transpirate și simt cum încep sa tremur treptat.
M-au găsit..nu știu cum au făcut-o, dar m-au găsit.
Când am crezut ca toate s-au rezolvat și ca mutarea mea aici îmi va lasa trecutul in urma, iată ca soarta îmi dovedește încă o data ca m-am înșelat.

Îmi las încet capul in jos și mi-l pun pe banca, pentru ca simt deja cum lacrimile încep sa mi se adune in jurul ochilor și încerc sa ma abțin cât de mult pot.
Din fericire pentru mine, banca liberă in care se aseaza cei doi este in fața, iar eu m-am așezat in spate.
-Lucas și Liam, pot sa știu și eu de ce întârziați la prima ora din acest an? Întreabă directorul parând extrem de deranjat

-Ne pare rău,tata, nu se va mai întâmpla, Răspunde Lucas punând accent pe cuvântul ce imi da fiori
Deci directorul e chiar tatăl celor doi, doamne..unde am nimerit...

-Sunt domnul profesor pentru voi, si nu accept un asemenea comportament din partea nimanui.
Sa nu se mai repete!
Abia mai auzeam însă ce se intampla in jur, eram terifiata.
Ma vor doborii.
Ma vor prinde cand ies din facultate si ma pot ucide fara vreun sunet.
Chiar trebuia sa ma calmez..respir și expir încet minute in șir cu capul pe banca, în speranța ca cei doi nu ma vor observa si ca asta este doar o ironie dureroasa a sorții.

Minutele trec, iar directorul anunța încheierea cursului, iar o frica puternica parca așteaptă să mă doboare.
Văd cum elevii sa îndepărtează încet spre usa, și decid sa ma strecor printre ei subtil, ca sa nu fiu observată.
Din fericire, ies pe usa și încep sa alerg pe holurile mari fără sa fiu urmărită de cei doi.
Fuga pana la ieșirea din facultate a fost ușurată de faptul că holurile încă erau goale și in acest fel ma duc țintă la mașina mea.

-Cheile, cheile...șopteștesc cautandu-mi buzunarele
-Ai pierdut ceva frumoaso? Aud o voce ce ma împietreste
Era el. Era el si asta era cert.

Știind că nu mai am cale de întoarcere, mă rotesc terifiata spre el
-Lucas, spun nestiind daca este o afirmație sau o intrebare

-Buna dimineața, Miranda! Ce zi frumoasa pentru începerea facultății, nu? îmi spune ranjind

Simțeam că împietrisem si ca nodul imens din gat ce tocmai mi se formase ma va inghitii cu totul
-Esti atat de tacuta in dimineata asta.
Ai probleme cu vocea? Continua facand un pas in fata

- Nu te apropia! Spun slab ridicand incet mana semn sa se oprească
ii spun și ma abțin cu greu sa nu vars câteva lacrimi

-O iubito...nu iti voi face nici un rău, îmi spune distrugînd ultimii centimetrii de spatiu ce ne desparteau

Numai ca..voiam să mă asigur că fata mea e bine, șoptește intinzandu-si mâna spre părul meu pe care îl rotește apoi încet printre degete.
Mai sper si ca stii sa tii un secret, astfel noi doi avem o problema..

Privirea sa demonică mi-au scanat atent fiecare detaliu al feței, moment în care începuse să se apropie din ce în ce mai mult de mine, până ce fruntea sa ajunge să se lipească de a mea.

-Mi-ai lipsit Miranda, dar ce ai făcut trebuie să recunosc ca m-a rănit teribil, spune pe un ton ironic, atingându-și pieptul

Sincer, mi se pare ironic cum destinul le-a așezat pe toate, mă crezi sau nu, momentul în care am aflat ca ai intrat la facultatea asta, facultatea condusă de tatăl nostru, am spus clar ca e mana destinului, continua el râzând ironic

M-ai făcut să imi doresc din nou sa studiez...să te studiez.
Să fii convinsă ca voi organiza o întâlnire de studiu, doar noi doi..în una dintre sălile de la subsol..săli extrem, dar extrem de liniștite și pustii..

