My Strange Husband {Jeon JungKook}

<33>

^Perspectiva autoarei^

JungKook își parchează rapid  mașina în fața spitalului, în timp ce adrenalina din corpul lui era și mai intensă.

Acesta se repedă la ușa clădirii imense fără să mai privească în spate dacă a închis portiera mașinii sau nu.

Încă nu-i venea să creadă când i-a spus mama lui că Jasmine se află la spital în stare gravă .

Nu știa despre ce era vorba, doar știa că se afla în acest spital.
Întrebarea lui era... Ce s-a întâmplat de a ajuns în starea de care spunea mama lui, la spital?

,, Jeon Jasmine " spune acesta rapid către recepționistă, respirând scadat

,, Numai un moment, vă rog"

Aceasta se uită peste o listă , făcând nervii lui JungKook să pună stăpânire pe el. În acest moment chiar nu avea starea necesară ca să aștepte

,, Etajul 3....."

Atât a fost nevoie să audă ca3 a și dispărut din fața recepționistei fără ca aceasta să-și dea seama.

În secunda următoare se afla în fața liftului, dar strânse din pumni când observă că acesta trebuia să coboare de la etajul 8.

Mârâie nervos și folosește scările de incendiu, în gândul lui fiind doar conversația pe care a avut-o cu ea acum câteva ore în urmă.

Se simțea extrem de vinovat, sperând ca toate astea să nu se fi întâmplat din cauza lui .

Nici măcar nu știa care e situația ei în acest moment.

Când ajunge la atajul 3, acesta zărește în fundul holului multe persoane cunoscute.

Aleargă către ei, încercând să găsească o soluție pentru tot ce s-a întâmplat în lipsa lui. Chiar nu știa ce să le zică părinților ei.

Ce să spună el dacă aceștia îl întrebau unde a fost el când soția lui a ajuns în starea asta?

,, Unde e Jasmine? " întreabă când vede că fata nu se află printre ei și stăteau în fața unei uși cu un bec roșu deasupra.

,, JungKook!"

Băiatul se trezi cu trupul soacrei sale în brațele lui, plângând la pieptul său

,, JungKook, Jasmine a mea... " spune mama fetei, neavând curajul să spună ceva despre ea

JungKook privește în jurul său , dându-și seama că părinții lui și ai fetei se aflau aici și culmea era, că toți plângeau.

Mai puțin tatăl fetei care, stătea retras într-un colț , fiind total pe lângă ce se întâmpla în jurul lui.

Ce s-a întâmplat mai axact cu ea?

,, O să fie bine " spune băiatul, sărutând creștetul mamei Jasminei.

Acesta se încruntă când îi zărește chipul lui Jimin, stând rezemat de perete cu privirea lăsată în jos.

Fără să mai stea pe gânduri, se duce țintă spre prietenul său , strângând nervos din pumni.

,, Ce cauți tu aici? " întreabă în șoaptă, privirea lui fiind foarte înspăimântătoare

,, Mai de grabă , ce cauți tu aici?" Jimin se întoarce calm spre prietenul lui

,, Poftim?!" întreabă acesta printr-un mârâit, apropiindu-se violent de el

,, Da, ai auzit bine! Unde ai fost când ea zăcea într-o baltă de sânge? La naiba, JungKook! Nici nu vrei să-ți imaginezi cum am găsit-o în casă ..." spune Jimin, simțind cum și nervii lui pun stăpânire pe el