Nopti pierdute

Capitolul 14

              Ivan

Timp de trei zile afurisite am avut-o pe Ana pe capul meu, care m-a îndopat cu tot soiul de medicamente şi supe, iar acum îi sunt mai mult decât recunoscător că a avut grijă de mine. Dacă nu ar fi fost ea, probabil că şi acum aş fi zăcut în pat.

Tot nu o agreez prea mult. Părerea mea este aceeaşi! Nu suntem potriviţi unul pentru altul, plus că nu mă face fericit. Şi totuşi, din nu ştiu ce motiv încă îmi pierd timpul cu ea. Mă simt cumva vinovat faţă de ea, fiindcă mai devreme sau mai târziu o să ajung să o rănesc, însă se încăpăţânează să rămână lângă mine, în ciuda comportamentului meu faţă de ea.

Nici măcar eu nu ştiu ce naiba este în capul meu! La dracu! Este o femeie extraordinar de bună, frumoasă, deşteaptă, calmă şi găteşte într-un mare fel. Şi tot nu este suficient. Nu îmi pot imagina viaţa lângă o femeie cu care nu am absolut nimic în comun şi care nu mă face să râd şi să fiu fericit. Sau poate sunt eu mult prea defect şi trebuie să îmi iert trecutul, apoi pe mine şi abia după aceea poate că o să pot să o accept.

Intru cu paşi mari în cârciumă la care mi-am dat întâlnire cu prietenii mei. În seara asta am de gând să mă îmbăt până nu mai ştiu de mine şi până o să reuşesc să îmi scot din cap toate tâmpeniile! Am mare nevoie de asta.

Dau noroc cu băieţii ca mai apoi să mă aşez la masă şi ne comandăm fiecare câte o bere.

— Ia spune, omule! Ce naiba se întâmplă cu tine în ultima vreme? Abia mai dă omul de tine! Mă ia Daniel la rost.

Daniel este unul din prietenii mei din liceu. Este genul de tip care nu poate să stea pentru prea mult timp serios, însă este şi un om foarte irascibil de fel. Cu toate astea este un băiat bun, chiar dacă este un afemeiat de primă clasă. Ca aspect fizic este roşcat şi are ochii de un verde crud, iar tenul său este uşor rozaliu şi este şi plin de pistrui!

— Ia-l mai uşor, omule! A avut şi el treabă, ce nu înţelegi din asta? Vorbeşte şi Mircea, în timp ce se uită spre mine şi îşi arcuieşte o sprânceană, ca mai apoi să izbucnească în râs.

Mircea este evident miştocarul găştii! Un bufon de primă clasă, însă starea lui schimbă cu totul atmosfera. Şi cu toate astea dă mereu de bucluc, fiindcă nu ştie să îşi ţină gura. Este şaten, cu ochii de culoarea caramelului.

— Să fiu al dracu! Nici nu am ajuns bine şi aţi tăbărât pe mine? Le spun eu celor doi, în timp ce iau o gură din bere.

Cei doi fac un schimb de priviri complice, ca mai apoi să mă privească ca pe un exponat.

Ce dracu? Am ceva pe faţă, sau ce? Deja încep să mă calce pe bătături!

— Hai o dată! Zi cine este! Mă îndeamnă Daniel.

Asta nu-i a bună deloc. S-a prins nătărăul! Acum să văd pe unde dracului scot cămaşa!

— Cine e cine? Fac eu pe prostul, în timp ce îi arunc o privire menită să îl facă să îşi ţină gura.

Şi iată că din nou cei doi fac un schimb de privire complice. Să fiu al dracu! Dacă nu reuşesc să îi potolesc o să ajung să fiu interogat în cel mai amănunţit fel!

— Cum adică, idiotule? Cea care reuşeşte să îţi suporte toanele! Vorbeşte din nou Mircea.

Deja mă mănâncă limba şi pumnii de altfel. Dacă nu se potoleşte sigur o să şi-o ia în seara asta. Am şi aşa destule pe cap. Am venit aici cu gândul de a uita naibii de tot măcar pentru o seară, iar bufonii ăştia doi nu îmi fac deloc treaba mai uşoară.

— Măta, mă! Îi spun în timp ce îi arăt degetul mijlociu.

Daniel izbucneşte în hohote de râs şi cât de curând cred că o să cadă cu tot cu scaun.

— Mi-o dai şi mie o tură? Întreabă Daniel în timp ce încearcă să îşi calmeze hohotul de râs.

Izbunceste şi Mircea în râs, iar cei doi bat palma.

Minunat! Acum sunt subiectul lor de râs. Nu mă pot abţine şi mă ridic de la masă şi mă îndrept spre cei doi, ca apoi să le aplic amândurora câte una după ceafă. Şi uite aşa apele s-au mai liniştit. Îmi reiau locul pe scaun, ca mai apoi să mai iau o gură din bere.

Nu trece mult timp şi idioţii îşi reiau miştourile, până în momentul în care cedez şi mă apuc să le povestesc totul, însă ei nu vor să intealaga că nu simt nimic pentru femeia asta! Şi uite cum din cauza discuţiilor în contradictoriu sunt obligat să mă duc până la tipa de la bar să flirtez cu ea şi eventual să plec cu ea de aici, chiar dacă sunt pe jumătate beat. Şi totul doar ca să înţeleagă idioţii că nu simt nimic pentru Ana.

Mai iau o gură de bere, ca mai apoi să mă îndrept spre femeia de la bar, însă în momentul în care ajung în faţa ei, abia reuşesc să schimb mai mult de două cuvinte cu ea. Şi să fiu al dracu! Nu pot să o agăţ pur şi simplu! Nu pot să o trădez şi să o rănesc pe Ana mai mult decât o să o fac. Efectiv nu pot să o trădez în halul ăsta, nu sunt chiar atât de crud. Şi totuşi, dacă aş agata-o pe tipa asta nu ar avea de unde să afle.

Hotărăsc să mă întorc înapoi la masă, iar cei doi idioţii se amuză pe seama mea.

— Nu e nimic, huh? Mă întreabă Mircea în timp mă priveşte critic.

— Nu pot să îi fac asta, bine? Nu ştiu ce mama dracului am, însă nu pot să fiu un om chiar atât de josnic.

Restul serii decurge mai mult decât normal, iar eu sunt mai mult decât fericit că am reuşit să scap într-un final de miştourile celor doi idioţi.

Nici nu ştiu la ce oră ajung acasă. Tot ce ştiu este că ajung mai mult în patru labe şi nici nu mai ştiu cum mă cheamă. Nici nu mă obosesc să mă schimb de haine şi mă trântesc în pat, însă telefonul nu pare să vrea să îmi dea pace. Bingane de două ori. Minunat! Am primit un mesaj. Îmi întind mâna spre el, ca mai apoi să deschid mesajul.

"Chiar ţin la tine, Ivane." Reuşesc să citesc mesajul cu greu, ca mai apoi să îmi dau ochii peste cap.

Îl pun la locul lui şi imediat după aceea pun capul pe pernă şi mă las pradă somnului.