Cât am iubit Soarele

Al douăzeci și nouălea

           Noah își luă încărcătorul și părăsi camera de cămin. Matt își recuperă în sfârșit telefonul de la Jessica, care acum stătea bosumflată pe pat.

         — Carrie o să treacă pe aici să îmi dea niște cărți, nu o omorî, te rog, își dădu Matty ochii peste cap amuzat.

             Roșcata nu îi răspunse; preferă să îl ignore și în felul ăsta să îl trateze așa cum merita. Însă atenția ei fu imediat captată de Carrie care intră veselă în cameră și îi salută zâmbind.

         — Poftim, Matty, îi spuse ea blondului. Aici sunt toate volumele, dar cred că la al doilea lipsesc niște pagini...

          — M-ai salvat, spuse Matt recunoscător. Mulțumesc!

             Bruneta îl privi câteva secunde, apoi ieși din cameră agitată. Trebuia să ajungă într-o mulțime de locuri astăzi.

            — "Poftim, Matty", se strâmbă J.P. făcând o voce pițigăiată. "Aici sunt toate volumele".

              Băiatul o privi ironic.

          — Termină, Jess.

         — "Volumul doi nu are toate paginile, dar mă ierți tu, că doar mă placi.".

             Blondul se încruntă, vizibil deranjat.

           — Încetează, Jess, repetă el, apropriindu-se de fata care se ridicase de pe pat. Nu o plac pe Carrie.

         — Sigur, pufni roșcata ironic.

         Ochii lui Matthew o priveau pe adolescentă curioși.

           — De ce te deranjează așa mult, totuși?

          — Nu mă deranjează.

        — Sigur, îi fură blondul replica, stând la câțiva centimetri de fața roșcatei.

         — Chiar nu-mi pasă pe cine placi tu, i-o tăie fata, mutându-şi greutatea de pe un picior pe altul. 

              Matty zâmbi ironic, apropriindu-se mai mult de ea. Se simțea așa ciudat, pentru că adevărul era că se îndrăgostise de J.P., dar voia în continuare să nege. Și totuși, condus de sentimentele lui pentru ea, o sărută apăsat în momentul acesta de vulnerabilitate, trezindu-i fetei o grămadă de simțuri. Și așa, prietenia lor platonică lua sfârșit.