Nopti pierdute

Capitolul 12

                                                                                   Ivan

Privesc patinoarul cu cea mai mare frică posibilă. Sunt încălţat cu patinele de cel puţin cinci minute, iar eu încă nu mi-am făcut curaj să intru pe gheaţă. Îmi este frică. Cu siguranţă o să cad şi pe lângă faptul că o să îmi rup picioarele o să mă pricopsesc şi cu o vânătaie de toată frumuseţea pe fund.

Fundul meu preţios nu merită o asemenea tortură!

Când eram copil tata a fost cel care m-a învăţat să merg cu bicicletă, iar mama cu rolele. Şi să fiu al naibii, că eram plin de julituri şi de vânătăi, însă eram mai mult decât încântat de faptul că petreceam timp cu ai mei şi nu îmi păsa de nimic altceva. Nici de vânătăi, nici de durere! Şi în ciuda faptului că am învăţat să merg pe role şi pe bicicletă, de patinoar am fugit mai ceva ca Dracu de tămâie.

Şi urăsc frigul mai mult decât orice pe lumea asta!

Nici până acum nu îmi dau seama cum a reuşit Ana să mă convingă să mergem împreună la patinoar! Efectiv mi-a fost imposibil să o refuz şi asta doar pentru simplul fapt că m-a privit cu faţa ei de căţeluş adorabil şi pentru faptul că m-a bătut la cap până am acceptat.

— Hai o dată, cotoi fricos! Mai studiezi mult patinoarul? Spune ea în timp ce râde în hohote.

Şi să fiu al dracu că deja mă ia peste picior, însă tot nu am curaj să intru înăuntru. Sigur se rupe gheaţa din cauza mea dacă reuşesc să cad! Parcă îmi şi închipui cum se adună copii în jurul meu, plimbându-se în cerc, canatand "A căzut ursul" şi râzând în hohote cu Ana în fruntea lor.

— Dacă o să cad, o să fie doar vina ta, femeie afurisită!

Izbucneşte din nou în râs, ca după aceea să mă ia de mână şi să mă tragă pe patinoar. Patinele mele fac contact cu gheaţa şi simt cu mă lasă picioarele de la genunci în jos şi fundul meu face contact cu gheaţa. Gheaţă este rece ca dracu şi fundul mă doare şi el în cel mai crunt mod. Femeia din faţa mea mă priveşte amuzată, în timp ce îmi întinde o mână ca să mă ajute să mă ridic de jos, iar eu ca un nemernic ce sunt o trag jos, lângă mine.

— Pentru ce naiba a fost asta, Ivane? Mă întreabă ea pe cel mai serios ton.

— Fiindcă ai râs de mine, mai ceva ca un copil care râde de un clown!

Izbucnim amândoi în râs, ca mai apoi să mă întind spre ea şi îi ofer un sărut scurt. Reuşesc să mă ridic din nou, ca mai apoi să îi întind şi Anei mâna ca să o ajut să se ridice. O luăm uşor până mă obişnuiesc şi nu îmi mai este teamă că o să cad, însă tot am o oarecare nesiguranţă. Acum că pot să merg singur pe patine, bezmetica asta mică a luat-o la goană fără mine, iar eu deja am pierdut-o din raza vizuală. Şi într-un final o văd abia când este în faţa mea, fiindcă până să ajungă, eu o tot căutam cu privirea. Mă sărută scurt, ca mai apoi să se îndepărteze de mine din nou. Şi se întoarce iar şi mă încercuieşte de câteva ori, până ameţesc uitându-mă după ea. Simt efectiv cum sunt tras de mână şi trântit jos şi am o Ana în faţa mea, care râde cu lacrimi de mine. Mi-a plătit-o afurisită!

Sunt sigur că dacă o să mai rămânem mult pe patinoarul ăsta nenorocit, sigur o să mai încasez câteva cazauturi bune şi sunt la fel de sigur de faptul că deja am o vânătaie imensă pe fund! Mă doare ca naiba! O să am nevoie de medical, dacă nu o să îmi găsesc sfaritul aici.

