Nopti pierdute

Capitolul 2

Abia ce mi-am terminat tura. Este ora 15:00. Grăbesc pasul spre locul în care mi-am parcat maşina. Vreau doar să ajung mai repede acasă, să fac un duş, să mănânc ceva şi să mă arunc în pat. Şi totuşi traficul e infernal. Pot să pun pariu că o să fac cel puţin o oră până acasă, doar lucrez la dracu cu cărţi! Fir-ar să fie! La primul semafor, dau drumul la muzică să mă mai destind şi să uit cumva de drumul lung pe care îl am de parcurs până acasă. Gândurile nu îmi dau pace tot timpul, lucru care mă enervează peste măsură şi toate astea mulţumită chiriei.

Nici nu îmi dau seama când ajung în faţa blocului. Dau o tură prin jurul blocului, până găsesc un loc de parcare şi imediat cum îl găsesc parchez maşina şi mă grăbesc spre scara blocului. Imediat cum intru pe uşă garsonierei, sunt luată cu asalt de micul meu pisoi. Nici nu mă lasă să mă descalţ, dar nici să îmi dau paltonul jos. Miorlăie întruna de bucurie, dă într-una ture picioarelor mele şi cere atenţia după care a tânjit aproape o zi întreagă. Cu chiu cu vai reuşesc să dezbrac paltonul ca mai apoi să mă cobor la nivelul micului pisoi şi să îi ofer atenţie. După ce se mai linişteşte, reuşesc să mă şi descalţ, ca după aceea să mă îndrept spre bucătărie, să scot boabele speciale pentru el şi să îi umplu castronul cu mâncare şi să îi înlocuiesc apă cu lapte proaspăt. Imediat după aceea mă îndrept spre baie şi închid uşa în urma mea. Dau drumul la apă caldă, iar după ce îmi termin duşul bine meritat, mă trântesc în pat pe burtă. Nu durează prea mult, până mi se alătură şi Thor. Se aşează fix deasupra capului meu şi începe să toarcă fericit.

Sunt trezită de zgomotul infernal al telefonului. Nici nu mă uit la numele apelantului şi răspund.

— Ana? Drăcia Dracului. Credeam că nu mai răspunzi o dată!

Este Ovidiu! Ce Dumnezeului vrea? Nu a trecut nici o săptămână de când am vorbit ultima dată.

— Dormeam, idiotule! Ce vrei?

— Voiam să mă asigur că nu ai uitat de evenimentul de joi şi că mai vii.

Oftez. Normal că nu am uitat. Cum aş putea să uit, când am nevoie de bani în plus? ÎI reconfirm amicului meu că o să fiu prezentă, ca mai apoi să îndreptăm discuţia spre banalităţile de zi cu zi.

După circa o jumătate de oră încheiem conversaţia. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără băiatul ăsta! Recrutează mai mereu oameni petru diferite ocazii, cum ar fi nunţi, majorate şi altele. L-am cunoscut în urmă cu patru ani când îmi mai cautam un al doilea job cu jumătate de normă şi l-am cunoscut pe el, care mi-a propus să merg măcar o dată la un eveniment, iar după aceea să mă hotărăsc dacă vreau să mai merg. E obositor, ca naiba, însă plata pentru o singură seară, plus bacşişul pe care îl fac, sunt nişte bani în plus bine veniţi. Am luni în care merg chiar şi la două evenimente pe săptămână, indiferent de tură în care sunt a doua zi la magazin.

Zilele de Marţi şi Miercuri au trecut pe nesimţite şi uite că e deja Joi. Mă grăbesc spre casă, îmi hrănesc pisoiul, apoi mă bag la somn până la ora 19. Imediat după ce mă trezesc îmi fac un duş, iau uniforma de ospătăriţă pe mine, mă machiez şi îmi prind părul în coc. Nu înainte de a pleca de acasă mă asigur că pisoiul meu are tot ce îi trebuie pentru o noapte întreagă, apoi îmi arunc o privire în oglindă.

