Masca lui Blake

Cap. 76

Trecutul e doar un prezent de mult uitat.

*

~Blake~

Un nou răsărit de soare în această casă străină și nicio amintire. Mi-am petrecut câteva ore în fața ferestrei, privindu-mi reflecția, cautând un răspuns printre sertarele închise din memoria mea pierdută.

Discuțiile cu psihologul nu îmi erau de folos. Durerile de cap au renunțat să mai dea de furcă.

În dimineața aceasta, micul dejun nu mi-a fost adus de Axl, ci de o femeie, care doar mă salută și îmi lăsă tava cu mâncare pe măsuța din colț.

- Axl unde e?

- Poftă bună! îmi zise ea și ieși repede din încăpere.

Câți ani au trecut oare peste mine? Nu puteam să nu mă gândesc la tot ce s-a petrecut și nu îmi aduc aminte. Și fata aceea..îmi spuse tată, iar felul în care a spus-o mi-a trezit un sentiment în stomac.

- Blake, nici nu am auzit ușa deschizându-se, eram atât de prins de gândurile mele, însă vocea îmi era atât de cunoscută.

Mi-am întors privirea spre persoana, care tocmai păși în camera, era un bărbat potrivit ca înălțime, grizonat, proaspăt barbierit, ochii albaștri, îmi păreau cunoscuți. Era îmbrăcat într-o cămașă albă simplă și o pereche de pantaloni negri. Pantofii erau foarte eleganți.

- Ne cunoaștem? am întrebat eu.

- Mai mult decât ți-ai închipui, deși au trecut mulți ani de când nu ne-am văzut..câți să fie, făcu el câțiva pași prin cameră, apoi se așeză pe fotoliu. Altă dată m-aș fi bucurat să te văd așa, dar atunci eram doar un tânăr agresiv și răzvrătit.

- Will..Will..ești bătrân.

- Nu m-aș lăuda prea tare, nici tu nu ești chiar la prima tinerețe.

- Să nu îmi spui că suntem prieteni buni..

- Nu, nici nu încerc. Ți-am spus că nu ne-am mai văzut de vreo 18 ani sau poate mai puțin.

- Și ce cauți aici?

- Aici locuiesc.

- Sunt în casa ta?

- Oarecum..Sincer nu prea am crezut partea acesta cu pierderea memoriei, dar m-ai convins. Și vreau să te ajut.

- Tu?

- Da, pentru că nu te vreau aici nici pe tine și nici pe fiică ta!

- Dacă vrei să mă ajuți, cheamă-l pe Mark aici!

- Mă tem că asta nu se poate, se ridică el de pe fotoliu și mă privi fix.

- Parcă ai spus că vrei să mă ajuți.

- Mark e mort. Îmi pare rău..

- Cum? Nu poate..nu..o durere incredibilă de cap începu, iar apoi o grămadă de imagini îmi invadă mintea, dar simțeam că nu le pot face față.

- Blake, ești bine?

- Nu..nu știu! Maya..am zis eu..unde e mama? Și..nepotul meu?

- Sunt bine..

- Unde e Ivy, l-am îmbrâncit eu cu putere. Ai omorât-o și pe ea?

- Blake, calmează-te..mă împinse el. Nu eu ți-am ucis fratele! Iar de Ivy nu știu nimic.

- A plecat..iar Vik..nemernicul de tatăl tău..ahh, mi-am pus mâinile în cap. Ah!!

- Un medic..am auzit strigând.