Scântei

Capitolul 17: Foc de tabără

În sfârșit am toate simțurile la dispoziție. Arunc câteva priviri dormitorului și observ că mă aflu în camera mea, așadar răsuflu ușurată. M-aș fi simțit bizar să fiu într-o cameră străină mie.

Pe noptiera de lângă pat mi-a fost lăsat micul dejun pe care îl înhaț într-o clipită, bucurându-mă pentru câteva momente de avantajele șederii mele la palat. Liniștea așternută parcă ajunge ca o oglindă spartă atunci când pe fundal se aude răgetul focului. Mă ridic grăbită și mă uit pe fereastră. Un foc de tabăra se poate zări, imediat înainte de porțile castelului. Doua siluete încețoșate se pot vedea frecându-și mâinile lângă flacările înalte, profitând de căldura pe care o emană focul puternic. Cu siguranță cei doi trebuie să fie Xavier și Felix, dar de ce nu au venit încă înăuntru? Ce îi oprește? Decid să iau un șal pe mine pentru a îmi acoperi brațele goale și avansez iute prin coridoarele spațioase ale palatului până când ajung la ieșire. Gardienii nu mă întreabă nimic, iar eu sunt extaziată că nu am dat de complicații.

         — Ce faci aici, Thea? mă întreabă Felix, făcând câțiva pași în față.

         — Am venit după voi. Planul era să veniți după ce Xavier își revine. Ce s-a întâmplat între timp? Sunteți bine? spun uitându-mă când la unul, când la altul.

        — Am auzit zvonuri legate de morțile de la palat. Toată lumea este acuzată, dar adevărul este că regele încă nu știe cine e vinovatul, zice roșcatul.

        — Vom afla și îl vom prinde. Împreună, adaug peste câteva secunde, pentru a sublinia acest fapt.

        — Thea, cel mai bine este ca tu să stai la palat cu gemenele, în timp ce noi mai aflăm ceva informații, răspunde Felix.

        — Felix, toate răspunsurile se află acolo, spun arătând cu degetul arătător spre clădirea impunătoare din spatele meu, unde nenumărate familii regale au trăit.

       — Zvonurile curg altfel în popor, îmi spune magicianul.

       — Felix, pierdem timpul, întoarceți-vă la castel, ați făcut destule, acum e vremea ca eu și eu să fac ceva, spun tremurând din cauza vântului rece care dansa în voie.

      — E frig aici, nu trebuia să ieși din castel, zice brunetul observând ce vrea corpul meu să transmită.

      — Da, așa că haideți înăuntru ca să nu înghețăm cu toții. Nu accept „nu" drept răspuns, zic vehementă.

      Iar cu acestea spuse, din degete mele apar lumini aurii care zvâcnesc cu putere. Direcționez câteva scântei în bariera pusă de magician asupra focului, scânteile distrugând-o imediat ce o ating. Astfel, focul este neprotejat și ajunge să fie stins de puterile naturii, făcându-l-l pe brunet să își încleșteze maxilarul.

— Știam eu că trebuia să plecăm când soarele a răsărit pe cer, pentru a nu avea problema aceasta, intervine Xavier înfrânt, târându-și picioarele după el, în timp ce se îndrepta spre intrarea palatului.

        — Trebuia să mă asigur că îți recapeți energia. Și, în plus, nu e vina mea că Thea e încăpățânată, zice Felix zâmbind.

        — Același lucru se poate zice și despre tine, zic cu un surâs pe care încerc să îl ascund, dar magicianul îl observă, ridicându-și și mai mult colțurile gurii.

                                           ***

        — Și acum ce? îl întreabă Xavier pe Felix, odată ce cu toții am ajuns să discutăm în camera mea.