Cât am iubit Soarele

Ultimul

          — Matthew Montgomery, rosti profesoara de literatură, poftindu-l în față pe blond, pentru a-şi prezenta cartea.

            Băiatul își ridică privirea spre femeie debusolat. Abia dacă mai știa pe ce planetă locuia acum. Se ridică melancolic, pornind cu pași lenți în fața sălii, apoi se poziționă în centru cu câteva foi în față. Inima îi bătea nebunește; de iubire, de durere, de toate sentimentele astea confuze. Era chinuit. Chinuit de iubirea pe care i-o purta Jessicăi. Își drese ușor glasul, apoi începu tremurând:

        — Nu am scris o carte, recunoscut el asumat. Pentru că...Jessica n-a fost niciodată o carte. A fost o întreagă literatură. Și cu toate astea, timpul petrecut cu ea a fost suficient pentru a scrie doar un prolog.

            Profesoara de literatură îl privi dezaprobator, însă era curioasă chiar și de acel prolog. Matthew era printre cei mai buni studenți ai ei și îi părea atât de rău că va trebui să îl pice la curs.

            — "Cum să o iubesc pe cea care vorbește adesea sarcastic? Cum să o iubesc pe cea care mă contrazice la orice spun? Căci tenul tău palid mă face să îmi aduc aminte de varul de pe un perete dărăpânat, iar părul tău încâlcit mă face să mă gândesc la un cuib de păsări. Și corpul tău e atât de imperfect: cu kilograme în plus și coșuri inestetice pe alocuri. Încerci să fii filozoafă şi-mi vorbești despre Soare. Când tu nu ești decât o adolescentă naivă de liceu. Ești penibilă, enervantă și n-ai decât șaptesprezece ani. Ești prea mică pentru mine, prea complicată, prea nepotrivită."

           Matt făcu o pauză în care respiră, apoi continuă:

          — "Atunci de ce mă arde o dragoste înflăcărată? De ce ești tu subiectul a tot ce îmi trece prin gând? Deși știu bine că o să rămân cu inima bucăți, nu mă pot opri să te iubesc. Nu te iubesc ca să pot fi fericit, căci eu te-aş iubi și într-o nefericire veșnică. De-ai fi un mit, aş părăsi realitatea. Și aş trăi cu tine în fantezie. Căci mi-ai dăruit căldura în cel mai solemn moment, dar mi-ai luat-o în cel crud mod. Iar acum, tu nu mai ești aici, și nici măcar nu ai habar cât am iubit Soarele."

               Își încheie propoziția cu ochii înțepându-l. Profesoara înghiți în sec, emoționată, şi pofti în față pe altcineva. Matthew ieși pe ușă distrus, căutând cu disperare un loc unde să poată tipa, să se poată elibera de toată iubirea asta nenorocită.

              Ieși în stradă. Afară, noaptea domnea, ca și în sufletul lui. Intră în mașina lui parcată pe trotuar, alunecând pe scaun în jos, până ajunse să își sprijine capul de geamul rece. Reuși în sfârșit să dea frâu liber lacrimilor amare, care formau în jurul lui un ocean de tristețe și disperare. Era, practic mort. Nu mai simțea nimic în afară de acele puternice din piept, care îl chinuiau. Ploaia începu și ea violent, începând să spele geamul prăfuit al mașinii blondului, dar nu și sufletul lui.

           Iar ăsta, ei bine, e sfârșitul poveştii. Cu Matthew plângându-şi de milă în mașină și cu Soarele dispărut de mult.

                            Sfârșit