<17>

6K 298 37
                                    

^Perspectiva Jasminei^

Mă întorc pe partea opusă ferestrei, refuzând impactul razelor puternice ale soarelui care se strecurau în încăpere fără voia nimănui.

Îmi deschid rapid ochii când respirația unei persoane se izbește de fața mea, realizând că eram cu fața atât de aproape de fața unei alte persoane.

Ochii mi se măresc, văzând distanța aproape inexistentă dintre noi doi.

Nici nu îmi mai simțeam inima bătând, parcă totul se oprise în jurul meu. Îl vedeam pe el, admirându-l în timp ce dormea.

Era printre puținele dați în care îl puteam urmări în timp ce dormea. Era atât de frumos.

Părul său răvășit care îi acoperea fruntea, dar și lăsând o parte din ea la vederea îi stătea perfect. Sprâncenele sale bine conturate, având o formă mai ciudată decât ale mele dar recunosc că se îmbină perfect cu ochii săi închiși și cu acel nas micut și drăguț, fiind urmat de buzele sale atât de apetisante.

Cu cât îi priveam mai mult buzele cu atât îmi era mai mare dorința de a le simți peste ale mele. Ador felul său de mă săruta și de a mă face să mă simt atât de bine.

Șocul fu și mai mare pentru mine când îmi lăsasem privirea mai jos, iar abdomenul său gol și perfect era la vedere. Mă uit mai atentă si constat că el avea corpul acoperit până la jumate în timp ce cealaltă pare a trupului rsau îmi dădea prilejul de mă holba la el.

Înghit în sec când îmi amintesc de noaptea trecută și de faptul car noi doi suntem goi, doar acea bucată de pătură ne acoperea părțile intime.

Îmi plimb ochii pe trupul lui, dând de acel tatuaj de pe gât.

Oricât aş fi încercat să îi găsesc o semnificație, nu pot. Nu pot înțelege rostul acelei flori imense , avea atâtea petale, arătând toate la fel, având aceeași formă și direcție cu excepția uneia.

Acea petală era diferită de toate, fiind mai mare și având forma unei jumătăți de inimă. Direcția ei indică inima lui că printr-o linie trasată cu liniarul.

Îți puteai da seama ușor că acea petală indică direcția inimii lui. Dar de ce? Chiar nu înțeleg rostul acestui tatuaj.

Oftez, știind că deja mă holabm prea mult, iar el m-ar putea surprinde.

Voiam să mă ridic din pat și să mă îmbrac, dar eram goală și nu imi puteam înfășura trupul în pătura de pe pat, deoarece aceasta îl acoperea și pe JungKook și posibil că se va trezi dacă voi lua pătura de pe el.

Dar nici nu voiam să ma ridic din pat în trupul gol, îmi era rușine de JungKook. Dacă se va trezi și mă va vedea goală?

Chiar dacă sunt soția lui și ne-am petrecut câteva nopți împreună tot îmi e rușine de el. Nici nu-l cunosc.

Îmi amintesc de prosopul pe care îl aveam aseară pe mine. Îl caut cu privirea pe jos și mulțumesc în gând când îl văd chiar lângă mine.

Îl iau rapid și mi-l înfășor în jurul corpului, ducându-mă la dulap pentru a-mi alege niște haine.

Le iau rapid și merg în baie pentru a mă îmbraca aşa

Le iau rapid și merg în baie pentru a mă îmbraca aşa

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
My Strange Husband {Jeon JungKook} Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum