Nopti pierdute

Capitolul 1

E o dimineaţă de luni ca oricare alta. Mă opresc la cafeneaua alăturată magazinului lângă care lucrez. Un bărbat e de cealaltă parte a tejghelei, întors cu spatele la mine. Îmi dreg vocea uşor, cât să realizeze că nu e singur în cafenea, căci clopoţelul de la uşa nu l-a auzit. Până se întoarce să mă servească îl studiez un pic. E destul de înalt. Probabil are undeva la 1m80, spate lat, bine făcut şi asta e tot ce pot să văd până se întoarce cu faţa la mine.

— Neaţa! Cu ce te servesc?

Parcă din spate arăta mai bine. Chipul său îmi dă de înţeles că are undeva la 30 de ani. E brunet cu ochii albaştri şi nasul mare. Şi totuşi, chipul său exprimă că este un bărbat dur, în contradictoriu cu vocea sa blândă.

— O cafea cu lapte, te rog.

— Mare sau mică?

Stau câteva momente pe gânduri până să mă hotărăsc. Ultima săptămână am muncit peste măsură şi mai mult de patru ore pe noapte nu am dormit. Şi chiar dacă am dormit mai mult, cu siguranţă nu a fost de ajuns, deci categoric am nevoie de una mare, care să mă facă să mă trezesc.

— Una mare, te rog.

Îl privesc cum se întoarce cu spatele şi se apucă să îmi pregaeasca cafeaua cerută.

Este atât de îndemânatic şi de rapid încât nici nu realizez când termină şi când îmi pune cafeaua pe tejghea.

— Zece lei. Se aude din nou vocea lui

Îi achit, iar apoi ies afară. Îmi caut telefonul în buzunarul gecii pentru a fi sigură că mai am destul timp cât să fumez o ţigară. Este abia şapte şi cinci minute, deci mai am timp. Îmi aşez telefonul înapoi în buzunar, ca mai apoi să caut în celalat buzunar pachetul de ţigări. Nu îl găsesc. Poate l-am aruncat în geantă, în graba mea de dimineaţă. Îmi deschid geanta şi mă apuc să îl caut din nou.

La naiba!

Nu e nici în geantă. Sigur l-am uitat acasă.

Mă întorc pe călcâie, reintrând în cafenea şi îl privesc pe bărbatul de acolo. Expresia de pe faţa lui este una de surprindere. Probabil nu se aştepta să mă întorc prea curând.

— Ţigări ai?

— Sigur.

— Un Dunhill negru, te rog.

— Douăzeci de lei.

Îi achit ţigările, însă mare îmi este surprinderea când nu mi le primesc. Tânărul bărbat stă aplecat peste tejghea, cu pachetul meu de ţigări în mână, învârtindu-l pe o parte şi pe alta.

— Vrei să îmi dai ţigările te rog? Tocmai ce ţi le-am plătit.

Îi susţin privirea ce pare că mă scanează preţ de câteva momente, timp în care pare să se gândească la ceva.

— Ai venit pentru mine, nu-i aşa? Se aude din nou vocea lui, care pare să aibă o uşoară notă de amuzament, combinată cu puţină seriozitate.

Nu mă pot abţine şi izbuncnesc în râs, din cauza întrebării sale. Mă gândesc câteva momente la răspunsul pe care aş putea să i-l dau, însă nu găsesc nimic.

Firar să fie!

E prea de dimineaţă pentru mine, ca să îmi pot pune mintea la contribuţie. Până la urmă aleg să dau negativ din cap şi să îi privesc mâna ce se joacă cu pachetul meu, până în momentul în care îl scăpă pe tejghea, iar eu îl apuc cu cea mai mare viteză de care dispun în momentul de faţă, că mai apoi să o tai englezeşte pe uşă.

________________________________________________________________

Sper sa va placa! Va astept parerile cu drag. Si da, stiu ca momentan nu are diacritice. O sa ma ocup si de asta. Enjoy :)