Scântei

Capitolul 9: Cercuri

       Deschid ochii. Clipesc cu greutate. Am picioarele întinse, rezumate de partea dreaptă a trăsurii, lângă cele ale brunetului. Am capul lăsat pe pieptul lui Felix. Îi pot auzi bătăile regulate ale inimii. Brațele sale musculoase mă înconjoară. Nu știu de ce, dar îmi e bine. Aici, acum, în caleașca aceasta scoasă dintr-un vis, lipită de trupul lui Felix, pur și simplu mă simt bine. E greșit? Cred. Da. Nu. Poate.

      Îmi mut cu grijă capul. Brunetul arată ca un înger când doarme, pare așa liniștit și împăcat cu viața, încât nu îmi vine să îl trezesc. Astfel, tot ce fac este să îi desenez forme geometrice pe mâinile sale care se află în jurul taliei mele. Mă joc, creând mici cercuri și împletituri pe pielea sa netedă. Dintr-un motiv necunoscut, inima-mi bate tare și neregulat, așa că decid să mă opresc din activitatea mea. E greșit.

Arunc o privire pe geam și observ că a venit momentul ca apusul să își arate frumusețea. Praful solar se așterne pe unul dintre straturile vieții, pictându-se un tablou în oranj, galben, și roșu, culoarea sângelui.

        — De ce te-ai oprit? întreabă Felix, în timp ce își trece de două ori mâna prin păr, aranjându-l.

       Tresar ușor la auzul glasului său. Deci e treaz. Acum, mă simt ușor stânjenită, dar încerc să ascund acest fapt, contracarând cu o altă întrebare.

       — Ți-a plăcut, să înțeleg? spun făcând din nou cercuri, de data aceasta mai încet, dar uitându-mă în ochii lui.

În ochii lui oceanici, văd o licărire, o scânteie, un tsunami ce nu poate fi ascuns, îl văd, știu că e acolo, dar nu știu ce reprezintă. Cu fiecare clipire, valul rebel dispare în infinitul apelor. Felix îmi prinde încheietura și îmi zice:

— Nu, ba chiar era enervant. Voiam doar să știu cum te-ai deșteptat, zice lăsându-și mâinele să cadă pe lângă corp.

      Îmi dau ochii peste cap și văd cum brunetul scoate capul de pe geam:

— Cum stăm, Xavier?

— Aproape am ajuns, zice acesta, lovindu-l ușor cu piciorul pe cal, făcându-l astfel să grăbească pasul.

— Cu cine ne vedem? întreb când acesta se întoarce cu fața spre mine.

— Cu Naomi și Ayla.

Multe întrebări îmi circulă prin minte, dar încerc să mă conving că pentru moment ar trebui să tac. Va veni și momentul întrebărilor, atunci când mă voi vedea cu cele două surori. Mama mereu obișnuia să îmi zică să am răbdare. Deși, sunt unicul ei copil, sunt tare nerăbdătoare, o trăsătură care de obicei se regăsește în cei ce au frați și surori.

        După ce minutele au trecut, parcă cu încetinitorul, trăsura s-a oprit, iar eu și Felix am ieșit. Ne aflam față în față cu o statuie. Făcut din piatră, sculptat cu grijă, acest monument arată ca un inel mare crestat cu simboluri micuțe pe laterală.

       — Ce reprezintă? întreb nereușind să îmi dau seama ce vrea statuia aceasta să înfățișeze.

— Cercul vieții: te naști, trăiești, mori, acestea sunt cele trei etape care trebuie parcurse obligatoriu pentru a menține balanța perfectă, îmi răspunde Xavier.

       Mă aproprii de acestea și analizez câteva clipe simbolurile. Acestea sunt inscripționate în roca dură și pictate în roșu.

       — Sângele cazuriților, roșește Felix când vede că mă uit la semnele trecute de ani de zile în piatra fumurie.

       — Ce s-a întâmplat aici? spun știind că acest loc cu siguranță marchează un loc important din istoria Kratosului.

       — Moartea primelor gemene. Pe vremea aceea, la putere era surorile însemnate de aer și pământ, strămoașele lui Naomi și Ayla.

       Tinerele Oxel fac parte dintr-o bine cunoscută dinastie de gemeni. În Valkrat, gemenii sunt născuți sub semnul celor patru elemente (aer, pământ, foc, apă) și au puteri diametral opuse. Născuți în exact același minut, niciunul dintre ei nu este mai mare, astfel ambii ajung pe tron. Talentele primite la naștere, îmbibate cu vrajba trecutului, aduc la bătălii crunte și lacrimi amare. Uneori dragostea câștiga, alteori dorința puterii învinge.

        — Una dintre gemene a fost mai iubită de popor decât cealaltă, dar sora sa nu s-a lăsat condusă de părerile cetățeniilor, astfel cele două și-au păstrat neclintite poziția pe tron, îmi explică Xavier.

        — Fără să își dea seama, oamenii au început să se separe, să aleagă o tabăra, iar în final, s-a pornit o revoluție, continuă Felix.

       — Aici s-au refugiat, spun gândindu-mă că aceasta este singura explicație logică.

       — Da, aici s-au ascuns, și au rezistat chiar zile în șir. Totuși, ceasul a bătut la un moment dat, iar sufletele le-au fost luate și adăpostite, lăsând corpurile lor moarte între copacii Pădurii Sângeroase.

Xavier și Felix mi-au dat piesele necesare pentru a afla ce aveau de gând să facă. Ideea lor este pur și simplu nebunească!

       — Nu, nu, nu, nu îmi spune! Nu îmi spune că vrei să le contactezi! zic amintindu-mi ce îmi povestise după decesul tatei, mama.

După ce tata a murit am fost distrusă. Am căutat orice modalitate posibilă de a-l aduce înapoi, iar astfel, am ajuns să aflu despre comunicarea cu sufletele morților. Cu câteva ingriedente și un expert în ale magiei, se poate discuta cu un om pierdut, pentru un anumit preț. Am crezut că pot face orice pentru a mai avea câteva minute cu tatăl meu, dar ce mi-a fost cerut, a fost ceva mult prea costisitor. Așadar, cu ajutor mamei mele, am reușit să îmi iau adio altcumva de la el. I-am luat trupul fără viață și l-am aruncat în mare, în timp ce auzeam cuvintele liniștitoare ale celei care m-a născut:

— Totul va fi bine.

Am vrut să o cred, și pe moment, posibil să o fi făcut, dar ușor, ușor, mi-am dat seama că lucrurile pur și simplu nu vor mai fi la fel. Nu va fi bine.

       Felix zâmbește cu o fața de nevinovat și își mută privirea înapoi către statuie. Surorile s-au născut în pace, au trăit în război, și au murit doar trupește. Aici se afla statuia care arată regula echilibrului ce trebuie menținut. Dacă călcarea strâmb de către strămoașele lor, le-a făcut pe Ayla și Naomi să piardă Blutad? Încerc să îmi alung acest gând din minte și îi spun prompt brunetului:

— Nu este o idee prea strălucită.

       — La fel i-am spus și eu, dar tu chiar crezi că ascultă el pe cineva? zise Xavier gesticulând cu ambele mâini.