Cât am iubit Soarele

Al șaselea

   
             Deși Matt detesta să recunoască asta, adevărul era că lui chiar îi plăceau expozițiile de artă. Privea plin de interes pânzele colorate și se enerva imediat, atunci când Carrie îl punea să treacă de la o pictură la alta, iar el nu avea timp să o analizeze bine.

          Noah era însă stresat. Complet dezinteresat de artă fiind, îi făcea pe plac lui Noami, o frumoasă negresă cu ochi ciocolatii, care îi cerea părerea aproape la fiecare desen pe care îl vedea. El nu știa ce sa spună. Nici măcar nu își dădea seama dacă o pictură era frumoasă sau nu, fiindcă Noah nu înțelegea abstractul. Atunci când o vedea pe Carrie prin preajmă, se ascundea după oameni și o punea pe Naomi să tacă. Matthew se întreba cât va mai dura minciuna brunetului.

         — Mamă, Matty! exclamă Carrie amețită. Ce frumoasă e pictura asta cu elefantul!

         Matt privi tabloul strâmbându-se.

        — E un copil, nu un elefant.

        — Păi are urechile cam mari, sughiță fata. Oricum, nu înțeleg arta abstractă.

         — Ăsta nici nu e abstract, își dădu blondul ochii peste cap.

            Carrie băuse mult prea mult vin la eveniment. De obicei, ea nu se îmbăta, dar acum că gustase noul ei vin preferat, nu mai ținuse cont de cantitate. Se bălăngănea înainte și înapoi, făcându-l pe Matt să se îngrijoreze. Dacă leșina sau adormea pe aici? Ce avea să facă cu ea?

          — Cred că ai nevoie de puțin aer, o anunță băiatul, căutând cu privirea ieșirea pe balcon.

           Când dădu în sfârșit de ea, zâmbi mulțumit și începu să o tragă pe Carrie după el. Aerul era deja sufocant, din cauza mulțumii de oameni. Ajunse în dreptul balconului, aproape să iasă, când ochii lui se opriră surprinşi asupra lui J.P., care pășea lent pe lângă pereți, analizând tablourile. Ea era aici!

          Holbatul lui fu însă întrerupt de Carrie, care vomită în secunda următoare.