Alege cu INIMA

Capitolul 28

-"Vrei o cafea? Un ceai?"

-"Uite, Andrei. Cel mai bine ar fi sa plec. Ai văzut prea bine că nu am nicio șansă să discut cu el."

-"Te rog.. macar încearcă.. iartă-mă că insist.. e prietenul meu și nu suport sa îl văd așa."

-"De ce face asta? Ce i s-a întâmplat?

-"E.. complicat. Mai bine îți explică el.. eu.."

-"Vorbește! Altfel plec."

-"După ce a venit din vacanță a început totul.. nu știu.."

O fi din cauza mea? Este vreo șansă să fiu eu de vină pentru starea lui? Îmi scutur capul la auzul propriilor gânduri și mă întorc spre Andrei. Am nevoie de răspunsuri și știu că Ștefan e singurul care mi le poate oferi.

-"Mai ai vreo cheie de la camera lui?"

Îl văd cum caută prin niște sertare, după care se întoarce zâmbind către mine.

Mâinile îmi tremură în încercarea de a descuia ușa și zăbovesc câteva secunde cu mâna pe clanță. Îmi fac Intr-un final curaj și intru.. însă camera arăta de o mie de ori mai rău decât restul casei. Draperiile erau trase aproape în totalitate, lăsând doar o mică rază de lumină să pătrundă în cameră. Erau tot felul de obiecte aruncate pe jos, unele sparte, semn că și-a vărsat nervii pe ele.

-"Parcă ți-am zis sa pleci." Spune pe un ton rece și îl observ acum așezat pe jos lângă dulapul cu haine.

Pășesc încet spre el, având grijă să nu calc pe obiectele împrăștiate în toată camera.

-"Cred că ești surdă..altfel nu îmi explic.."

Știu că mă jignește doar pentru a mă alunga, așa că adun în mine tot curajul pe care îl am și mă așez în genunchi în fața lui, privind acum direct în ochii săi reci.

-"Te rog! Nu mă alunga!" Murmur încet.

Închide ochii și îl văd cum își încordează maxilarul, iar eu, nu realizez când una din mâinile mele se îndreaptă încet către fața lui. Îl ating ușor, simțindu-mă de parcă orice mișcare bruscă l-ar putea face să dispară.

Strânge și mai tare din ochi în momentul în care degetele mele fac contact cu suprafața pielii sale. Este atât de încordat, dar își așează o mână peste a mea și îi văd toracele cum urcă și coboară cu rapiditate.

-"Uită-te la mine!"

-"Nu." Spune hotărât.

-"Te rog!"

-"Nu pot.. simt că nu e real și dacă fac asta o să dispari.." spune cu durere în glas. Lacrimile mele duc un război, însă nu o să le las să curgă acum.

-"Hei, sunt chiar aici." Spun încet, după care îi cuprind fața cu ambele mâini și fără să mai stau pe gânduri îl sărut. Nu contează dacă o să regret asta mai târziu, însă nu mă pot controla.

Își deschide ochii și mă trage într-o îmbrățișare strânsă, adâncind sărutul, semn că și el tânjea după buzele mele la fel de tare. Ne sărutăm de parcă aveam nevoie de asta ca de aer și nu știu cât timp trece până când ne dezlipim buzele.

-"Ești aici!" Spune surprins. "Chiar ești aici!"

Mă cuprinde în brațele sale mari și stăm așa câteva minute bune, fără să ne spunem nimic.

-"De ce ești aici?"

-"De ce îți faci rău? Îi răspund.

-"Mi-a fost dor de tine, Maya!"