Chip de lut! Nu mă mai recunosc de câţiva ani încoace. Îmi ascund mereu cearcănele sub machiaj. Arunc o privire şi ochilori încadraţi de codiţele de tuş şi rimel. Parcă nici ochii mei negri nu mai au strălucirea de altă dată. Nu mai recunosc nimic din femeia care eram o dată.

Las meditaţiile pe altă dată şi mă grăbesc să ajung la eveniment. De cum ajung acolo, îmi întâlnesc colegii cu care lucrez la majoritatea evenimentelor. Nu apucăm să schimbăm două vorbe, că Ovidiu îşi face apariţia şi ne instruieşte ca de fiecare dată, chiar dacă nu e necesar. După ce îşi ţine pledoaria ne aruncă fiecăruia câte o privire cercetătoare, iar când îşi opreşte privirea asupra mea pufneşte nemulţumit.

— Trebuie să vorbim, Ana. Imediat!

Mergem într-un loc mai retras, ferit de urechile curioşilor. Îl studiez în detaliu. Oftează adânc, pufneşte şi îşi trece mâinile prin păr vizibil nervos.

— La Dracu, Ana! Eşti transfigurată de oboseală! Să fiu al naibii dacă te înţeleg. Eşti frântă şi continui să vii pentru bani, indiferent de schimbul în care lucrezi a doua zi. Şi uită-te la tine! Eşti în fustă. Ştii doar cum sunt unii bărbaţi după ce iau ceva mai multă băutură la bord. Ce o să mă fac dacă începe vreunul să îţi facă avansuri, sau chiar şi mai rău? De exemplu dacă te înghesuie în vreo baie!

Trebuie să recunosc că îi dau dreptate. Mă extenuez, ca să pot să duc un trai decent, însă el nu o să poată să înţeleagă asta vreodată. Nu degeaba i-a lăsat taicasu unul din apartamentele pe care le are în Bucureşti şi în afară de asta, locuieşte cu iubita lui Miruna. Pe lângă faptul că nu plăteşte chirie, cheltuielile casei se împart la doi. Cât despre vestimentaţia mea din seara asta are perfectă dreptate, însă nu am avut de ales. Am uitat să îmi bag la spălat blugii pentru evenimente.

— Uite, Ovidiu, ştiu că ai dreptate pe de-o parte, referitor la toţi bărbaţii care se comportă diferit la băutură, însă legat de modul în care mă epuizez, nu îţi permit să mă tragi la răspundere. Ştii foarte bine în ce situaţie sunt, iar tu nu ştii ce înseamnă să ai chirie de plătit, facturi, întreţinere, să mai şi mănânci şi toate cele necesare. Hai să trecem la treabă. Oamenii deja încep să apară.

Îi întorc spatele şi mă îndrept spre una din mesele deja ocupate, urmată îndeaproape de Ovidiu, care bombăne ceva legat de faptul că nu o să mă mai lase să vin la atâtea evenimente. Îl ignor şi mă apuc să servesc la mese, băutura şi la cerinţa oamenilor felurile de mâncare.

Mă apuc să debarasez din mese, atât cât pot, mă duc şi mă întorc, însă la a patra debarasare, unul din bărbaţii de la masă îmi cere să le mai aduc unul din cele mai bune vinuri. Şi să fie roşu. Mă grăbesc în spate să debarasez, ca mai apoi să mă duc să iau vinul cerut şi să îl servesc la masă. Cum ajung la masă cu vinul cerut mă apuc să le torn în pahare oamenilor, până în momentul în care ajung la un bărbat brunet. Construcţia lui îmi aduce aminte de un anume bărbat. Tipul de la cafenea! Nu, nu e posibil să fie el. De ca şi cum simte că este privit, îşi întoarce privirea spre mine şi parcă îmi pătrunde până în adanculu sufletului, cu ochii lui albaştri.