Revin către tine cu ziua și ora exactă, ca să ai timp să te pregătești, șoptește începând să se îndepărteze de mine.

-Nu uita, micuța mea fugară, am încercat să te apăr de furia fratelui meu, însă nu ți-am putut ierta trădarea, așteaptă-te în orice moment de răzbunarea fratelui meu.
Recomandarea mea este să îți păzești bine spatele, iar atunci când te chem, vii singură în locul indicat, continua prinzându-mi încet palma dreaptă în mâna sa

-Pe curând, frumoasa mea Miranda, îmi sărută el mâna, fără să își dezlipească privirea de a mea, urmând să se îndepărteze încet de mine, pentru a mă putea urca în mașina.

Un tremurat puternic ma cuprinde văzând cum imi urmărește atent mișcările, asa ca fara sa mai stau o secunda pe ganduri, deschid portiera mașinii si pornesc cat de repede pot.

***

Pana acum priveam ecranul telefonului pus cu grija in suportul sau si vedeam deja 4 apeluri de la Kate si unul de la mama.
Nu le pot vorbii acum, ce le as putea spune cand nici macar eu nu pot iesii din propriile gânduri?
Condusesem deja de jumătate de oră și oprisem masina undeva pe dreapta la ieșirea din oras.
Ma simțeam atât de rau si atât de speriata, de parca as fi retrait la nesfarsit aceelasi lucru.
Un alt apel imi aprinde ecranul si imi perturba gândurile

Nathaliel, citesc si ma blochez.

-Nathaliel? Raspund fara sa ma gandesc prea tare la tonul vocii mele

-Miranda, Miranda unde esti? Raspunde de la celalalt capat cu o voce disperată
-Nu am starea Nathaliel, inchid acum, spun sec intinzand mână spre tastă

- Nici sa nu te gândești! Aud dur brusc
Ajung in 5 minute! Spune fiind el cel ce imi închide

Poftim? Ce dumnezeului a fost asta? Cum adică ajunge în 5 minute? Cum de stie ca sunt aici?

***

-Nathaliel ce naiba cauti aici? Spun nervoasă si in aceelasi timp epuizată atunci cand cobor din masina văzându-l cum abia parchează pe marginea șoselei

-Sa nu mai dispari in viata ta asa in momentele astea nenorocite! Spune dur văzându-l cum se apropie cu rapiditate spre mine

- Ce tot vorbesti acolo?
Cum iti permiți? Întreb ridicând vocea
Cine dracului esti tu sa imi spui mie asa ceva?
Ce momente? Nu ai habar cine sunt sau ce am pățit, de unde dracului stii tu ca am dispărut? Poate am vrut sa iau o gura de aer! Incep sa tip din ce in ce mai tare privindu-l dur la acei câțiva metrii

-Miranda, nu te juca cu nervii mei! Treci in masina! Treci in masina, acum! Spune rece de data asta prinzandu-mi brutal brațul
Fara sa ma gandesc prea tare, cu o privire furioasă, ma smucesc din stransoarea lui, si fara sa clipesc in lovesc puternic peste obraz

-Vezi-ti naiba de treburile tale si nu te baga in lucruri de care nu ai habar!
Nu imi vorbii mie asa si nu venii aici sa imi dai comenzi, m-ai auzit? Cine dracului te crezi? Urlu de data asta văzând cum fata i se schimbă în zeci de culori intr-o secundă

-Cine ma cred? Cine ma cred? Intreaba parca dintr-o suflare venind țintă
În momentul în care am crezut ca o sa ma lovească, am simtit cum corpul îmi este ridicat în aer dintr-o mișcare apoi aruncat pe un spate tare urmând să fie lăsat în jos

-Nathaliel! Ce naibii faci?
Lasă-mă jos acum!
Lasă-mă in secunda asta jos psihopatule! Urlu simtind deja cum ametesc atunci cand incepe sa meargă
-Ti-ai facut-o cu mana ta Miranda.