My Strange Husband {Jeon JungKook}

<36>

^Perspectiva Jasminei^

,,Unde sunt? "

Bezna totală care domnea în jurul meu îmi taie calea de a-mi da seama unde mă aflu.

Mă uit absentă pentru câteva secunde la luna plină de pe cer.

Ceața de pe ochi mi se înlătură în câteva minute, fiind capabilă să văd mai bine in jurul meu.

Gâtul și bluzele îmi erau uscate, dându-mi o stare de disconfort. Corpul mi-l simțeam atât de amorțit încât credeam că nu mai am deloc control asupra lui.

Îmi duc mâna asupra capului care îmi exploda de durere și constat că am ceva la gură .

O înlătur cu ușurință, ceea ce părea a fi o mască de oxigen.

,, Ce naiba mi se întâmplă? "

Îmi ridic mâna în aer pentru a fi sigură că acesta nu e un vis sau un coșmar.

Totul părere real. Până și fluturașul cu perfuzie din mâna mea.

Mă holbam la acea perfuzie,încercând să-i găsesc rostul.

O înlătur și pe aceasta printr-o mișcare rapidă și nervoasă.

Stare de neliniște și de nesiguranță puse stăpânire pe mine. Nu știam unde sunt si de ce sunt în starea asta.

Înlătur pătura de pe mine și dau să mă ridic din acel pat.

O durere puternică mă lovește imediat in zona abdomenului. Scrâșnesc puternic din dinți din cauza durerii, ridicându-mi bluza în sus și fiind total confuză din cauza abdomenului meu bandajat.

Privesc nervoasă în jurul meu din cauza lipsei de liniște interioară. Nu știam unde sunt, ce mi s-a întâmplat și de ce sunt în starea aceasta.

Tresar când luminile se aprind dintr-o dată, făcând totul din jurul meu să prindă culoare și viață .

Îmi întorc ochii prin jur, în timp ce mă sprijineam de colțul unei mese. În fața mea se aflau doar aparaturi care, cred că fac parte din mediul medicinei .

O ușă se aude, deschizându-se. Îmi întorc privirea speriată, iar picioarele incep să-mi tremure ca gelatina.

Doar o privire îmi fu de ajuns ca amintirile să mă lovească ca o săgeată direct in inimă.

Îmi bag mâinile in păr, trăgând speriată de el, iar corpul mi se dezechilibrează pentru că nu mai aveam puterea necesară de a-l ține în echilibru, și sfârșesc pe podea , în timp ce în mintea mea se auzeau o mulțime de voci.

Strâng din ochii, iar lacrimile îmi sunt vizibile.

Îmi amintesc. Îmi amintesc totul. Sehun, idiotule!

,, Jasmine! "

Exclamă vocea care îmi făcu amintirile să-mi năruie mintea.

Acesta se repedă asupra mea, luându-mă pe sus și punându-mă înapoi în pat.

,, Ce naiba cauți aici?!"

Vocea sa îngrijorată și tensionată îmi dă și mai multe dureri de cap, nemaiputând să judec cum trebuie.

,, Unde sunt restul, huh?"

Încercarea acestuia de a-mi pune întrebări și de a-i răspunde înapoi, se spulberă.

Nu mă puteam concentra pe nimic, doar aveam imaginea acelui nemernic cum mă înjunghia fără milă, spunându-mi adevărul despre iubita lui.

,, Liniște-te, bine?"