Nopti pierdute

Capitolul 13

                                                      Ana

Nu am pic de stare, mă învârt de colo - colo de cel puţin o jumătate de oră, iar Alexandra pare că nu mai ajunge o dată. Simt că încep să îmi pierd răbdarea, unde nu mai pun că dacă mai întârzie cel puţin o jumătate de oră o nu o să avem mai mult de două ore de stat la taclale.

Sunt mai mult decât speriată în momentul în care aud uşa de la intrare deschizându-se şi închizându-se la loc, însă mă calmez instant când aud ghemul de blândă care miorlăie fericit.

— Pe unde ai umblat până acum, femeie? Ştii doar că nu avem prea mult timp la dispoziţie! O dojenesc eu.

Mă sfidează din priviri, iar după ce îşi dă geaca jos îl ia pe Thor în braţe, ca mai apoi să se îndrepte spre pat şi să se aşeze în pat.

— Ştiu că te grăbeşti, din cauza acelui Ivan, însă cine este mai exact? Tipul de la cafenea, cumva? Mă întreabă, ca mai apoi să îmi cerceteze chipul în cel mai amănunţit mod.

Îi povestesc absolut totul, în cel mai mic amănunt.

— Iar în seara în care m-a adus acasă a ţinut morţiş să intre în casă, cu toate că l-am avertizat, în legătură cu nemernicul din braţele tale.

— Şi ce s-a întâmplat? Mă întreabă ea râzând în hohote.

— Evident că nemernicul şi-a înfipt ghearele în unul din picioarele sale şi l-a zgâriat, iar în momentul în care Ivan a coborât la nivelul lui şi i-a întins mâna afurisitul a vrut să îl muşte!

Alexandra izbucneşte şi mai tare în râs, iar trădătorul din braţele ei îşi ridică capul spre mine şi mă priveşte, înţelegând că despre el se discută. Apoi se ridică leneş, ca mai apoi să vină spre mine şi să se dea pe lângă mine şi să miorlăie, în semn că vrea să fie iertat.

Nu şi de data asta! Acum nu o să îl mai iert aşa uşor.

— Nu te mai da atât pe lângă mine, afurisitule. Nu e frumos ce ai făcut. Ce coadă ta, acum mai vrei şi iertare? Îmi dojenesc eu ghemul de blană, încercând să par dură cu el.

Fuge imediat sub pat, iar eu şi Alexandra izbucnim în râs, datorită modului său de a reacţiona la dojenirea mea.

După ce discutăm verzi şi uscate plec o dată cu bună mea prietenă, rugând-o să mă însoţească la un Mega şi la o farmacie. Aparent Ivan a răcit destul de zdravăn după ieşirea de la patinoar, iar eu trebuie să mă duc să îi fac o supă de pui şi să îi dau nişte medicamente pentru răceală, fiindcă idiotul nu a catadicsit să ia nimic.

Pierdem cel puţin o oră cu cumpărăturile, iar mai apoi oprim la prima farmacie, de unde îi cumpăr un nurofen pentru răceală şi gripă şi un carmol ca să îi fac o frecţie.

După aceea ne despărţim la metrou, iar eu mai fac cel puţin o jumătate de oră până la el. În momentul în care îmi deschide uşa, dau de un Ivan mai mult mort decât viu, cu nasul roşu şi tuşeşte violent, unde nu mai pun că tremură din toate încheieturile. Se îndreaptă spre pat şi se aşează, ca mai apoi să se învelească până la gât.

După ce mă descotoresc de palton şi las cumpărăturile în bucătărie mă îndrept spre el, ca mai apoi să îmi lipesc buzele de fruntea lui şi să fiu a naibii dacă nu arde ca dracu. Fir-ar să fie! A făcut febră!

Mă îndrept cu repeziciune spre bucătărie, de unde îi iau o pastilă de nurofen şi un pahar cu apă, iar apoi mă întorc la el.

Eh, acum e acum! Trebuie să îl conving să ia pastila.

Întâi încerc cu uşurelul, însă refuză cu vehemenţă. Căpos bărbat! El şi cu tata! Ar trebuii să le fac cunoştinţă, să se ia de mână, că sigur s-ar înţelege de minune.

— Dacă nu vrei să înghiţi pastila o să îţi pun şosete cu oţet în picioare! Îi spun eu pe cel mai serios ton al meu.

— Aoleu, femeie! Taci o dată! O iau, doar nu îmi pune oţet! Miroase ca dracu şi o să mă mănânce picioarele! Se plânge el.

Aha, l-am prins!

Îl privesc mulţumită în timp ce îşi ia pastila, ca mai apoi să mă duc în bucătărie şi pun o oală mare cu apă pe foc. Până se fierbe apa mă apuc să curăţ legumele pentru supă. În momentul în care apa a fiert opresc aragazul, iar apoi mă îndrept spre cameră şi caut un lighean mai mare, pe care îl găsesc aşezat pe maşina de spălat. Îl aduc lângă pat, ca mai apoi să pun sare în el şi după aceea apă fiartă.

— Bagă picioarele în lighean şi încearcă să nu comentezi prea mult. Ah da şi pune-ţi pătura aia pe spate!

Mă întorc înapoi în bucătărie şi mă reapuc de supă, însă Ivan înjură de toţi Sfinţii din cauza apei.

În timpul în care las supa de pui la fiert, mă întorc în cameră şi scot carmolul din geantă, ca mai apoi să mă îndrept spre bărbat.

— Dă-ţi tricoul jos şi culcă-te pe burtă!

— Ai de gând să mă mai chinui mult? Pufneşte el nemulţumit.

Oftez ca mai apoi să mă urc în pat lângă el. Clar nu vrea să îşi dea tricoul jos, iar eu ştiu cum să îl păcălesc. Îmi duc mâinile pe după gâtul său şi îl sărut până se înmoaie cu totul, chiar dacă cel mai probabil o să iau şi eu răceala de la el, însă nu am de ales. Îl apuc de marginile tricoului în acelaşi timp în care continui să îl sărut ca mai apoi să i-l dau jos. Îl mai sărut puţin după aceea, iar apoi mă desprind din sărut.

— Acum treci pe burtă!

— Să fiu al dracu, că m-ai dus de nas!

Izbucnesc în râs şi într-un final cedează. Se aşează pe burtă, iar eu mă aşez cu picioarele de o parte şi de alta a lui, ca mai apoi să încep să îi fac frecţia. După ce termin îşi ia tricoul pe el şi se înveleşte până în gât. Mai rămân cu el în cameră o bună perioadă de timp, iar în momentul în care mă întorc în bucătărie constat bucuroasă că supa este gata. Şi cum nici o dată nu e de ajuns pun şi o oală de apă cu câteva pliculeţe la fiert şi evident tai o lămâie feliuţe şi pun zahăr pe ele.

Evident că în momentul în care mă întorc în cameră cu lămâia Ivan se uită la mine ca la felul paişpe.

— O nu! Asta clar nu o să mănânc! Se răţoieşte el.

— Dacă nu vrei nu este o problemă. O să o mănânci forţat, asta în cazul în care nu vrei să zaci la pat o săptămână.

Oftează învins ca mai apoi să ia o felie de lămâie cu zahăr, pe care o mănâncă şi se strâmbă în timp ce o mestecă, iar pe mine mă amuză feţele pe care le face.

— La dracu, Ana! O să mă omori în stilul ăsta!