My Strange Husband {Jeon JungKook}

<27>

^Perspectiva Jasminei^

Eram în biroul meu, trecusera câteva zile de la cearta lui Jungkook cu Taehyung și de la incidentul meu.

Vânătăile au început să dispară, dar trauma încă era prezentă prin trupul meu. Trebuia să vizitez cabinetul doctorului Shin în urma cu doua zile, dar am amânat pentru azi.

JungKook, ca de obicei mi-a dat ceva de lucru ca să nu stau degeaba în biroul acesta.

Sarcina mea era să întocmesc un dosar cu toate rapoartele de închirieri din toată Europa, cât și Asia din cauza faptului că s-a pus în aplicare închirierea mașinilor noastre . Îmi dăduse ceva de cap acest dosar, dar am rezolvat.

Îmi scriu numele pe documentul pe care l-am întocmit și mă ridic de pe scaun, fiind gata să mă îndrept spre biroul soțului meu, dar alarma telefonului meu sunase.
L-am setat să sune, știind când trebuie să plec.

Opresc alarma, iau dosarul de pe birou, iar în câteva minute mă aflu în fața ușii biroului său .

Bat la ușă și intru cu grijă . Defapt, nici nu cred că ar trebui să fac asta din moment ce JungKook e soțul meu.

Rămân surprinsă când îl văd pe JungKook, stând pe canapea împreună cu nimeni altul decât prietenul său afemeiat, Jimin.

Mă încrunt când îl văd pe acesta că mă privea foarte intens apoi îmi dau ochii peste cap când îmi dau seama că se holba la decolteul meu.

,, Se pare că avem companie " spune el, rânjind când mă apropii de ei

,, L-am terminat" spun eu, dându-i dosarul lui Jungkook fără să îl bag în seamă pe celălalt

,, Perfect! " spune JungKook după ce își aruncase ochii peste el ,,Mă aștepți până plec și eu sau vrei să te duc acum acasă?"

Tonul său era calm și liniștit, ceea ce mă făcuse pe mine să înghit în sec. Cum să-i spun că nu merg acasă și nici nu pot să-l aștept?

,,Ămm...am puțină treabă în oraș" răspund eu cu puțină ezitare

,, Dacă mai aștepți o oră , iau pauza de cină și numa bine vin cu tine și mâncăm împreună în oraș"

Îmi mușc buzele cu putere în timp ce ochii amândurora mă fixau. Ce scuză să găsesc? Nu pot să-i spun că merg la psiholog,ce naiba? Va crede că sunt nebună.

Sunt rare șansele în care îmi cere să mâncăm împreună, iar eu acum îl refuz doar din cauza coșmarurilor mele. Mă simt penibil.

,, Eu...vreau să merg....singură" strâng din dinți din cauza răspunsului meu, iar corpul începe să-mi tremure când văd că expresia lui se schimbă

,, Cum adică singură ?" se preface acesta că nu a înțeles bine, dându-mi o șansă să-mi retrag cuvintele

,, Singură....singură, fără nimeni"

Privirea sa și ochii săi negri plini de furie mă făcu să tremur din toate încheieturile, se pare că l-am enervat.

,, Las-o, JungKook. Mai are și ea nevoie de spațiu personal și de puțină relaxare" Jimin decide să-mi ia partea, asta enervându-l și mai tare pe JungKook

,, După tot ce ai pățit, mai vrei să umbli singură?"

Îmi vorbește acesta pe cel mai serios mod posibil și îi observam maxilarul încleștat, dându-mi de înțeles că e ultima mea șansă ca să tac din gură și să accept ce-mi zice, dar nu puteam. Trebuia să merg neapărat la cabinet.