Cât am iubit Soarele

Al treizeci și șaptelea

           Matthew intră în cameră zâmbind copilărește și se aruncă în pat, pe spate, începând să se holbeze la tavan. Reacția lui neobișnuită îi trezi suspiciuni lui Noah, care îl întrebă de îndată:

          — Ce puii mei ai, mă?

           Însă blondul nu îi răspunse. Continuă să privească tavanul euforic.

           — Sunt îndrăgostit de ea, zise el la un moment dat, de parcă descoperise America. Vreau să o întreb...dacă vrea...să fie iubita mea.

          Noah își dădu ochii peste cap:

          — Nu-mi vine să cred că ai ajuns să stai după fundul unei mucoase de liceu.

          — Taci din gură! îi ordonă Matt, încă zâmbind tâmp. N-am mai simțit asta pentru nimeni...

         Matty nu se aștepta ca Noah să înțeleagă, dar avea nevoie de cineva căruia să îi spună despre asta. Se întoarse cu privirea spre geam, privind luna într-un mod neutru: acum, Soarele era cel care reprezenta pentru el iubirea.