Cât am iubit Soarele

Al optsprezecelea

          Pentru câteva minute, cei doi încetară să se mai tachineaze unul pe celălalt. Pentru Matt era chiar distractivă toată joaca asta cu o adolescentă de liceu, însă Jessica voia să ia lucrurile în serios. Acum, băiatul încerca să găsească niște întrebări menite să-i stârnească interesul lui J.P.. Știa că nu ar fi răspuns într-un mod neironic la întrebări precum "Care e culoarea ta preferată?", aşa că încercă o altă alternativă:

          — Alege un lucru fără de care nu ai putea să trăiești.

           Atenția roșcatei fu acaparată imediat de întrebare. Fără să ezite nici măcar o secundă, răspunse hotărâtă:

         — Soarele.

           Replica ei îl irită puțin pe Matt. Nu înțelegea absolut deloc obsesia ei pentru steaua asta.

          — Care naiba-i faza cu Soarele ăsta? o întrebă el confuz.

         — Păi tu ai putea să trăiești fără Soare? râse fata.

            Matty era mai derutat ca înainte. Oare J.P. avea credințele ei ciudate sau toată chestia asta era o joacă? Voia să afle mai multe.

         — Tu crezi în Dumnezeu?

       — Cum aş putea să nu cred? întrebă ea. Cine crezi că ne-a dăruit Soarele?

           Adolescenta era suspicioasă în privința lui Matt acum.

         — Tu nu crezi în Dumnezeu?

        — Nu, răspunse Matt hotărât.

        — De ce?

        — Pentru că nu există. Oamenii au fost în spațiu, pe lună, au trimis sonde pe alte planete și nu l-au găsit pe Dumnezeu. Cum aş putea să cred eu în El?

           Argumentul lui Matthew o făcu pe Jessica să se întristeze. Se uită la ceas, observând că se făcuse deja târziu, așa că se ridică încet de pe scaun.

         — Dacă o furnică ar merge în jurul pantofului tău și ar privi în sus, ar putea afirma că nu-i nici urmă de Matthew.

            Astea fiind spuse, roșcata îi făcu cu mâna, părăsind cafeneaua fără alte adăugări. În liniștea serii, Matt rămase cu ceașca goală de cafea în față, gândindu-se la spusele liceenei.