Al douăzeci și șaselea

550 76 10
                                    


            În fundul restaurantului, la o masă, cei trei tineri și o adolescentă de liceu se bucurau unul de prezența celuilalt. Sau, cel puțin, așa ar fi trebuit să fie, însă adevărul era altul.

         J.P. era constrânsă de situație și asculta doar ce vorbeau ceilalți.

        Matthew stătea lângă roșcată, și nu o scăpa din ochi pe Carrie.

        Bruneta aștepta să se întâmple ceva.

      Iar Noah nu înțelegea ce caută Matt și J.P. aici.
    
           Fiecare dintre ei își dorea de fapt, să plece. Carrie voia mai mult ca orice un moment de intimitate cu Noah, fiindcă era curioasă ce are de spus; spera din toată inima să își ceară scuze și să spună că regretă cuvintele pe care i le-a adresat.

       Spre norocul ei, Matty înțelese mesajul și o întrebă pe J.P. dacă ar vrea să iasă pe terasă să ia o gură de aer. Cum atmosfera nu o încânta deloc, fata acceptă. Se ridicară de la masă și îi lăsară singuri pe Noah și Carrie.

         — Crezi că o să iasă bine? o întrebă Matty.

         — Nu, spuse Jessica sinceră și pierdută.

            Adolescenta privea, dar Matthew nu își dădea seama unde. Privea luna; privea oceanul; privea noaptea. Și nu părea încântată de ceea ce vedea.

            — Îmi pare rău că nu-i soarele acolo, îi zise Matty zâmbind amuzat.

            J.P. râse.

            — Matthew, dacă iubesc Soarele, nu înseamnă că nu-mi place luna. Dar luna e așa tristă. Și rece. Și eu...am nevoie de căldură.

            Băiatul o privi fermecat. Oceanul se reflecta în ochii căprui ai Jessicăi, iar vântul făcea ca părul ei să se ciufulească într-un mod hipnotizant. Se poziționă în spatele fetei, îmbrățișând-o de acolo. Știa că îl va împinge. Era conștient de asta. Dar își dorea atât de mult să îi dea căldură roșcatei, exact ca Soarele. Și surprinzător, J.P. îi acceptă gestul şi se cuibări în brațele lui.

  

Cât am iubit Soarele Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum