Alege cu INIMA

Capitolul 2

Alarma sună și mă trezesc speriată căutând telefonul pentru a o opri cat mai repede. Am dormit așa de mult.. Ajung in baie și dau drumul apei să curgă.

Privind in oglindă realizez că poate eu sunt de vina pentru tot.. sunt atât de ștearsă.. poate ar trebui să schimb ceva la mine, să incerc sa fiu mai îndrăzneață. Cine să mă observe arătând așa?

Trebuie să găsești pe cineva care să iubească totul la tine, draga mea. Să nu te schimbi niciodată pentru nimeni. Cine te va iubi cu adevărat, va ști să te prețuiască așa cum ești. Cuvintele mamei îmi răsună în cap.. Ce știe ea? E împreună cu tata încă din liceu.. eu nu am avut niciodată pe nimeni.

Intru in cabina de duș și las apa să curgă încet peste mine. Simt cum lacrimile îmi alunecă pe obraji.. nu am mai plâns de mult. De când îl plăceam pe el.. Mergea totul așa de bine, dar l-am pierdut fiindcă am fost lașă și nu am avut curajul să îi spun ce simt.

Intru în cameră și mă uit la ceas. Mai am suficient timp sa mă pregătesc așa că nu mă grăbesc.
Clipesc de 2 ori când îmi amintesc că înainte să adorm am primit un mesaj.
Număr necunoscut: "Arătai chiar bine in dimineața asta. G." Mă frec la ochi și mai citesc încă o dată mesajul. Visez? G?! G de la George? Nu are cum! Doar daca.. Gabi chiar avea dreptate! De unde are numărul meu? Nu răspund, neștiind ce să spun, așa că mă îmbrac și plec grăbită spre liceu.

Privesc gânditoare spre tablă până mă atenționează profa de mate că dacă nu sunt atentă pot sa ies afara. Mă scuz și o văd pe Liz uitându-se îngrijorată spre mine.

-"Ești bine?" Îmi șoptește.

-"Da, nu am nimic, încă nu m-am obișnuit cu programul de dimineață." Urăsc să o mint, însă nu ii pot spune. Liz este genul de persoana puțin mai negativistă, cred că m-ar descuraja daca i-aș spune despre mesaj. Aș primi o replică de genul "Probabil vrea doar să râdă de tine!". Nu. Nu de asta am nevoie acum. Mai citesc mesajul încă o dată, după care încerc să mă concentrez la ore.

La școală orele trec destul de greu, profesorii au toți același discurs cu "Mai aveți puțin și terminați liceul, trebuie sa învățați mai mult, vin examenele, bla bla".
Pășesc afara din curtea liceului și dau să îmi scot căștile din ghiozdan, când cineva mă trage de mână. Mă întorc nedumerită.

-"Hai cu mine, te duc eu cu mașina" îmi zice Gabi.

Ajunși în mașină însă, mă simt ca la interogatoriu.

-"Acum vorbește, te-am privit toată ziua, nici macar nu ai ieșit din clasă. Poate pe Liz o poți păcăli, dar pe mine nu. Ce s-a întâmplat? "

Mă uit uimită la el. Cu siguranță știe să mă citească cel mai bine. Lui nu îi pot ascunde niciodată nimic. Îi povestesc despre mesaj și despre faptul că nici măcar nu am răspuns.

-"Câteodată stau și mă întreb.. ești întreagă la minte? Cum sa nu îi răspunzi?? Maya, ai suferit destul vara trecută din cauza temerilor tale. Chiar vrei sa faci asta din nou?"

-"Atunci a fost altceva.. dacă vrea doar să își bată joc de mine?"

-"Asta e ceva ce doar Liz ar spune și tu știi bine asta" spune râzând.

Încep să râd și recitesc mesajul. Îi scriu un simplu "Mulțumesc!" și bag telefonul înapoi în geantă. Gabi se amuza copios pe seama obrajilor mei roșii că focul. Acum aș vrea doar să intru în pământ de rușine.

-"Ești chiar foarte frumoasa când râzi" îmi spune când dau să cobor din mașină și observ cum își lăsă privirea în jos.

-"Ești un prieten minunat, să știi!" Îl sărut pe obraz și fug spre casă.

Seara mă prinde cu telefonul în mână, așteptând în zadar să scoată măcar un sunet. După ce iau masa o sun pe sora mea și stam minute bune la povești. Îmi este dor de ea uneori, fiindcă nu vine des pe acasă. Închid apelul și văd că am un mesaj de la același număr ca cel de aseară.

Inima incepe sa îmi bată cu putere și ezit câteva secunde sa apăs ecranul micuț al telefonului. Simt cum sângele îmi urca până în obraji și precis sunt mai roșie ca niciodată.

De data asta o să las timiditatea la o parte și o să acționez diferit. Merit să fiu fericită!