Abia ce am predat patinele, iar acum ne îndreptăm spre ieşirea din parcul Cişmigiu, însă la un moment dat Ana se opreşte în faţa unui stand de gogoşi, în timp ce îi cere fetei o porţie mare de gogoşi cu ciocolată şi căpşuni. În momentul în care vrea să plătească o dau la o parte, ca mai apoi să îi întind femeii suma de bani pentru porţia de gogoşi. Femeia de lângă mine se fâstâceşte, ţinându-mi o morală de toată frumuseţea pe faptul că putea să îşi plătească şi singură, iar eu prefer să o ignor, fiindcă deja începe să mă doară capul de la cât turuie şi încep să mă enervez. Şi nu înţeleg de ce naiba face atâta caz doar pentru simplul fapt că am plătit eu tot. Nu este în stare să aprecieze nimic din ce fac!

Ne urcăm în maşină şi bag cheia în contact, însă nu apuc să accelerez.

— Ivan?

Întorc capul spre dreapta şi sunt mai mult decât surprins în momentul în care o gogoaşă mititică îmi este băgată în gură şi totuşi, nu protestez, nu am de ce. După ce termin de mestecat îi cer femeii de lângă mine adresa la care stă exact şi o duc acasă.

Parchez maşina în faţa blocului său şi merg cu ea până în faţa uşii garsonierei sale.

— Crede-mă că nu îţi doreşti să intri la mine în casă! Afirmă pe cel mai serios ton şi nu există nici o urmă de nesiguranţă în afirmaţia ei.

Iar eu sunt total nedumerit! Nu înţeleg ce naiba vrea să spună cu asta. Doar nu are de gând să mă sechestreze în casă şi chiar dacă ar face-o nu m-ar deranja prea tare, cel puţin nu atâta timp cât nu mă chinuie. Bine, dacă mă chinuie într-un mod plăcut, nu am nici cea mai mică problemă cu asta.

— Am un motan destul de posesiv, care nu agreează bărbaţii deloc şi nu vreau să te am pe conştiinţă!

Izbucnesc în râs, în timp ce îi spun că nu mi-e frică de un amărât de motan. La urma urmei, vreau doar să intru cu ea în casă ca să o pot săruta în voie şi ca să fiu sigur că nu stă vreo hoaşcă cu ochii pe vizor, ca mai apoi să iasă din garsonieră şi să ne facă capul calendar.

Oftează învinsă, ca mai apoi să bage cheia în uşă şi să o rotească în broască.

— Tu ai vrut-o! Să nu spui că nu te-am avertizat! Spune ea în acelaşi timp în care apasă clanţa uşii.

Aprinde imediat lumina şi se aude un miorlăit, iar când cobor privirea în jos, un motan mă priveşte atât de sfidător încât nu îmi vine să îmi cred ochilor. Decid să nu îl bag în seamă şi o cuprind pe Ana într-o îmbrăţişare în timp ce îmi lipesc buzele de ale ei, iar ea nu ezită să îmi răspundă în cel mai senzual şi provocator mod posibil. Şi cum fericirea nu ţine la nesfârşit, simt cum afurisitul mă prinde de unul din picioare şi îşi înfige ghearele în piciorul meu, ca mai apoi să miorlăie în cel mai agresiv mod.

Să fiu al dracu! Motanul ăsta are personalitate, nu glumă şi aparent nu îi place să îşi împartă stăpâna.

Îi dau drumul Anei, ca mai apoi să mă aşez pe vine în fata motanului şi îi întind mâna. Mă miroase, ca mai apoi să mă zgârie şi mare îmi este norocul că îl văd la timp când se repede spre mine să mă muşte de mână şi o trag rapid.

Sac de pureci, nenorocit! Îmi vine să îl omor!