<31>

5K 295 133
                                    

^Perspectiva autoarei^

Taehyung tocmai ce intrase pe ușă după o zi lungă petrecută alături de părinții săi la agenția unui hotel. Se confruntase cu câteva probleme din cauza unor străini care s-au luat de tot personalul său.

Paza, poliția, mulțimea de oamenii care îi priveau, acele declarații și multe altele îi formase o migrenă. Tot ce își dorea în acel moment era să facă un duș fierbinte și liniștit apoi să se întindă în pat.

Închide ușa în urma sa cu cheia, își descalță pantofii apoi își pune jacheta pe cuier.

Acesta oftă când îi văzu adidașii Lisei așezați frumos la intrare. Încă avea în minte imaginea cu reacția părințiilor lui când aceștia au aflat că fiul lor a lăsat o fată însărcinată, și mai ales că acea fată e Lisa pe care, nici unul din ei nu o agreează.

,, Ai ajuns? "

Vocea ei răsună direct din bucătărie, urmată de un val puternic de miros de supă kimchi.

,, Oh!"

Răspunde el, intrând în living unde este luat pe neașteptate într-o îmbrățișare puternică.

Mâinile lui voiau să-i cuprindă talia și să-i răspundă la îmbrățișare, dar îndoiala față de copilul pe care îl purta în pântece îl făcu să o îndepărteze ușor de el.

,, De ce nu m-ai sunat să-mi spui că te întorci de la maică-ta? " vocea lui groasă și obosită rupse tăcerea dintre ei după care își coboară privirea pe ea

,, Voiam să-ți fac o surpriză" entuziasmul din vocea ei se putea observa de la kilometri.

Aceasta se ridică puțin pe vârfuri pentru a-i plasa un pupic pe buze apoi îi cuprinse talia băiatului în mâinile sale.

,, Ți-e foame? Ești obosit?"

,, Da, Lisa. Chiar nu am chef de dulcegării acum"

Taehyung își dăduse ochii peste cap și îi îndepărtă din nou mâinile ei de pe el.

,, Du-te și fă un duș. Te aștept la masă..."

Aceasta spune dezamăgită apoi se îndepărtează de el, oftând. Știa că ceva s-a întâmplat cu el de e în starea asta. De obicei, el nu o refuză...nici măcar când era obosit sau nervos.

Taehyung intră în baie unde scapă rapid de haine, intrând sub jetul fierbinte de apă.

Vorbele părinților lui și acum îi răsunau în minte. O grămadă de vorbe murdare și urâte aruncate la adresa iubitei sale, cât și la adresa lui.

Nu știa ce să facă sau ce să creadă. Dacă JungKook avea dreptate și acest copil nu era al lui?

Dar dacă...chiar el era tatăl copilului? Dacă acel copil era chiar al lui? Nu o vedea pe Lisa în stare să-l înșele și să rămână însărcinată cu altul, pentru că el îi oferise totul.

Îi oferise din timpul lui liber, avea grija să nu ducă lipsa de nimic, o trata ca pe o prințesă, o iubea ca pe ochii lui din cap chiar dacă mereu se ajungea la o ceartă cu părinții lui din cauza ei, o făcea să zâmbească, se prostea și făcea ca un copil mic doar ca să o facă pe ea să râdă, îi oferise atâtea excursii și multe altele...

Chiar nu vedea ce i-a lipsit pentru a-l înșela. Nimic. Tocmai de aceea nu îi venea să creadă că ea ar putea face așa ceva. Pur și simplu nu credea și spera să nu se înșele în privința asta.

Îşi scutură capul după care oprise apa și ieșii din baie cu un halat alb înfășurat în jurul său.

Își trecuse mâinile prin păr, intrând în bucătărie unde o găsise pe iubita lui stând la masă și cu telefonul în mână.

My Strange Husband {Jeon JungKook} Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum