Cât am iubit Soarele

Al șaptesprezecelea

           — Te-am așteptat aici ca fraiera. Credeam că o să mă lași baltă, îi mărturisi fata bosumflată.

           — Și eu credeam că o să pleci și o să mă lași baltă, îi spuse Matty. Dar niciunul dintre noi nu a făcut-o, așa că poți să mă ierți și să o lăsăm baltă?

           Băiatul vorbea pe un ton incredibil de calm și deloc superior, așa cum procedase înainte. Își dăduse seama că Jessica trebuia luată cu frumosul ca să nu-şi scoată ghearele.

         — Te iert, îi răspunse ea privindu-l.

            Acum, se uita la Matt într-un mod complet diferit. Nu îi mai era indiferent și nici nu o mai enerva. În momentul de față, amândoi erau puțin pierduți, fiindcă brusc, prezența celuilalt nu mai reprezenta o povară pentru niciunul. Matthew era și el surprins de răspunsul ei cald. Își ceruse iertare cu sinceritate, dar nu se aștepta să o primească.

         — În regulă, Jess, începu blondul, după ce se așezară împreună la o masă. În primul rând, ar trebui să-mi spui niște lucruri generale despre tine, să am...bazele poveştii.

           Fata încuviință.

         — Bine. Numele meu complet e Jessica Parker, dar nimeni nu-mi spune altcumva decât "J.P.". Așa că nu-mi mai spune "Jess".

           Blondul își ridică ochii din foaia pe care își lua notițe și o privi pe adolescenta din fața lui zâmbind, pe sub sprâncene.

         — Ok, Jess.

         — Matthew, nu-mi mai spune așa! se enervă ea.

         — Nu-mi mai spune "Matthew", i-o întoarse tânărul.

            Roșcata oftă adânc, exasperată, în timp ce Matty rămase la fel de calm și detașat. Știa că se juca cu focul, dar îi plăcea să o enerveze pe fată. Îi mai aruncă o privire fugitivă liceenei, apoi notă cu liniuță pe coala de hârtie a caietului:

          "Drăguță când se enervează."