Nopti pierdute

Capitolul 23

                                                                              Ivan

Intru cu Ana, în încăperea special rezervată nunţii. Abia ce s-a terminat cununia la Biserică, iar acum este timpul pentru petrecere. Înainte de toate mergem spre sora mea şi soţul său, având în vedere că încă nu le-am făcut cunoştinţă.

Oana este mai mult decât superbă! Rochia ei albă este atât de simplă, este făcută toată din dantelă. În partea de sus are un decolteu în V, în timp ce partea de jos a rochiei este uşor largă. Părul său roşcat este prins într-un coc sofisticat, iar machiajul său nu este unul foarte strident, însă îi scoate în evidenţă trăsăturile atât de frumoase şi ochii verzi.

Le fac cunoştinţă celor două, care par să se studieze preţ de câteva secunde, iar sora mea este mai mult decât uimită. Şi cumva o înţeleg, având în vedere că nu am mai venit însoţit la evenimente sau că nu i-am făcut cunoştinţă până acum cu Ana. Probabil credea că m-am reprofilat! Când îşi revine într-un final din şoc o ia pe Ana într-o îmbrăţişare, ca mai apoi să se pupe pe ambii obraji şi încep să discute preţ de câteva momente. Eu nu sunt câtuşi de puţin interesat de discuţia lor.

După câteva minute care mi s-au părut o veşnicie cele două îşi încheie în sfârşit conversaţia, iar eu sunt mai mult decât bucuros. În sfârşit mi-am recuperat partenera, chiar dacă nu este genul de femeie cu care aş sta în mod normal.

Rochia să este de un mov pal, are un decolteu în formă de inimă, iar mânecile sunt din dantelă, la fel ca şi partea de jos a rochiei, pe lângă faptul că în partea de jos este puţin prea bufantă pentru gusturile mele. Părul său negru este ondulat, iar machiajul său este unul pe cât se poate de simplu.

— Ana, să ştii că nu îmi place ce ai ales! Puteai să alegi ceva mult mai sofisticat! Iar rochia este mult prea bufantă şi decenţa! Îi spun eu, în timp ce bruneta pufneşte nemulţumită.

Tăce din gură, efectiv nu mă baga în seamă.

Este al naibii de tăcută! Nu vorbeşte cu nimeni, cu toate că o înţeleg, având în vedere că este înconjurată doar de străini. Se ţine după mine, în timp ce mă ţine de braţ, iar eu simt că ajung la limită.

Încerc să mă calmez şi că de obicei îmi innec amarul în băutură, în timp ce Ana abia dacă a băut un pahar de vin.

"I just can't stop loving you" rasuna în toată încăperea şi mă hotărăsc să o invit şi eu pe însoţitoarea mea la dans. Sper doar să nu interpreteze totul greşit!

Îi prind talia în cel mai subtil mod şi o apropii uşor de trupul meu, în timp ce încep să mă mişc împreună cu ea pe ringul de dans. Îmi urmează fiecare pas supusă şi în continuare nu scoate nici un cuvânt. Doar mă priveşte şi eu o privesc la rândul meu. Şi abia acum realizez cât este de frumoasă şi de fragilă.

Să fiu al dracu!

Mă blestem singur pentru faptul că mă comport cu ea ca un mitocan şi nu pot să o iubesc. Singurul lucru de care sunt sigur în momentul de faţă este că brunetă din braţele mele sigur a început să simtă ceva pentru mine. Şi să fiu al naibii! Asta nu era în plan. O să îi fac doar rău, însă este problema ei! Eu am avertizat-o de la bun început.

Şi totuşi, nu cred că poţi dicta inimiii pe cine să iubească şi pe cine nu, iar asta este al naibii de frustrant. Din cauza asta ajungem să ne facem rău singuri şi uneori chiar şi persoanelor din jurul nostru. Însă mie nu îmi pasă câtuşi de puţin de asta. Dacă ea mă iubeşte pe mine, eu nu pot să schimb nimic, doar să o părăsesc, însă nu pot. Sunt mult prea egoist şi o vreau doar pentru mine, chiar dacă ea o să aibă de suferit. Măcar aşa mă simt şi eu iubit!

                                                                             ****

Nu am nici cea mai vagă cât este ceasul în momentul în care intru cu Ana pe uşă garsonierei. Ştiu doar că am  baut peste măsură, iar în momentul de faţă în mintea mea este un haos total. Am impresia că toate gândurile mele sunt amestecate şi asta mă enervează la culme.

Îi arunc Anei un tricou de-al meu şi o las pe ea să se ducă prima la baie, să facă un duş, ca mai apoi să mă duc şi eu. Nu ştiu cât timp durează până se întoarce în cameră. Ştiu doar că toată camera se învârte cu mine, iar în momentul în care mă ridic şi fac câţiva paşi spre baie mi se împleticesc picioarele.

Dau drumul apei reci şi stau sub jetul de apă rece minute bune. Sper ca măcar asta să mă mai trezească puţin, însă la cât de mult am băut sunt mai mult ca sigur că nu o să mă ajute deloc.

Mă întorc în cameră şi mă aşez în pat lângă Ana. Stă cu spatele la mine, iar eu o iau de talie şi o întorc cu faţa spre mine. Deschide ochii, ca mai apoi să mă privească. Nu întrerupe absolut nici un moment contactul vizual, iar asta mă înnebuneşte. Nu ştiu ce naiba vede la mine, de ce stă cu mine şi de ce mama naibii mă priveşte în felul ăsta.

Îmi apropii rapid chipul de al său, ca mai apoi să o sărut fără nici cel mai mic avertisment. O sărut până când rămân fără aer. În momentul în care îmi dezlipesc buzele de ale sale, realizez că şi ea avea nevoie de aer la fel de mult ca şi mine. O trag şi mai aproape de mine dacă asta e posibil, ca mai apoi să îmi lipesc nasul de al ei şi mă chinui să o privesc în ochi.

— Mă iubeşti? O întreb şoptind.

Oftează adânc, ca mai apoi să îşi treacă mâna prin părul meu. Mă priveşte preţ de câteva momente şi tace.

— Spune-mi, Ana. Mă iubeşti? O întreb din nou pe acelaşi ton şoptit şi uşor răguşit.

Tace în continuare, iar eu o sărut din nou. O sărut în cel mai senzual mod. Limba mea o mângâie pe a ei, în cel mai excitant mod, iar Ana geme înfundat.

— Nu! Nu te iubesc! Îmi răspunde ea printre săruturi.

Mă desprind din sărut, ca mai apoi să îi iau gâtul cu asalt şi mă opresc abia în momentul în care îi simt o venă pulsând sub buzele mele. Respiră al naibii de sacadat şi pare că nu mai are mult şi o să cedeze.

— Mă iubeşti sau nu? O Întreb din nou.

Nici nu mai ştiu a câta oară este când o întreb asta. Ştiu doar că dacă o să o mai întreb de multe ori, cât de curând o să devin agasant, însă vreau să ştiu asta. Şi vreau adevărul, nu să mă mintă.

— Nu, Ivane! Nu te iubesc. Acum încetează cu prostiile! Eşti beat! Când o să te trezeşti nici nu o să îţi mai aduci aminte conversaţia asta, îmi spune ea totul dintr-o suflare.

Se întoarce cu spatele la mine şi nici nu se mai oboseşte să îmi adreseze un singur cuvânt, iar eu tot vreau să mai spun ceva, însă mă las păgubaş şi încerc şi eu să adorm.