My Strange Husband {Jeon JungKook}

<49>

^Perspectiva lui Taehyung^

,, Cât mai ai de gând să mă ignori? "

Întreb printr-un mârâit gâtural, poziționâdu-mă în fața ei deja obosit de la atâtea gânduri, și nelăsând-o să treacă dincolo de mine.

Au trecut câteva zile de la plecarea ei, care m-a lăsat să fierb în sucul meu propriu și să uit cine sunt.

A naibii să fie! Nici măcar nu mi-a răspuns la mesaje sau la apeluri. Pur și simplu m-a ignorat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat între noi.

Mi-a preturabat mintea și mi-a intrat ca un drog în vene și în sânge. Nu pot face nimic altceva, decât să mă gândesc la ea și la faptul dacă ar trebui să-i spun adevărul sau nu.

,, Iar tu cât mai ai de gând să-mi stai în cale? " spune ea pe un ton calm, privindu-mă direct în ochi, fără niciun regret că a plecat pentru a doua oară, lăsându-mă singur

,, Până îmi voi da seama ce mă atrage la tine, la naiba!" spun, dând cu pumnul nervos în masa de lângă noi, făcând-o pe aceasta să tresară puțin

,, Ce te atrage la mine?" ridică ea, tonul. ,,Ești iroic? Că nu înțeleg! Mă crezi vreo parașută, vreo libidinoasă, vreo persoană cu dezabilităţi sau vreo râioasă de nu știi ce te atrage la mine?"

Îmi strâng palmele în pumni la întrebările sale stupide și la glasul ei agitat. Pur și simplu îmi ies din fire de câte ori o abordez pe această fată

,, Nu am vrut să spun asta!" ridic și eu tonul, privind-o direct în ochii, făcând-o să se cutremure puțin

,, Atunci, ce?" își duce mâna la ochi, ștergându-și lacrimile care au apărut imediat ,, Doar....pleacă " spune ea, întorcându-se cu spatele la mine ,,Pleacă, Taehyung..."

Glasul ei stins și suspinele sale îmi fac inima să tresară, iar corpul să-mi tremure. Mă uram pentru faptul că am fost în stare să-i provoc lacrimile, că o fac să se afle într-o postură pe care nu și-ar dorit-o. Mă urăsc! Mă urăsc pentru că nu știu ce vreau..

,, Jennie... "

Îi spun numele pe un ton calm, apropiindu-mă de ea. Cu cât o simțeam mai aproape, cu atât mă simțeam și mai vinovat.

Și eu sunt rănit, și eu trec printr-o perioadă grea și îmi vine să-mi dau cu capul de ceva pentru că nu știu cum să trec peste asta.

Nu pot să trec peste faptul că Lisa m-a mințit atâta timp, că am iubit-o mai mult decât pe familia mea, că sta în apartamentul meu împreună cu fetița, care spune că este a mea.

Înnebunesc, simt că nu mai pot și nu mai rezist, mă simt consumat și epuizat. Dacă aș putea să șterg toate astea cu buretele , să mi-o pot scoate pe Lisa din cap și din...inimă.

,, Eu... " continui, punându-mi mâna pe umărul său ,,Nu pot să plec, Jennie. Nu te pot lăsa. Vreau să te am în brațele mele, să te simt... Vreau să fiu cu tine.."

,, Tu te auzi ce spui?! " mi-o taie aceasta, întorcându-se cu fața la mine, având lacrimi în ochi ,,Taehyung, trezește-te la realitate! Ai o iubită acasă și... Un copil. Cum naiba să te gândești că vrei să fii cu mine?! Cum îți poți înșela iubita în halul ăsta? La naiba, ai un copil. Un copil, Taehyung! "

Țipă aceasta ca o descreierată la mine, iar eu simțeam cum sângele îmi fierbea în vene, mă simțeam ca o oală sub presiune, ca o cola agitată gata să explodeze.

,, Nu e copilul meu!" îi scuip adevărul în față, fiind extrem de nervos ,,Nu l-a făcut cu mine. Lisa m-a înșelat. M-a înșelat în tot acest timp. Eu sunt victima în relația asta, nu ea. Eu doar am fost o marionetă cu care s-a jucat... M-a înșelat, m-a mințit și încă mă minte. A stat cu mine doar pentru banii mei.. Și nimic mai mult. Lisa nu mă iubește. Ești mulțumită acum?"