Masca lui Blake

Cap. 80

Te iubesc, dar tu nu ai nevoie de cuvinte, ci de fapte.

*

Îl priveam uimită pe Steve, care stătea în fața mea cu un buchet mare de flori, îmbrăcat într-o cămașă albastră în carouri, o pereche de blugi negri și bascheți de aceeași culoare. Părul îi era prins în coadă.

- Hei..îmi zâmbi el.

- Hei..văd că vrei să faci o impresie bună!

- Așa e, florile sunt pentru mama ta.

- E înăuntru, poți să i le dai personal, l-am poftit eu înăuntru. Aveam emoții, pentru că Taylor era aici și pentru că părinții mei nu îl vor plăcea.

- Bună seara.

Mama se apropie de noi.

- Tu trebuie să fii Steve, eu sunt Clarissa, mama lui Brook.

- Mă bucur să vă cunosc, doamnă. Aceste flori sunt pentru dumneavoastră.

- Ești foarte amabil, mulțumesc. Intră, te rog.

- Tată, el e Steve, am zâmbit eu.

Tata întinse mâna spre el, cu o privire dură, care oarecum mă speriase.

- Blake, bine ai venit!

- Mulțumesc, domnule.

Ne-am așezat cu toții la masă. Eu am ajutat-o pe mama cu platourile, când se auzi din nou soneria.

- Deschid eu! zise Abby, grăbindu-se spre ușă.

Între timp m-am așezat și eu lângă Steve, după ce am pus platoul pe masă. Oare cine mai trebuia să vină?

- Ești ok? l-am întrebat eu.

- Da, sorbi el din paharul cu apă. E puțin stânjenitor, șopti el.

- Să știi că te aud, îl avertiză Harry, care era lângă el.

- Haide intrați.

- Will, prietene, l-am auzit pe tata spunând, pășind spre persoana, care tocmai intră. Mi-am întors privirea spre ei.

- Axl..aproape că am scos un țipăt.

- Will este tatăl adevărat al lui Abby, iar Axl e fratele ei și fiul lui Will, explică tata situația. Mă bucur că ați putut veni, luați loc.

- Axl, am repetat eu în șoaptă, mă uitam în ochii lui, iar el mă privea în același mod. Fără să își ia ochii de la mine.

Se apropie de scaun și se așeză la masă, am început să tremur, inima îmi bătea cu putere. Un sentiment îmi măcina stomacul, aș fi trecut prin masă ca să ajung la el, să-l îmbrățișez. Am tras adânc aer în piept. Steve își strecură degetele printre ale mele și mă ținu strâns de mână.

- Sunt lângă tine!

- Știu..

Cum am ajuns în situația aceasta?

- Scuze, dar trebuie să ies puțin afară, m-am ridicat de pe scaun și în câteva secunde eram deja în fața casei.

Se întunecase, iar aerul se asprise. Eu purtam doar o rochiță cu mânecă lungă, ciorapii mai groși și apucasem doar să îmi iau cizmele. Era aproape sfârșitul lui noiembrie. Respiră, inspiră, respiră..

- Brook, mă strigă el, îi simțeam și mai aproape prezența, m-am întors spre el

- Axl.

- Ești bine?