J.P. şi Matthew Montgomery începuseră să petreacă mult timp împreună. Cartea blondului devenise scuza perfectă ca cei doi să se întâlnească în parc, la o cafea, sau în camera de cămin a băiatului. Totuși, niciunul dintre ei nu știa de existența sentimentelor celuilalt, așa că încercau să se poarte normal, ca niște prieteni buni sau ca niște colegi de lucru. Totuși, scânteile dintre cei doi erau cât se poate de reale, iar gelozia de care dădeau dovadă pe măsură.— Matthew, vorbești cu mine, se bosumflă J.P. când văzu că blondul o ignoră pentru a-i răspunde la mesaje lui Carrie.
— Aham, încuviință el fiind atent la ecran.
Roșcata se enervă și îi luă telefonul lui Matty din mână. Acesta, surprins de gest, se ridică de pe pat să îl ia înapoi, însă roșcata începu să fugă râzând prin cameră.
— Haide, Jess, dă-mi-l! zise el, prinzand-o de mijloc.
Fata nu se putea abține să nu râdă; căzu pe covor, trăgându-l fără să vrea și pe Matt peste ea.
— Ce greu ești! exclamă ea, ținând încă bine strâns telefonul în mână.
— Dacă nu mi-l dai, nu mă ridic de pe tine, o amenință el.
— De ce îți pasă așa mult de Carrie? îl întrebă ea nervoasă.
— E prietena mea.
— Și eu nu sunt?
Matt o privi încruntat. Ce naiba era cu ea? Nu își amintea ca J.P. să fi făcut faze de genul și înainte și în mod clar nu fusese niciodată geloasă pe Carrie. Rânji și dădu să îi răspundă în stilul lui pervers, însă ușa care se trânti de perete nu îl lăsă să facă asta.
— Mă scuzați că vă întrerup preludiul, zise Noah vinovat intrând repede în cameră. Vreau doar încărcătorul.
Matty se ridică de pe Jessica, privindu-i fața roșie. Nu știa sigur dacă acum era momentul potrivit să îi îndrepte fața lui Noah.
CITEȘTI
Cât am iubit Soarele
Short Story- Soarele este un cuvânt foarte important pentru mine. Soarele este centrul sistemului solar. Fără el, viața nu ar putea exista. Florile nu ar înflori, oamenii nu ar supraviețui. E vital. I-aş spune "Soare" doar unei persoane pe care, chiar aş consi...