Masca lui Blake

Cap. 68

Nu mă lăsa să plec!

*

~Clarissa~

- În casa clanului..am zis eu aproape răguşită din cauza plânsului. Nu eram o fire sensibilă, nu cred că am mai plâns atât de când am crezut că l-am pierdut pe Blake şi Sam a murit. Eram disperată, de-a dreptul disperată. Sunt momente în viață în care ai vrea să lupți, dar nu mai poți. Viața alături de Blake a fost incredibil de frumoasă, dar pe atât de periculoasă. Iar acum..tot ce s-a ascuns pe fundul oceanului ieşea la suprafață. Îmi era teamă de ce mai pot să aflu, îmi era teamă că nu aş mai putea să fac față.

- Cum a ajuns acolo? mă întrebă Grayson. Eram în biroului lui mic, lăsase toate geamurile deschise, deşi avea aer condiționat. Însă eu simțeam că nu am aer, că mă sufoc.

- Abby..m-am bâlbâit eu, Abby mi-a spus, că Blake e acolo, că e rănit şi că nu ştie exact cum a ajuns acolo.

- Gata, calmează-te, mă îmbrățişă el. O să trecem şi peste asta.

- Grayson, trebuie să dau de acel Axl, doar el mă poate ajuta să ajung la Blake.

- Va fi dificil. Ştii că te-au sunat după un număr, am încercat să-l găsim, dar nimic.

- Şi atunci?

- Nu putem merge în casa clanului aşa. Dacă îi vom descoperi..realizezi ce s-ar putea întâmpla? Citeam teama din ochii lui.

- Grayson, trebuie să-i înfrunt. Trebuie să-mi recuperez soțul şi fiica şi dacă asta va fi ultimul lucru, pe care îl fac! M-am ridicat brusc şi am simțit cu biroul începea să se învârtă împreună cu mine, picioarele deveniră moi şi apoi am căzut.

~Brook~

- Axl, am alergat eu pe scări după el până în fața casei.

- Ce e?

- Cum adică tatăl meu e aici? De când e aici? Cum a ajuns aici? De ce?

El mă luă de mână cu putere şi mă târâ prin pădure, până ne-am îndepărtat puțin de casă. Ne-am oprit în loc, iar el îmi dădu drumul. Mi-am frecat încheietura, mă durea.

- Acum ai decis să mă asculți?

- E vorba despre tatăl meu! Cum ai putut să taci?

- Brook, ridică el tonul, dacă vrei să mă asculți, ar trebui să o faci acum, dacă nu, nu am să mai încerc să îți mai explic.

Am tăcut.

- Tatăl tău e aici exact din ziua în care domnul K. mi-a spus că e aici şi e în stare gravă, nu am vrut să te alarmez, voiam să găsesc momentul potrivit pentru a-ți spune, ca el să îşi revină. Nu cred că ai fi vrut să pleci ştiind că tatăl tău e aici.

- De ce e în stare gravă?

- Erik l-a împuşcat.

- Erik? Nu pot să cred...pot să-l văd? am început eu să plâng.

- De ce te-aş ajuta acum? Nu ai avut încredere în mine, Brook, deşi ți-am cerut asta de nenumărate ori. Am devenit un cuplu..şi dintr-o dată, în acest moment suntem doi străini. Ai vrut să pleci fără ca măcar să-mi spui..sau cel puțin să-ți iei rămas bun de la bărbatul, de care te-ai îndrăgostit.

Mă simțeam prost, extrem de prost. Of ..ce făcusem? Uneori eram atât de impulsivă, încât făceam lucruri, de care apoi îmi părea rău. Nu mai puteam schimba nimic în acest moment.