Scântei

Capitolul 30: Familie

Abia acum realizez că ușa creată de Felix s-a închis. Am fost avertizată că trebuie să ne grăbim, dar nu puteam să plec și să o las pe Izetta să trăiască, nu după ce a făcut. Încerc să lovesc peretele cu o multitudine de scântei, dar acesta rămâne neclintit. Înseamnă că doar cine știe vraja făcută de Felix poate deschide ușa fărită de acesta. Mă așez pe jos și mă rezem cu capul de perete și mă uit la degetele mele ușor aurite. Mâinile îmi tremură când îmi aduc aminte tot ce tocmai s-a întâmplat. Când am văzut cadavrele lor mi-am simțit inima sfâșiată în mii de bucăți. Nici moartea Izettei nu îmi poate calma mânia sufletului.

       Pasajul secret era foarte lung, cred că lega holul principal cu o cameră, dar încăperea respectivă a fost distrusă. Chiar dacă cadavrele sunt în celălat capăt, nu reușesc să uit de faptul că sunt decedați. Mirosul cadavrelor se simte în aer, iar gândul acesta morbid nu vrea să dispară. Încă mă doare umărul din cauza loviturii, dar nu îmi pasă. Observ cum o picătura de sânge mi se prelinge pe frunte. Căzătura de mai de vreme a fost mai gravă decât părea în acel moment. Abia acum a început tot capul să îmi bubuie, după ce adrenalina s-a scurs complet din mine. Îmi închid pleoapele grele și expir zgomotos. Durerea nu dispare și nici măcar nu încerc să o alung, mă afund în ea. Ajung să adorm păcălită de întunericul dens și de oboseala trupului meu. Când voi deschide ochii s-ar putea să nu mai fiu aici, sau s-ar putea să fiu.

            ***

— Nu mai putem face nimic acum, e prea târziu, zic uitându-mă la privirile lor sumbre care îmi dau de înțeles că au realizat situația în care ne aflăm.

— Kratos e cel mai important oraș din Valkrat, e capitală, atâta timp cât va rezista, atâta timp vom rezista și noi, conștientizează magicianul.

       — Trebuie să ne întoarcem, rostește Ayla prompt.

       — Cât mai avem ocazia, adaugă Naomi mutându-și privirea către ușă.

Gemenele sunt de acord să plecăm, dar întrebarea este dacă atunci când vom reuși să scăpăm cu viața de aici, va mai exista vreun loc unde să ne adăpostim sau nu?

       — Nikolas ne va ajuta, ne va proteja, ne explică Xavier cu certitudine.

După ani de zile petrecuți la palat, roșcatul știe că acesta e ca o fortăreață, are doar câteva puncte slabe, iar acelea sunt știute de puțini oameni.

       O bubuitură puternică ne întrerupe conversația, iar pentru câteva secunde, nimeni nu mai spune nimic. Camera este cufundată în liniște.

       — Trebuie să plecăm, acum, le zic, iar ceilalți aprobă.

Chiar dacă s-ar putea ca totul să fie în ruine, merită să încercăm, prințul s-ar putea să fie salvarea noastră.

Mă trezesc buimăcită din vis și încerc să procesez acea lume imaginară în care mă aflam. Visul acesta e continuarea de la un altul, care a început acum mult timp, înainte să aflăm de existența Izettei. O perioadă destul de lungă, am crezut că înseamnă ceva, că cineva îmi transmite ceva, dar când colo, pur și simplu tânjeam după un indiciu care nu exista. Visul acesta nu a fost decât o creație a minții mele și totuși, aș fi dorit ca unele lucruri din el să fie adevărate. Mi-aș dori ca Nikolas și Felix să fie în viață.

Când gândul îmi fuge la ei, deja simt că mai am un pic și o dau un plâns, dar îmi mușc cu putere buza și încerc să mă abțin. Prea multe lacrimi au căzut în ultimul timp pe acest chip. Trebuie să fiu puternică. Respir și expir de câteva ori încercând să mă calmez.