Masca lui Blake

Cap. 94

Vreau doar să îmbătrânim împreună.

*

În acel moment nu îmi doream să mă dezlipesc din sărutul lui, dulce și pasional. Îl simțeam dornic de-a ne petrece noaptea împreună și deși nu mai făcusem asta niciodată, îmi doream și eu.

- Știi..am spus eu, pentru mine e prima dată.

- Brook, nu trebuie să facem asta. Putem dormi îmbrățișați întreaga noapte, înainte să ne spunem adio.

- Putem face și asta. Axl, îmi doresc să fii primul bărbat din viața mea.

- De ce?

- Pentru că așa voi fi sigură că nu te voi uita niciodată. Vei rămâne mereu ca primul bărbat din viața mea.

I-am sărutat ușor buzele, mi-am strecurat mâinile pe sub tricoul lui, ridicându-l cu neîndemânare. El îmi prinse încheieturile. Mă privi câteva momente, apoi mă sărută și mă ridică în brațe, mi-am încrucișat picioarele în jurul lui. A făcut câțiva pași, până în marginea patului, unde mă așeză cu grijă.

Stingherită, m-am dezbracat de haine și am rămas în lenjeria intimă. Axl mă mai văzuse în costum de baie, dar acum era altceva.

M-am întins pe spate, iar el se opri asupra mea, începu să-mi sărute gâtul, buricul, se opri asupra cicatricei de pe picior, pe care o sărută lung și apăsat.

- M-ai păcălit..

- Poftim?

- Cicatricea..îți va aminti mereu de mine! Va fi mereu acolo.

- Așa e, dar vreau să îmi amintesc și de acest moment, Axl.

- Te iubesc, Brook!

- Și eu, Axl.

Săruturile lui, îmi făcea corpul să vibreze, era un amalgam de noi sentimente. Îmi doream mai mult, dar în același timp îmi era teamă. Era prima noastră noapte de dragoste, dar și singura, pentru că la dimineață urma să ne spunem adio.

După 6 ani

- Mark și Fiona veniți aici, strigă mama după fratele și nepoțica mea, care se jucau în grădină. V-am spus de mii de ori să nu mai lăsați câinele în casă.

- Mamă, i-am zâmbit eu în timp ce bagajul meu atinse podeaua.

- Ai ajuns, se întoarse ea spre mine și mă ținu strâns într-o îmbrățișare. Iubita mea, ce dor mi-a fost de tine.

- Și mie, mamă. Dar ne-am văzut acum două săptămâni.

- Și ce? Tot fiica mea ești!

- Absolventa mea, îmi sărută el obrajii.

- Tată, mă bucur să te văd.

- Și eu, ce face domnișoara doctor?

- Mai am încă doi ani de studiat, o licență de dat și un rezidențiat de făcut, așa că domnișoara aproape doctor, face foarte bine. Mă bucur să fiu acasă. Taylor și Abby?

Amândoi se uitau la mine.

- Ați pus ceva la cale?

- Noi, nu, se fâstâci mama.

- Nu știu dacă să vă cred sau nu. Așa că mă retrag în camera mea, fac un duș și cobor.

- Bine, scumpo.

Deși mi-am văzut părinții acum două săptămâni, nu am mai fost acasă de patru luni. Mă obișnuisem să locuiesc în Boston de 6 ani împreună cu Annie, iar de 4 ani ni se alăturase și Steve.