Miranda

Capitolul 10-Nathaliel

Nathaliel P.O.V
Fata a leșinat.. pur și simplu a leșinat in brațele mele.
Nu inteleg ce ar putea cauta o fata la miezul nopții pe o rută ocolitoare.
Șansele ca cineva sa o găsească sunt atât de mici, încât cu siguranță daca nu as fi plecat din motelul ala nenorocit pe scurtătură, ar fi putut murii inghetata.

Ii sustin cat de bine pot capul și ii ridic cu grija picioarele, văzând ca cel drept nu arata deloc bine.
Probabil a încercat să se bandajajeze singura ca sa poata oprii sangerarea.
-Prin ce ai trecut ingerule?
Șoptesc, știind că o fac numai pentru mine

Încerc sa deschid cu grija portiera mașinii fara sa o lovesc sau sa o misc, iar in momentul in care am pus-o pe bancheta din spate, nu am putut sa nu ma opresc câteva minute și sa ii analizez trăsăturile.
Are un ten atât de alb și de pal care este plin de lovituri, vânătăi și mușcături, iar parul ei negru, ii scoate in evidentă forma perfecta a fetei.

Purta o geaca larga, care nu ar fi avut cum sa o protejeze de vremea asta rece.
Insa piciorul...piciorul drept.
Ii sangera cu o rapiditate înfricoșătoare, ceea ce ma făcu sa merg direct spre portbagaj și sa iau trusa de prim ajutor.
Slava cerului ca trusa conținea și o fașă, pe care i-am legat-o imediat de picior, fără măcar sa o trezesc.

Dar leșinase, stiam ca lesinase.
După ce vad ca sângerarea i se oprii odată cu bandajarea, îmi dau jos geaca de fâș, și i-o asez cu grija peste umeri, privind-o pentru încă o secundă, inainte sa închid ușa și sa urc și eu în masina.

Imediat ce intru si eu, drumul la căldură, mai privind-o pentru ultima data în oglinda retrovizoare.
Nu am putut gasii nici un buletin sau urma care să mă conducă spre identitatea fetei, iar sute de întrebări cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu ea nu imi dau pace

                              ***

Conduc de aproape o ora, însă ea nu da semne ca s-ar putea trezii pentru moment.
As vrea sa îmi sun familia și sa le spun de cele întâmplare, dar este miezul nopții și nu cred ca vor sa fie treziți de fiul lor care aduce o fata inconștienta acasă fără nici o explicație.
Nu știu ce sa fac..sa o duc la spital și sa ma prefac ca asta nu s-a întâmplat niciodată si ca nu am cunoscut-o, dar in cazul asta risca sa fie din nou urmărită sau poate chiar prinsă de persoanele care au adus-o in starea asta.

Sau mai am o alta optiune...sa o duc la apartamentul meu și sa ii chem un doctor, apoi sa încerc sa vorbesc cu ea și sa văd ce s-a întâmplat, putând apoi sa decidem împreuna ce este de făcut.
Ma hotărăsc sa merg pe a doua varianta și conduc spre casa.

Miranda P.O.V

Ochii mi se deschid cu greu, dar sutele imagini din ultimele săptămâni îmi revin in cap, așa ca creierul intra imediat in starea de alertă cu care l-am obisnuit și observ brusc ca ma aflam intr-o camera necunoscută.

Încep sa imi reamintesc ceea ce s-a întâmplat seara trecută și de băiatul care aproape ma călcase cu mașina.
Incerc sa cobor din pat, deși durerile nu îmi dau pace, insa simt cum piciorul meu îmi amortise, semn că fusese bandajat corect.

Însă, observ ca nu doar bandajul a fost inlocuit, ci si hainele..
un tricou negru larg și o pereche de pantaloni gri de trening, mult prea mari pentru mine ma fac sa raman blocată.

Preț de câteva secunde, analizez camera in care ma aflam, era una destul de spațioasă, cu pereții de un alb imaculat, perdele și draperii de un crem închis și un parchet tot de un alb imaculat.
In mijlocul camerei era poziționat patul  in care ma aflam acum, fiind făcut dintr-un lemn negru, dulapul din stânga mea având aceeași culoare.
După ce m-am holbat preț de câteva secunde, decid ca ar trebui sa cobor și sa cunosc persoana care îmi salvase viața.

Un hol lung îmi întîmpină privirea imediat ce părăsesc camera, iar in capat treptele care te conduc către parter.
Le cobor încet, tinându-ma de balustrada și încercând sa nu îmi forțez prea mult piciorul.

Ajunsă jos, primul lucru pe care il observ a fost persoana care stătea rezemată de o canapea imensă din piele, un băiat saten cu parul usor ciufulit, care sorbea cu poftă dintr-o cana imensă.